1. [DEX '09] CĂRĂRUIE, cărărui, s. f. Diminutiv al lui cărare (1); cărărușă, cărăruică. – Cărare + suf. -uie.
2. [MDA2] cărăruie sf [At: I. CR. III, 296 / Pl: ~ui / E: cărare + -uie] 1-2 (Șhp) Cărare (2) (scurtă sau îngustă) Si: (pop) cărărea (1-2), cărăruică (1-2), cărărușă (1-2), cărăruță (1-2), potecea (1-2), potecuță (1-2).
3. [CADE] CĂRĂRUIE, CĂRĂRUȘĂ (pl. -uși). CĂRĂRUICĂ (pl. -ci), CĂRĂRUȚĂ (pl. -uțe) sf. dim. CĂRARE: o cărăruie sucită ne duce prin crăpăturile păretelui din stînga VLAH.; prăpăstiile grozave pe lîngă care șerpuia cărărușa ALECS..
4. [DLRLC] CĂRĂRUIE, cărărui, s. f. Cărărușă. Către stîncoase cărărui Un car se duce cu tot zorul. DEȘLIU, M. 19. Lasă-mă ca să mă duc, Cărăruia să-mi apuc, Cărăruia codrului. TEODORESCU, P. P. 290.
5. [DLRM] CĂRĂRUIE, cărărui, s. f. Diminutiv al lui cărare (1).
6. [Scriban] cărărúĭe f., pl. uĭ. Cărare mică.
7. [Scriban] cărăruĭesc (mă) v. refl. Se zice cînd se face cărare pe unde-a trecut: acum e zăpada prea mare și nu putem ĭeși pînă ce nu se va cărărui.
8. [DOOM 3] cărăruie s. f., art. cărăruia, g.-d. art. cărăruii; pl. cărărui
9. [DOOM 2] cărăruie s. f., art. cărăruia, g.-d. art. cărăruii; pl. cărărui
10. [MDO] cărăruie
11. [IVO-III] cărăruie, -ruia sg. a., -ruii gen. a., -rui pl.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL