1. [DEX '09] MĂRȘĂLUI, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.
2. [MDA2] mărșălui vi [At: CAMIL PETRESCU, V. 16 / V: (reg) marșal~ / Pzi: ~esc / E: marș + -ălui] 1 (Mai ales d. militari) 1 A merge în marș (1) Si: a mărșui (1), (reg) a mărșuli. 2 (Fam) A face un drum lung, obositor. 3 (Fam) A merge mult.
3. [DLRLC] MĂRȘĂLUI, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales despre unități militare) A face un marș, a se deplasa în marș. Înaintează pe drumul pe care, cu mii de ani în urmă, oștirile lui [Traian] au mărșăluit spre miazănoapte. BOGZA, C. O. 318. Trupele au mărșăluit zile și nopți, ajungînd istovite pe poziții. PAS, Z. III 38. De nopți întregi, prin pulberea uscată Și mai înecăcioasă decît fumul, Mărșăluim spre miazăzi. CAMIL PETRESCU, V. 16.
4. [MDA2] marșalui v vz mărșălui
5. [Scriban] mărșăluĭésc și mărșuĭésc v. intr. (d. marș; rus. marširovátĭ, ung. marsolni, germ. marschieren). Merg în marș militar.
6. [DOOM 3] mărșălui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiesc, 3 sg. mărșăluiește, imperf. 1 mărșăluiam; conj. prez. 1 sg. să mărșăluiesc, 3 să mărșăluiască
7. [DOOM 2] mărșălui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiesc, imperf. 3 sg. mărșăluia; conj. prez. 3 să mărșăluiască
8. [DGS] mărșălui vb. IV. intr. (milit.; despre soldați) a mărșui, <reg.> a marșirui, a mărșuli. Încolonați, soldații mărșăluiesc spre câmpul de luptă.
9. [DLR] MĂRȘĂLUÍ vb. IV. I n t r a n z. (Mai ales despre militari) A merge în marș (I 1); a mărșui (1), (regional) a mărșuli. De nopți întregi prin pulberea uscată Și mai înecăcioasă decît fumul, Mărșăluim spre miazăzi. CAMIL PETRESCU, V. 16, cf. id. U. N. 345, CONTEMP. 1 949, nr. 162, 3/6. Încinși cu centiroane, mărșăluiam într-o parte și alta a satului. BOGZA, A. Î. 604, cf. id. C. O. 93, 318. Trupele au mărșăluit zile și nopți, ajungînd istovite pe poziție și cu întîrziere. PAS, Z. III, 38, cf. IV, 73. Cavaleriștii mărșăluiau fără încetare, de zile și nopți, către gurile tunurilor. CAMiLAR, N. I, 212, cf. 116, II, 51. Drumeagul strîmt al cîmpului îi înșiruise lung, ca într-o coloană ce mărșăluia. MIHALE, O. 104. Zăriră un grup de tineri cu chipuri lăptoase și roze, mărșăluind în pas militar. V. ROM. martie 1 954, 173, cf. mai 1 954, 91. ♦ (Familiar) A face un drum lung, obositor, a merge mult. - Prez. ind.: mărșăluiesc. -Și: (regional) marșaluí vb. IV. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. – Marș + suf. -âlui.
10. [DLR] MARȘALUÍ vb. IV v. mărșălui.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL