1. [DEX '09] DĂINUITOR, -OARE, dăinuitori, -oare, adj. Care dăinuiește; durabil, trainic, persistent. [Pr.: -nu-i-] – Dăinui + suf. -tor.
2. [MDA2] dăinuitor, ~oare a [At: I. IONESCU, D. 218 / V: (îvr) ~nitor, ~năi~ / Pl: ~i, ~oare / E: dăinui + -tor] Care dăinuiește Si: durabil, persistent, stăruitor, stătător, (liv) subzistent, (înv) trăitor.
3. [DLRLC] DĂINUITOR, -OARE, dăinuitori, -oare, adj. Care dăinuiește; durabil, persistent, trainic. Că se-ngrozesc de moarte zgîrciții, mă pricep, Și-ndrăgostiții tineri cîți dragostea și-o-ncep, Că au și unii și-alții comori dăinuitoare. MACEDONSKI, O. II 74. Ferice de voi, care credeți că toate sînt adevărate și dăinuitoare. SLAVICI, N. I 243. Vînătorul... să dea nevinovaților săi adversari un răgaz ce, în curînd, îi va asigura, tot lui, o mai spornică și mai dăinuitoare izbîndă. ODOBESCU, S. III 38. – Pronunțat: -nu-i-.
4. [MDA2] dăimăitor, ~oare a vz dăinuitor
5. [MDA2] dăinitor, ~oare a vz dăinuitor
6. [DOOM 3] dăinuitor (desp. dăi-nu-i-) (rar) adj. m., pl. dăinuitori; f. sg. și pl. dăinuitoare
7. [DOOM 2] dăinuitor (dăi-nu-i-) (rar) adj. m., pl. dăinuitori; f. sg. și pl. dăinuitoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL