1. [DEX '09] DĂBĂLAT, -Ă adj. v. dăbălăzat.
2. [MDA2] dăbălat, ~ă a vz dăbălăzat
3. [CADE] ❍ DĂBĂLAT, DĂBĂLĂZAT adj. Mold. Tr.-Carp. 1 Ce atîrnă în jos (vorb. de buze sau de urechi): avea niște urechi clăpăuge și niște buzoaie groase și dăbălăzate (CRG.) ¶ 2 Ⓕ Supărat, bosumflat, cu buzele umflate; abătut, descurajat: Nu fi, Ioane, supărat, Așa tare dăbălat (BRL.); ficiorii stau dăbălăzați, moșnegii-i dojeneau (RET.) [dăbăla].
4. [DEX '09] DĂBĂLĂZAT, -Ă, dăbălăzați, -te, adj. (Reg.; despre buze, urechi etc.) Lăsat în jos, pleoștit. [Var.: dăbălat, -ă adj.] – V. dăbălăza.
5. [MDA2] dăbălățat, ~ă a vz dăbălăzat
6. [MDA2] dăbălăzat, ~ă a [At: CORNEA, E. I, 91/7 / V: (îrg) ~lat, dălăbă~, (reg) dăpăl~, dâbălat, delăbă~, (înv) ~ățat, debălat, de~ / Pl: ~ați, ~e / E: dăbălăza] 1 (Reg; d. buzele, urechile, capetele vitelor și ale oamenilor[1]) Lăsate în jos (de oboseală) Si: dăbălog (1). 2 (Trs; d. oameni sau d. corpurile, formele lor) Care a decăzut din punct de vedere fizic Si: dăbălog (2). 3 (Pex) Deformat. 4 (Îrg; d. oameni) Supărat.
7. [MDA2] dălăbăzat, ~ă a vz dăbălăzat
8. [MDA2] dăpălăzat, ~ă a vz dăbălăzat
9. [MDA2] dâbălat, ~ă a vz dăbălăzat
10. [MDA2] tăpălăzat, ~ă a vz dăbălăzat
11. [DEX '98] DĂBĂLĂZAT, -Ă, dăbălăzați, -te, adj. (Reg.; despre buze, urechi etc.) Lăsat în jos, pleoștit. [Var.: dăbălat, -ă adj.] – Et. nec.
12. [DLRLC] DĂBĂLĂZAT, -Ă, dăbălăzați, -te, adj. (Despre urechi, buze, aripi etc.) Lăsat în jos (de oboseală), pleoștit. V. clăpăug, bleg. Uliul... amețit de cap și cu aripile dăbălăzate. MARIAN, O. I 176. Avea niște urechi clăpăuge și niște buzoaie groase și dăbălăzate. CREANGĂ, P. 239. Spate tare cîrjobate, Buze mari, dăbălăzate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 343. – Variantă: dăbălat, -ă (SLAVICI, N. II 4) adj.
13. [Șăineanu, ed. VI] dăbălăzat a. Mold. ce atârnă în jos: buzoaie groase și dăbălăzate CR. [Origină necunoscută].
14. [DRAM 2021] dăbălát, -ă, dăbălați, -te, (dăulat, dăbălăzat), adj. (reg.) 1. (despre buze, urechi) Lăsat în jos: „Cu gurile căscate, / Cu urechile dăbălate” (Bilțiu, 1990: 317). 2. (fig.) Supărat, fără voie bună: „Nu fi, Ioa(ne) supărat, / Așe tare dăbălat” (Bilțiu, 1990: 317). ■ (onom.) Dăbală, nume de familie în jud. Maram. – Var. a lui dăbălăzat (< dăbălăza „a lăsa să atârne”) (DEX, MDA).
15. [DRAM 2015] dăbălat, -ă, dăbălați, -te, (dăulat, dăbălăzat), adj. – (reg.) 1. (despre buze, urechi) Lăsat în jos: „Cu gurile căscate, / Cu urechile dăbălate” (Bilțiu, 1990: 317). 2. (fig.) Supărat, fără voie bună: „Nu fi, Ioa(ne) supărat, / Așe tare dăbălat” (Bilțiu, 1990: 317). ♦ (onom.) Dabală, Dabala, nume de familie (9 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Var. a lui dăbălăzat (< dăbălăza „a lăsa să atârne” < de + zăbală) (DEX, MDA).
16. [DRAM] dăbălat, -ă, (dăulat, dăbălăzat), adj. – 1. (despre buze, urechi) Lăsat în jos: „Cu gurile căscate, / Cu urechile dăbălate” (Bilțiu 1990: 317). 2. (fig.) Supărat, fără voie bună: „Nu fi, Ioa(ne) supărat, / Așe tare dăbălat” (Bilțiu 1990: 317). – Probabil inițial dăbălăsat, din *daba „buză” + lăsat.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL