1. [DEX '09] ZÂMBRU, zâmbri, s. m. Arbore conifer cu frunze în formă de ace, grupate câte cinci, cu semințe lungi, comestibile, cu lemnul foarte rezistent (Pinus cembra). ♦ P. restr. Lemnul acestui arbore, rezistent, de calitate superioară, folosit în sculptură [Var.: zimbru s. m.] – Et. nec.
2. [MDA2] zâmbru2 sm vz zimbru
3. [MDA2] zâmbru1 sm [At: DR. V, 799 / V: zim~ / Pl: ~ri / E: ns cf zimbru] 1 Arbore alpin din familia pinaceelor, înalt până la 25 m, cu scoarța de culoare cenușie și cu frunze în formă de ace, grupate câte cinci, cu semințe lungi și comestibile, cu lemnul foarte rezistent Si: (reg) livan, pin2, zimbrel, zimbrișor (Pinus cembra). 2 (Prc) Lemn al zâmbrului (1), rezistent, de calitate superioară, folosit în sculptură.
4. [DEX '98] ZÂMBRU, zâmbri, s. m. Arbore conifer cu frunze în formă de ace, grupate câte cinci. cu semințe lungi, comestibile, cu lemnul foarte rezistent (Pinus cembra). ♦ P. restr. Lemnul acestui arbore, rezistent, de calitate superioară, folosit în sculptură. – Et. nec.
5. [DEX '09] ZIMBRU1, zimbri, s. m. Animal sălbatic masiv din familia bovinelor, cu corpul acoperit cu o blană deasă, pâsloasă, cu capul mare și lat, cu coamele scurte, întoarse în afară, în față și în sus, cu greabănul înalt, cu gâtul și cu bărbia acoperite cu păr lung, răspândit în Carpați, iar astăzi ocrotit în rezervații naturale (Bison bonasus). – Din sl. zonbrŭ.
6. [DEX '09] ZIMBRU2 s. m. v. zâmbru.
7. [MDA2] zimbru1 sm [At: URECHE, LET. I, 97/22 / Pl: ~ri / V: (îrg) zâm~ / E: slv зѫбръ cf rs зубр] 1 Animal sălbatic masiv din familia bovinelor, cu capul scurt și lat, cu coarne scurte, întoarse în sus, cu greabănul înalt și cu gâtul și bărbia acoperite cu păr lung, iar restul corpului cu o blană deasă, pâsloasă, care astăzi este ocrotit în rezervații naturale fiind pe cale de dispariție Si: bizon (Bison bonasus). 2 (Pex) Bour (1). 3 (Înv; Mol) Figură simbolică reprezentând un cap de zimbru (1), care a servit ca semn convențional distinctiv pe steme, steaguri sau monede. 4 (Înv; pex) Emblemă având un zimbru (3) Si: bour (6).
8. [MDA2] zimbru2 sm vz zâmbru1
9. [DEXI] zimbru s.m. 1 (zool.) Animal sălbatic, din familia bovinelor, masiv, cu corpul acoperit cu o blană deasă, pîsloasă, cu capul mare și lat, cu coarnele scurte, întoarse în afară, în față și în sus, cu greabănul înalt, cu gîtul și cu bărbia acoperite cu păr lung, care este pe cale de dispariție, fiind ocrotit în rezervații naturale (Bison bonasus). După aceea n-ai să mai auzi mugetul cerbilor și al zimbrilor (SADOV.). 2 Ext. Bour (Bos primigenius). 3 Cap de bour reprezentat pe steme, steaguri sau monede în Moldova. Ne-a arătat stema familiei, în herbul căreia se deslușea și un cap de zimbru (VOIC.). ♦ Ext. Stemă, emblemă avînd o asemenea figură. • pl. -i. /<sl. veche *зѫбръ.
10. [DEXI] zîmbru s.m. (bot.) Arbore alpin, din familia pinaceelor, înalt pînă la 25 m, cu frunzele aciculare, grupate cîte cincic, cu semințele lungi, comestibile, cu lemnul foarte rezistent (Pinus cembra). ♦ Restr. Lemnul acestui arbore, de calitate superioară, folosit în sculptură. • pl. -i. /cf. zimbru.
11. [CADE] ZIMBRU, †ZÎMBRU sm. 🐒 = BOUR 1: Din rîu iată că ieșea Zimbrul aprig ca un zmeu (ALECS.); dacă au ucis acei feciori de Domni zimbrul sau bourul ce au fost... au nemerit la locul unde este acmu tîrgul Sucevei (LET.); fiara aceasta ce-i zic bour, poate că au fost zimbru, și pre numele fiarei se numește locul acel Bourenii (N.-COST.); pe foc era un cazan mare, și ’n cazan erau puși trei zimbri (VAS.) [vsl. zabrŭ].
12. [CADE] ZÎMBRU 👉 ZIMBRU.
13. [DEX '98] ZIMBRU, zimbri, s. m. Animal sălbatic masiv din familia bovinelor, cu corpul acoperit cu o blană deasă, pâsloasă, cu capul mare și lat, cu coarnele scurte, întoarse în afară, în față și în sus, cu greabănul înalt, cu gâtul și cu bărbia acoperite cu păr lung, care astăzi, aflat pe cale de dispariție, este ocrotit în rezervații naturale (Bison bonasus). – Din sl. zonbrŭ.
14. [DLRLC] ZIMBRU, zimbri, s. m. Animal sălbatic din familia bovinelor, cu capul mare, cu greabănul puternic, cu coamele groase și scurte răsucite în sus, cu gîtul scurt și bărbia acoperite de păr lung, astăzi pe cale de dispariție (odinioară răspîndit și în Carpați) (Bison europaeus). În fînațurile fără de hotar, trebuiau să iasă sara la pășune zimbrii și cerbii, nesupărați de desimea oamenilor. SADOVEANU, O. VII 57. Cărăbăț a ucis cu toporul un zimbru. DELAVRANCEA, O. II 119. Acea dalbă de moșie Toată-n veci a ta să fie, Cînd prin tine-a fi scăpată De o fiară-n- fricoșată, De un zimbru fioros, Care-o calcă-n sus și-n gios! ALECSANDRI, P. P. 166. ◊ Fig. (Cu aluzie la înfățișarea măreață a animalului) Mărețul cap de zimbru al regelui învins, In vesele fanfare din umeri fu desprins. EFTIMIU, Î. 146. El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune, Vremea lui Ștefan cel Mare, zimbru sombru și regal. EMINESCU, O. 135. ♦ (Impropriu) Cap de bour reprezentat pe vechea stemă a Moldovei. Pe antice monumente, am văzut ades sculptate Acvila ce poartă crucea. Zimbru țării-nvecinate, Sub o mînă întrunite figurînd. ALEXANDRESCU, M. 161.
15. [DLRLC] ZÎMBRU, zimbri, s. m. Arbore conifer cu frunzele rigide, cu conurile la început violacee, cu semințe lungi, comestibile (Pinus cembra).
16. [DLRM] ZIMBRU, zimbri, s. m. Animal sălbatic din familia bovinelor, cu capul scurt și lat, cu coarnele scurte, întoarse în sus, cu greabănul înalt, gîtul și bărbia acoperite cu păr lung; astăzi este pe cale de dispariție (dar odinioară a fost răspîndit și în Carpați) (Bison europaeus). – Slav (v. sl. zonbrŭ).
17. [DLRM] ZÎMBRU, zîmbri, s. m. Arbore conifer cu semințe lungi, comestibile (Pinus cembra).
18. [Șăineanu, ed. VI] zimbru m. 1. Mold. bour: un cap de zimbru era vechea stemă a Moldovei; 2. (poetic) Moldova: peste munți într’a zimbrului domnie AL.; 3. fig. erou: zimbrii fioroși din codrii Rahovei AL. Ștefan cel mare, zimbru sombru și regal EM. [Slav. ZÕBRĬ].
19. [Scriban] zímbru și zîmbru m. (vsl. zombrĭ, rut. pol. zubr. Cp. cu răspintie față de răspîntie). Un fel de bivol sălbatic (bison priscus) care maĭ trăĭa pin Moldova în seculu 18 și al căruĭ cap (confundat cu al bouruluĭ) a fost luat de Moldovenĭ și de Mecklemburghejĭ ca marcă a țăriĭ. Astăzĭ se maĭ află zimbri (saŭ poate bourĭ?) la Altamira (Spania), în Périgord (Francia), în codru de la Bĭelovej (Lituania) și peste 600 în Caucaz pe foastele moșiĭ ale mareluĭ duce Sergiŭ Mihailovicĭ. Îs foarte sălbaticĭ, evită prezența omuluĭ și se zice că-șĭ ucid puĭu dacă omu a pus mîna pe el. Se maĭ află în America de Nord un fel de zimbri numițĭ bizonĭ, care trăĭaŭ odinioară în turme, ĭar azĭ îs redușĭ la maĭ puțin de o mie.
20. [Scriban] zîmbru, V. zimbru.
21. [DOOM 3] !zâmbru (arbore) s. m., art. zâmbrul; pl. zâmbri, art. zâmbrii
22. [DOOM 2] zâmbru / zimbru2 (arbore) s. m., art. zâmbrul / zimbrul; pl. zâmbri / zimbri, art. zâmbrii / zimbrii
23. [DOOM 3] zimbru (animal) s. m., art. zimbrul; pl. zimbri, art. zimbrii
24. [DOOM 2] zimbru1 (animal) s. m., art. zimbrul; pl. zimbri, art. zimbrii
25. [DOOM 2] zimbru2 (arbore) v. zimbru
26. [DOOM] zimbru (arbore) v. zîmbru
27. [DER] ZÎMBRU2, zîmbri, s. m. (Var.) Zimbru1.
28. [Onomastic] ZÎMBRU subst. (un soiu de pin), cf. și subst. zimbru (bour) și subst. f. zîmbre. 1. Zămbrești s. (RI XVIII 23) și Zembrești s. (16 B III 237); Zîmbreasca s., din nume marital. 2. Zimbrociu munt. (RI I 21). 3. Zimbroiu, C. (Î Div). 4. Zimbru s.
29. [DFL] Pinus cembra L., « Zîmbru ». Specie care înflorește vară. Flori unisexuat-monoice, cele femele mov, dispuse în verticile la vîrful ramurilor, cele mascule în formă de elipsă, roșii, dispuse în amenți la baza ramurilor. Conuri ovate, pînă la 8 cm lungime, erecte, terminale, solzi lați, groși, imbricați, semințe comestibile, ovate, pînă la 1,2 cm lungime, nearipate. Frunze groase, tari, drepte, aciculare, grupate cîte 3-5 într-o teacă, terminal pe lujeri, cu aspect verde-întunecat. Arbore cu tulpină de cca 20 m înălțime, corolă piramidală cu ramificație regulată, mai tîrziu devine tufos datorită creșterii neregulate a ramurilor. Scoarță mai întîi netedă, gri, apoi devine maro-închis, cu ritidomul adîncit. Lujeri foarte flexibili și groși.
30. [DRAM 2021] zấmbru, zâmbri, s.m. (bot.) Arbore conifer cu lemn rezistent (Pinus cembra); pin de munte, zimbrișor. ■ Specie subalpină care se întâlnește pe versantul nordic al Pietrosului Mare, împreună cu jneapănul. – Et. nec. (DEX); cf. zimbru (MDA).
31. [DRAM 2015] zâmbru, zâmbri, s.m. – (bot.) Arbore conifer cu lemn rezistent (Pinus cembra); pin de munte, zimbrișor (Borza, 1968: 131). Specie subalpină care se întâlnește pe versantul nordic al Pietrosului Mare, împreună cu jneapănul (Jud. Maram., 1980, 67). – Et. nec. (DEX); cf. zimbru (MDA).
32. [DRAM 2015] zimbru, zimbri, (zâmbru), s.m. – (dial.; zool.) Bour, bizon (Bison bonasus). Termen atestat în toponime: Dealul Zâmbrului (Săcel), Valea Zâmbrilor (Libotin), Dosu Zâmbriței (Lăpușu Românesc), Izvoru Zâmbrului (Groșii Țibleșului). ♦ Animal legendar vânat de voievodul maramureșean Dragoș, descălecătorul Moldovei. Termenul apare în toate cronicile (Letopisețul de la Bistrița, Cronica sârbo-moldavă de la Neamț, Cronica Anonimă) până la V. Ureche: „Venit-au Dragoș voievod din Maramureș, de la Țara Ungurească, la vânat după un zimbru și domni 2 ani”. Dragoș „și-a făcut pecete domnească pentru toată țara cu cap de zimbru” (Cronica Anonimă). Prima pecete a Sighetului pe care era reprezentat un zimbru datează din 3 oct. 1383 (Tomi, 2005: 34). – Din vsl. zonbrǔ (> dzimbru, rom. mediev.) (Scriban, DLRM, DEX).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL