1. [DEX '09] MĂRȘĂLUIRE, mărșăluiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a mărșălui. – V. mărșălui.
2. [MDA2] mărșăluire sf [At: DLR / Pl: ~ri / E: mărșălui] Mers în marș (1) al militarilor Si: (rar) mărșuire.
3. [DEX '98] MĂRȘĂLUIRE, mărșăluiri, s. f. Acțiunea de a mărșălui. – V. mărșălui.
4. [DEX '09] MĂRȘĂLUI, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.
5. [MDA2] marșalui v vz mărșălui
6. [MDA2] mărșălui vi [At: CAMIL PETRESCU, V. 16 / V: (reg) marșal~ / Pzi: ~esc / E: marș + -ălui] 1 (Mai ales d. militari) 1 A merge în marș (1) Si: a mărșui (1), (reg) a mărșuli. 2 (Fam) A face un drum lung, obositor. 3 (Fam) A merge mult.
7. [DLRLC] MĂRȘĂLUI, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales despre unități militare) A face un marș, a se deplasa în marș. Înaintează pe drumul pe care, cu mii de ani în urmă, oștirile lui [Traian] au mărșăluit spre miazănoapte. BOGZA, C. O. 318. Trupele au mărșăluit zile și nopți, ajungînd istovite pe poziții. PAS, Z. III 38. De nopți întregi, prin pulberea uscată Și mai înecăcioasă decît fumul, Mărșăluim spre miazăzi. CAMIL PETRESCU, V. 16.
8. [Scriban] mărșăluĭésc și mărșuĭésc v. intr. (d. marș; rus. marširovátĭ, ung. marsolni, germ. marschieren). Merg în marș militar.
9. [DOOM 3] mărșăluire s. f., g.-d. art. mărșăluirii; pl. mărșăluiri
10. [DOOM 2] mărșăluire s. f., g.-d. art. mărșăluirii; pl. mărșăluiri
11. [DOOM 3] mărșălui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiesc, 3 sg. mărșăluiește, imperf. 1 mărșăluiam; conj. prez. 1 sg. să mărșăluiesc, 3 să mărșăluiască
12. [DOOM 2] mărșălui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiesc, imperf. 3 sg. mărșăluia; conj. prez. 3 să mărșăluiască
13. [DGS] mărșăluire s.f. (milit.) mărșuire.
14. [DGS] mărșălui vb. IV. intr. (milit.; despre soldați) a mărșui, <reg.> a marșirui, a mărșuli. Încolonați, soldații mărșăluiesc spre câmpul de luptă.
15. [DLR] MĂRȘĂLUIRE s. f. Acțiunea de a m ă r ș ă l u i; mărșuire. - Pl.: mărșăluiri. - V. mărșălui.
16. [DLR] MARȘALUÍ vb. IV v. mărșălui.
17. [DLR] MĂRȘĂLUÍ vb. IV. I n t r a n z. (Mai ales despre militari) A merge în marș (I 1); a mărșui (1), (regional) a mărșuli. De nopți întregi prin pulberea uscată Și mai înecăcioasă decît fumul, Mărșăluim spre miazăzi. CAMIL PETRESCU, V. 16, cf. id. U. N. 345, CONTEMP. 1 949, nr. 162, 3/6. Încinși cu centiroane, mărșăluiam într-o parte și alta a satului. BOGZA, A. Î. 604, cf. id. C. O. 93, 318. Trupele au mărșăluit zile și nopți, ajungînd istovite pe poziție și cu întîrziere. PAS, Z. III, 38, cf. IV, 73. Cavaleriștii mărșăluiau fără încetare, de zile și nopți, către gurile tunurilor. CAMiLAR, N. I, 212, cf. 116, II, 51. Drumeagul strîmt al cîmpului îi înșiruise lung, ca într-o coloană ce mărșăluia. MIHALE, O. 104. Zăriră un grup de tineri cu chipuri lăptoase și roze, mărșăluind în pas militar. V. ROM. martie 1 954, 173, cf. mai 1 954, 91. ♦ (Familiar) A face un drum lung, obositor, a merge mult. - Prez. ind.: mărșăluiesc. -Și: (regional) marșaluí vb. IV. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. – Marș + suf. -âlui.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL