1. [DEX '09] ZVÂNTURA, zvântur, vb. I. Refl. (Fam.) A umbla (fără rost) dintr-un loc în altul, a cutreiera. – Et. nec. Cf. vântura.
2. [MDA2] zvântura v [At: VALIAN, V. / S și: sv~ / Pzi: 3 zvântură / E: z + vântura] 1 vt (Înv; fam) A vântura. 2 vt (Trs; Mar; c. i. cereale) A vântura. 3 vt (Trs; Mar; c. i. cereale) A treiera1 (1). 4-5 vtr (Fam) A cutreiera (1-2).
3. [MDA2] svântura v vz zvântura
4. [DEXI] zvîntura vb. I. (fam.) 1 tr., refl. A umbla (fară rost) dintr-un loc într-altul; a cutreiera. 2 tr. A vîntura. Rafila se aruncă orbește între ei, dar o mînă de fier o zvîntură... încît căzu (REBR.). • prez.ind. zvîntur. /cf. vîntura.
5. [Șăineanu, ed. VI] svânturà v. V. vântura. [Lat. EX VENTULARE].
6. [Scriban] zvîntur (mă), a -á v. refl. (d. vîntur saŭ d. lat. *ex-ventŭlare). Mă vîntur pin lume.
7. [DOOM 3] zvântura (a se ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. mă zvântur, 3 se zvântură; conj. prez. 1 sg. să mă zvântur, 3 să se zvânture; imper. 2 sg. afirm. zvântură-te; ger. zvânturându-mă
8. [DOOM 2] zvântura (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se zvântură
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL