1. [DEX '09] MĂSCARĂ, măscări, s. f. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară; obscenitate, pornografie. ◊ Expr. A face de măscară = a face de râs. – Din măscări (derivat regresiv).
2. [DEX '09] MĂSCĂRI, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.
3. [DEX '09] MĂSCĂRIE, măscării, s. f. (Înv.) Măscăriciune. – Măscări + suf. -ie.
4. [MDA2] măscară sf [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 147 / Pl: ~cări / E: drr măscări1 cf srb maskara] 1 (Pop; mpl) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată. 2 (Pop; mpl) Ocară. 3 (Pop; mpl) Obscenitate. 4 (Îe) A face de ~ A face de râs.
5. [MDA2] măscări3 vr [At: VICIU, GL. / Pzi: 3 ~rește / E: nct] (Reg) A se surpa.
6. [MDA2] măscări2 vr [At: DLR / Pzi: ~resc / E: mască1 + -ări cf măscară] (Înv) A se masca1.
7. [MDA2] măscări1 [At: VARLAAM, C. 131 / Pzi: ~resc / E: mascara] (Îvp) 1 vt A lua pe cineva în batjocură Si: a batjocori, a insulta, a ocărî. 2 vt A defăima. 3 vt (Fig; c. i. un lucru concret) A urâți. 4 vt (Fig; c. i. un lucru concret) A murdări. 5 vt (Fig; c. i. o idee, un sentiment etc.) A înjosi. 6 vr A spune glume sau cuvinte obscene, măscări. 7 vr A se face de râs. 8 vr A se da în spectacol.
8. [MDA2] măscărie sf [At: VARLAAM, C. 407 / Pl: ~ii / E: măscări1 + -ie] (Înv) 1-2 Măscăriciune (1-2).
9. [DEX '98] MĂSCARĂ, măscări, s. f. (Pop.; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară, obscenitate, pornografie. ◊ Expr. A face de măscară = a face de râs. – Din măscări (derivat regresiv).
10. [DEX '98] MĂSCĂRIE, măscării, s. f. Măscăriciune. – Măscări + suf. -ie.
11. [DLRLC] MĂSCARĂ, măscări, s. f. (Mai ales la pl.) Obscenitate. Se așeza în mijlocul străzii cu mîinile în șolduri, blogodorind măscări. PAS, Z. I 145. Ordonanța maiorului i-a vorbit măscări nerușinate. C. PETRESCU, C. V. 85. Spune obrăznicii, măscări... și capătă și el o bucățică de pîine. CARAGIALE, S. 70.
12. [Șăineanu, ed. VI] măscărì v. (Banat) a ocărî, a sudui. [Serb. MASKARITI].
13. [Scriban] măscărésc v. tr. (d. mascara; sîrb. maskariti). Vechĭ. Maschez. Vechĭ. Azĭ. Ban. Înjur. Azĭ. Bas. Murdăresc. V. refl. Munt. Mă cert cu înjurăturĭ, cu trivialitățĭ: se certaŭ, se măscăreaŭ cu misițiĭ (CL. Ĭuniŭ 1910, 432).
14. [Scriban] măscărĭ f. pl. (d. mascara). Mold. Est. Mascarale, vorbe obscene. – Vechĭ și măscăriĭ, povestirĭ obscene.
15. [DOOM 3] măscară (batjocură) (pop., fam.) s. f., g.-d. art. măscării; (mai frecv.) (obscenități) pl. măscări (și: a face de măscară)
16. [DOOM 3] măscări (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscăresc, 3 sg. măscărește, imperf. 1 măscăream; conj. prez. 1 sg. să măscăresc, 3 să măscărească
17. [DOOM 3] măscărie (înv.) s. f., art. măscăria, g.-d. art. măscăriei; pl. măscării, art. măscăriile (desp. -ri-i-)
18. [DOOM 2] măscară (pop., fam.) s. f., g.-d. art. măscării; pl. măscări
19. [DOOM 2] măscări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscăresc, imperf. 3 sg. măscărea; conj. prez. 3 să măscărească
20. [DOOM 2] măscărie (înv.) s. f., art. măscăria, g.-d. art. măscăriei; pl. măscării, art. măscăriile
21. [Argou] măscară, măscări s. f. (pop. – mai ales la pl.) faptă sau vorbă necuviincioasă / nerușinată; obscenitate, pornografie
22. [DGS] măscară s.f. (mai ales la pl. măscări; înv. și pop.) v. Imoralitate. Impudicitate. Impudoare. Inconveniență. Indecență. Licențiozitate. Necuviință. Nerușinare. Obscenitate. Pornografie. Scabrozitate. Trivialitate. Vulgaritate.
23. [DGS] măscări1 vb. IV. I 1 tr. (înv. și pop.; compl. indică mai ales oameni) v. Afurisi. Blestema. Drăcui. Înjura. Ocărî. Sataniza. 2 tr. (înv. și reg.; compl. indică oameni) v. Batjocori. Ridiculiza. Zeflemisi. 3 tr., intr., refl. recipr., (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defăima. Denigra. Detracta. Discredita. Infama. Ponegri. Șopti. Vitupera. II fig. 1 refl. (înv. și pop.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. Înnegri. Jegoși. Macula. Mânji. Murdări. Păta. 2 tr. (înv. și pop.; compl. indică lucruri sau locuri considerate sfinte) v. Batjocori. Întina. Necinsti. Pângări. Profana. Viola. 3 tr. (pop. și fam.; compl. indică cuvinte, limba, scrierea etc.) v. Deforma. Denatura. Masacra. Scâlcia. Schimonosi. Schingiui. Stâlci. Strica. Tortura.
24. [DGS] măscări2 vb. IV. refl. (înv.; despre oameni) v. Masca.
25. [DGS] măscărie s.f. 1 (înv. și pop.) v. Imoralitate. Impudicitate. Impudoare. Inconveniență. Indecență. Licențiozitate. Necuviință. Nerușinare. Obscenitate. Pornografie. Scabrozitate. Trivialitate. Vulgaritate. 2 (înv.) v. Bufonadă. Bufonerie. Caraghioslâc. Clovnerie. Comicărie. Giumbușluc.
26. [DAR] măscări2 vb. IV (reg.) a se surpa.
27. [DAR] măscări s.f. pl. (pop.) vorbe sau fapte necuviincioase, nerușinate, obscene, pornografice.
28. [DLR] MASCĂRI2 vb. IV. Refl. (Învechit) A se masca1. DICȚ. - Prez. ind.: măscăresc. – Mască1 + suf. -ări. Cf. m ă s o a r ă.
29. [DLR] MĂSCARĂ s. f. (Popular ; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară; obscenitate, pornografie. Care va vrea. . . pănă la miezul nopții să facă ceva blăstămății și măscări, acela să știe că s-au născut spre rușinea celor de bun neam. ȚICHINDEAL, F. 70/17. Neprocopsitul á fugit și de atunci trăiește așa: spune obrăznicii, măscări, caraghiozlîcuri șí capătă și el o bucățică de pîine. CARAGIALE, S. 70. Ocărau cu măscări pe surugii. MACEDONSKI, O, III, 25, cf. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 15. Își da drumul gurii, spunînd tot felul de măscări. VLASIU, A. P. 127. Ordonanța maiorului i-a vorbit măscări nerușinate. C. PETRESCU, C. V. 85. Să-mi spuneți măscări, aveți curaj, STANCU, R. A. I, 363, cf. 218. Se așeza în mijlocul străzii cu mîinile în șolduri, blogodovind măscări. PAS, Z. I, 145, cf. 55, 258. ◊ Expr. A face de măscară = a face de rîs, v. r î s. O . . . femeie te făcu de măscară. BUDAI-DELEANU, T. V. 147. - .Pl.: măscări. - Derivat regresiv de la măscări1. Cf. scr. maskara.
30. [DLR] MĂSCĂRI3 vb. IV. Refl. (Regional) A se surpa (Gherla). VICIU, GL. 59. S-o măscărit rîpa. id. ib. - Prez. ind. pers. 3: măscărește. – Etimologia necunoscută.
31. [DLR] MĂSCĂRÍ1 vb. IV. (Învechit și popular) 1. Tranz. A lua (pe cineva) în batjocură ) ă ocărî, a insulta, ă batjocori. Fu măscărit ca un menciunos. VARLAAM, C. 131, cf. 132. Întâi eghipt(en)ii măscăriia pre Amasis și nu-i făcea nici o cinste, pentru că mai nainte era mojic și de casă proastă. HERODOT (1 645), 143. Navan, deaca să îmbâtă, măscări pre împăratul D[a]v[i]d. CHEIA ÎN. 892/28. Feciorii batjocoresc pre părinții lor și. . . fetele cele tinere măscăresc pre fămeile cele bâtrîne. NEAGOE, ÎNV. 141/16. Defâimătu-te-au și te măscări. BIBLIA (1 688), 2821/17, cf. 3281/43. Hameleonul. . . despre șoim tare probozit și măscărit văzîndu-se. . . CANTEMIR, IST. 318,. cf. 326. Atuncea celelalte animale. . . nemaiputînd răbda atîta a lui obrăznicie, suduindu-l și măscărindu-l, l-au scos dintră dînsele afară. ȚICHINDEAL, F. 359/23. Oameni mîncînd și bînd și făcînd neguțătorie și dracii aproape lîngă dînșii batjocorindu-i (măscărind) a. 1815) pre dînșii (a. 1805). GRECU, P. 187, cf. ȘĂINEANU, D. U. Voinice, voinice, Nu mă întreba, Că te-oi blăstăma. Nu mă ispiti, Că te-oi măscări. PAMFILE, C. Ț. 43, cf. 350. ◊ I n t r a n z. Defăimind cuvintele lui și măscărind întru prorocii lui. BIBLIA (1 688), 3341/44. ◊ R e f l. r e c i p r. Ai mai mulți tocmeau. . . , se certau; se măscăreau cu misiții. CONV. LIT. XLIV, 432, cf. H XVII 176, XVIII 146, ALR II/36, 3 581/228. ♦ A defăima. Am înțeles dumnie-me cum purtaț mănăstire dumnie-mele și călugării miei. . . cu cuvinte grele și rele... de-i măscăriț și le aruncaț năpăști că vă umblă cu fămiile, de faceț mănăstire și călugării-de rîs și de măscară (a. 1 649). ap. HEM 1 590. 2. T r a n z. F i g. (Complementul indică un lucru concret) A poci, a urîți; a murdări. [Obrazul] cu cît mai mult îl unge și-l freacă, cu atîta mai mult îl strică și-l măscărește. ȚICHINDEAL, F. 305/7. ◊ Refl. Așa, că oi fi căpchietă să mă măscăresc pe obraz! PR. DRASM, 189. ** (Complementul-indică o idee, un sentiment etc.) A înjosi, a pîngări. Cine-și măscărește legea ca noi? ANTIM, P. 129. De ți-i mîndra tinerea, Sub umbrar nu te-oi lăsa, Că-i face păcat cu ea Și măscăriți dragostea. PAMFILE, Ț. 159. 3. Refl. A spune glume sau cuvinte obscene, măscări. Mă măscăresc, mă îmbal, vorbesc cuvinte de rușine. LB, cf. POLIZU, DDRF. ♦ A se face de rîs, a se da în spectacol. Cf. PONTBRIANT, D. Cine să laudă, se măscărește pe sine. RUDOW, XVIII, 105. – Prez. ind.: măscăresc. – V. mascara.
32. [DLR] MĂSCĂRÍE s. f. (Învechit) Măscăriciune. De la inimă ies toate răutățile. . ., gînduri necurate de ucidere, de curvie, de hulă, de menciuni, de măscării. VARLAAM, C. 407. Nu cerca bătrînii la sfat, ce de la cei tineri den casă lua sfat și învățătură. Iubia să auză glume și măscării și jocuri copilărești. URECHE, LET2. I, 223. Nu se sătura de curvărit, de giucat, de cimpoiași, pre carii îi țănea de măscării. id. ib. 239. - Pl.: măscării. – Măscări1 + suf. -ie.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL