1. [DEX '09] ZBURDALNIC, -Ă, zburdalnici, -ce, adj. (Despre animale) Care zburdă; (despre oameni) zglobiu, neastâmpărat, vioi, nebunatic; p. ext. ușuratic. ♦ Fig. (Despre stări sufletești sau manifestări ale omului) Plin de avânt, de voioșie, de vioiciune; avântat. – Zburda + suf. -alnic.
2. [MDA2] zburdalnic, ~ă a [At: VALIAN, V. / Pl: ~ici, ~ice / E: zburda + -alnic] 1-2 Zvăpăiat (1-2).
3. [DEXI] zburdalnic, -ă adj. 1 (despre ființe; mai ales despre copii sau despre puii de animale) Care zburdă; care este vioi, neastîmpărat. Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic – pe Arald! (EMIN.). ◊ (adv.) Zburdalnic de pe coastă Gureșe pîraie cad (COȘB.). ◊ Fig. Avea un trandafir alb... în părul de aur răzvrătit în cîrlionți zburdalnici (REBR.). ♦ Fig. (despre stări sufletești, manifestări etc. ale oamenilor) Care este plin de elan, de avînt, de vioiciune; avîntat. Un dor zburdalnic îmi veni să urc la stînă (GAL.). 2 Fig. (despre oameni) Care are preocupări superficiale și caută plăceri ușoare; frivol, ușuratic. Tragedia sufletească a unei domnișoare părăsită de vreun zburdalnic ofițer (PET.). ♦ (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă o conduită superficială, frivolă. • pl. -ci, -ce. /zburda + -alnic.
4. [DLRLC] ZBURDALNIC, -Ă, zburdalnici, -e, adj. (Despre animale) Care zburdă. Un țăpușor vesel și zburdalnic. SADOVEANU, O. VI 103. Se făcuse un cărlănaș zburdalnic, de n-avea astîmpăr. ISPIRESCU, L. 161. Armăsari zburdalnici, ce vesel nechezeau. ALECSANDRI, P. III 199. ♦ (Despre persoane) Nebunatic, zglobiu, vioi, neastîmpărat; p. ext. ușuratic, neserios. Am luat odată parte la niște petreceri de anul nou, cu un tineret zburdalnic. SADOVEANU, O. VI 430. Eram tineri, zburdalnici, bucuroși de aer liber, de viața ce-o trăiam. ANGHEL-IOSIF, C. L. 46. Era mereu gătită, mereu voioasă, aproape zburdalnică, doritoare de petreceri. SLAVICI, O. II 148. Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic – pe Arald. EMINESCU, O. I 91. ◊ (Adverbial) Și zburdalnic, de pe coaste, Gureșe pîraie cad. COȘBUC, P. I 261. ♦ Fig. (Despre manifestări ale omului, stări sufletești etc.) Plin de avînt, de vioiciune, de voioșie. Un dor zburdalnic îmi veni să urc la stină. GALACTION, O. I 63. De mult încă îi păruse că aude așa, din cînd în cînd, cimpoi și ceteră și fluier și chiote zburdalnice. SLAVICI, O. I 215. Mîndrele dealuri, de după care-mi zîmbeau zorile, în zburdalnica vîrstă a tinereții. CREANGĂ, A. 117.
5. [DLRM] ZBURDALNIC, -Ă, zburdalnici, -ce, adj. (Despre animale) Care zburdă; (despre oameni) zglobiu, neastîmpărat, vioi, nebunatic; p. ext. ușuratic, neserios. ♦ Fig. (Despre stări sufletești sau manifestări ale omului) Plin de avînt, de voioșie, de vioiciune. – Din zburda + suf. -al-nic.
6. [Scriban] zburdálnic, -ă adj. (d. zburd). Căruĭa-ĭ place să zburde: cal zburdalnic. Fig. Zglobiŭ, nebunatic, neastîmpărat: copil zburdalnic. – Și -átic (Al., în rimă cu sălbatic).
7. [Șăineanu, ed. VI] sburdalnic a. 1. neastâmpărat, nebunatic; 2. ușurel la minte.
8. [DOOM 3] zburdalnic adj. m., pl. zburdalnici; f. zburdalnică, pl. zburdalnice
9. [DOOM 2] zburdalnic adj. m., pl. zburdalnici; f. zburdalnică, pl. zburdalnice
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL