1. [DEX '09] ZVÂNTURAT, -Ă, zvânturați, -te, adj. Ușuratic, flușturatic, nesocotit, aiurit; p. ext. zburdalnic; zvăpăiat, zvânturatic. ♦ (Substantivat; înv.) Aventurier; pribeag. – V. zvântura.
2. [MDA2] zvânturat, ~ă a [At: HELIADE, O. I, 387 / S și: sv~ / Pl: ~ați, ~e / E: zvântura] (Fam) 1-2 a (D. oameni) Zvăpăiat (1-2). 3 a (Îvr) Nefericit. 4 a (D. manifestări ale oamenilor) Care exprimă vioiciune. 5 a (D. manifestări ale oamenilor) Neastâmpărat. 6 a (Pex) Aventuros (16). 7 sm (Înv) Aventurier (1).
3. [DEX '09] ZVÂNTURA, zvântur, vb. I. Refl. (Fam.) A umbla (fără rost) dintr-un loc în altul, a cutreiera. – Et. nec. Cf. vântura.
4. [MDA2] svântura v vz zvântura
5. [MDA2] svânturat, ~ă a vz zvânturat
6. [MDA2] zvântura v [At: VALIAN, V. / S și: sv~ / Pzi: 3 zvântură / E: z + vântura] 1 vt (Înv; fam) A vântura. 2 vt (Trs; Mar; c. i. cereale) A vântura. 3 vt (Trs; Mar; c. i. cereale) A treiera1 (1). 4-5 vtr (Fam) A cutreiera (1-2).
7. [DEXI] vînturat2, -ă adj. 1 (despre boabe, grăunțe, cel mai adesea de cereale, despre semințe) Care este curățit de impurități cu ajutorul vîntului sau al unei mașini speciale. 2 (despre murături) Care a fost vărsat de mai multe ori dintr-un recipient în altul pentru amestecare, aerisire etc. • pl. -ți, -te. /v. vîntura.
8. [DEXI] zvîntura vb. I. (fam.) 1 tr., refl. A umbla (fară rost) dintr-un loc într-altul; a cutreiera. 2 tr. A vîntura. Rafila se aruncă orbește între ei, dar o mînă de fier o zvîntură... încît căzu (REBR.). • prez.ind. zvîntur. /cf. vîntura.
9. [DEXI] zvînturat, -ă adj. (fam.; despre oameni) Care este ușuratic, flușturatic, nesocotit, aiurit; (fam.) zvînturatic. ◊ (despre manifestări ale oamenilor) Își amintește de viața lui zvînturată. ♦ Ext. Care este zburdalnic; zvăpăiat, zvînturatic. ◊ (despre manifestări ale oamenilor) Are o fire zvînturată. ♦ (înv.; subst.) Aventurier; pribeag. • pl. -ți, -te. /v. zvîntura.
10. [DLRLC] ZVÎNTURAT, -Ă, zvînturați, -te, adj. Ușuratic, flușturatic, nesocotit; p. ext. zburdalnic, zvăpăiat. Împotriva acestui fecior zvînturat al mazilului Antonie sînt și alte pîri. Stăpînul nostru l-a mai certat o dată pentru nebuniile lui. SADOVEANU, Z. C. 282. Alexandru ducea viață zvînturată de boier tînăr. id. P. 34. ♦ (Substantivat) Om flușturatic; p. ext. aventurier, vîntură-țară; pribeag. Un zvînturat! un englez care nu-i pasă nici de el, nici de treizeci de oameni ce-l însoțesc! La TDRG. La provocări sumețe de-un soi de zvînturat, Arunc disprețul. ALECSANDRI, T. II 81. Eu, un pribeag din lume, un zvînturat străin, în casa ta mănoasă căzut chiar din senin multă lume călcat-am, pribegind. ALECSANDRI, T. II 67.
11. [DLRM] ZVÎNTURAT, -Ă, zvînturați, -te, adj. Ușuratic, flușturatic, nesocotit; p. ext. zburdalnic; zvăpăiat. ♦ (Substantivat, înv.) Aventurier; pribeag. – V. zvîntura[1].[1]
12. [Șăineanu, ed. VI] svânturà v. V. vântura. [Lat. EX VENTULARE].
13. [Șăineanu, ed. VI] svânturat a. și m. aventurier: o mică oaste de svânturați AL.
14. [Scriban] vînturát, -ă adj. Care s’a vînturat pin lume, aventurier, haĭmana, nestatornic. Fig. Zvăpăĭat, nestatornic. – Și zv-.
15. [Scriban] zvîntur (mă), a -á v. refl. (d. vîntur saŭ d. lat. *ex-ventŭlare). Mă vîntur pin lume.
16. [Scriban] zvînturát(ic), V. vînturatic.
17. [DOOM 3] zvântura (a se ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. mă zvântur, 3 se zvântură; conj. prez. 1 sg. să mă zvântur, 3 să se zvânture; imper. 2 sg. afirm. zvântură-te; ger. zvânturându-mă
18. [DOOM 2] zvântura (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se zvântură
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL