1. [DEX '09] PARAFONIE, parafonii, s. f. (Med.) Boală care constă în pronunțarea nazalizată a sunetelor. – Din fr. paraphonie.
2. [MDA2] parafonie sf [At: DN3 / Pl: ~ii / E: fr paraphonie] (Med) Boală care constă în pronunțarea nazalizată a sunetelor.
3. [DN] PARAFONIE s.f. Tulburare a vocii, caracterizată printr-o pronunțare deformată a sunetelor. [Gen. -iei. / < fr. paraphonie].
4. [MDN '00] PARAFONIE s. f. 1. tulburare a vocii, care capătă un timbru nazonant. 2. (muz.) mișcare paralelă a vocilor. (< fr. paraphonie)
5. [DTM] parafonie (< gr. παραφωνή, „sunet alăturat”) 1. În teoria muzicii grecești*, asocierea unui sunet cu cvinta*, cvarta* și undecima* acestuia, în contrast cu antifonia* (cântarea în octave*) și simfonia (cântare la unison*). 2. Mișcarea (1) paralelă (2) a vocilor (2) în organum*.
6. [DTL] PARAFONIE s. f. (< fr. paraphonie): tulburare a vocii, caracterizată printr-o pronunțare deformată a sunetelor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL