1. [DEX '09] CĂRĂTOR, cărători, s. m. Persoană care cară ceva; spec. hamal. – Căra + suf. -ător.
2. [MDA2] cărător, ~oare [At: BIBLIA (1688), 309 / Pl: ~i, ~oare / E: căra + -ător] 1-2 smf, a (Persoană) care cară ceva. 3 sm (Spc) Hamal. 4-5 smf, a (înv) (Persoană) care cară cerealele netreierate (în clăi). 6 sf (Pop) Femeie care cară apa pentru mort. 7 sn Butoi în care se pun prune pentru zdrobit Si: (înv) zăcătoar. 8 sn Butoi mare așezat culcat (într-o căruță), având, în partea de deasupra, o deschidere prin care poate trece o găleată și care servește la transportarea prunelor din livezi până la butoaie. 9 sf Butoi vechi și desfundat la un capăt, care este fixat în car, și în care se transportă strugurii zdrobiți.
3. [CADE] CĂRĂTOR, -TOARE adj. și sm. f. 1 Care cară: au venit cărătorii și m’au împuns cu țăpoaile ȘEZ. ¶ 2 CĂRĂTOARE, poloboc, desfundat la un capăt care se înțepenește în car cu ajutorul unor drugi legați cu frînghii; servește la căratul acasă al strugurilor mustuiți PAMF..
4. [DLRLC] CĂRĂTOR, cărători, s. m. Muncitor care cară greutăți, mărfuri, bagaje; hamal. Cei doi săpători Și doi cărători Lămpile pompează Și-așteaptă să vază Ce mare jivină În munte suspină. CORBEA, A. 34. Matrozii corăbiei și cărăiorii sau hamalii portului umblau în sus și în jos, ca furnicele. ODOBESCU, S. III 248. ♦ Persoană care cară recolta. Au venit cărătorii și m-au împuns cu țăpoaiele și m-au zvîrlit în car. ȘEZ. VII 73.
5. [DLRM] CĂRĂTOR, cărători, s. m. Hamal. ♦ Persoană care cară recolta. – Din căra + suf. -(ă)tor.
6. [Șăineanu, ed. VI] cărător m. cel ce cară.
7. [Scriban] cărătór m. Care cară, cărăuș.
8. [DOOM 3] cărător1 (butoi) (pop.) s. n., pl. cărătoare
9. [DOOM 3] cărător2 (persoană) (pop.) s. m., pl. cărători
10. [DOOM 2] cărător1 (persoană) (pop.) s. m., pl. cărători
11. [DOOM 2] cărător2 (butoi) (pop.) s. n., pl. cărătoare
12. [DAR] cărător, cărătoare, s.n. (reg.) butoi în care se pun prunele la frământat; zăcătoare.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL