1. [DEX '09] ODOARE s. f. v. odor2.
2. [MDA2] odoare sf vz odor2
3. [CADE] *ODOARE sf. Miros [lat.].
4. [MDN '00] ODOARE s. f. miros. (< fr. odeur)
5. [Scriban] *odoáre f., pl. orĭ (lat. odor, odóris). Rar. Miros.
6. [DEX '09] ODOR1, (1) odoare, s. n. 1. Obiect lucrat dintr-un metal prețios (împodobit cu pietre scumpe); obiect de (mare) preț; giuvaer. ♦ (La pl.) Veșminte scumpe și alte obiecte prețioase folosite la serviciile religioase. 2. Fig. Ființă iubită, prețuită; spec. copil. – Din sb. odor „pradă”.
7. [DEX '09] ODOR2, odoruri, s. n. (Înv.) Miros, mireasmă, parfum. [Var.: odoare s. f.] – Din lat. odor, it. odore, fr. odeur.
8. [MDA2] odor2 sn [At: TEODOREVICI, M. 36/2 / V: (reg) ~oare sf / Pl: ~uri / E: lat odor, -oris, it odore, fr odeur] (Înv) 1-2 Miros (încântător).
9. [MDA2] odor1 sn [At: EUSTRATIE, ap. GCR I, 114/16 / V: (reg) h~ / Pl: ~oare și (nob, sm) ~i / E: srb odor] 1 Obiect lucrat dintr-un metal prețios, adesea împodobit cu pietre prețioase Si: giuvaer. 2 (Pex) Orice obiect de mare preț. 3 (Îvr) Comoară. 4-5 (Lpl) (Veșminte scumpe sau) obiecte prețioase folosite la serviciile religioase. 6 (Fig; lsg) Ființă iubită, neprețuită. 7 (Fig; lsg) Copil. 8 Obiect care, oferit în dar, are o anumită semnificație, ori servește pentru a garanta sau a dovedi ceva. 9 (Reg) Cadou de logodnă sau de nuntă Si: dar. 10 (Îrg) Gaj. 11 (Reg) Dovadă concretă despre realitatea unui fapt.
10. [CADE] ODOR (pl. -oare), (-oară) sn. 1 Giuvaer, sculă prețioasă, lucru de mare preț: scoase un gologan din buzunar și... îl privi cu drag pe amîndouă fețele ca un ~ (GN.); o sabie... pe care o păstra în prăvălie ca pe un ~ din vechime (ISP.); avem bani destui, odoară de prisos, o avuție cît nu-i mai știm sama (SB.) ¶ 2 F Despre persoane: ființă prețioasă, iubită, în spec. copil iubit la nebunie de părinți: Iat’o scoborînd la vale, galbănă și istovită, Cu ~ul strîns la sînu-i (VLAH.); îmi făcea apoi cîte un benchiu în frunte, ca să nu-și prăpădească ~ul (CRG.); – iron. (comp. SCULĂ): acum pricep eu ce ~ de femeie am dobîndit (CRG.); baba și cu ~ul de fiică-sa tot nemulțumitoare și cîrtitoare erau (CRG.); vai! săracul omul prost, bun ~ la casă a fost! (ZNN.) ¶ 3 pl. ⛪ Veșminte bisericești scumpe și alte obiecte prețioase întrebuințate în biserică: în mijloc e biserica, plină de scule și de odoare vechi (VLAH.); odoarele sfinte erau de batjocură (ISP.) [srb. odor, -ra].
11. [DEX '98] ODOR1, (1) odoare, s. n. 1. Obiect lucrat dintr-un metal prețios (împodobit cu pietre scumpe); obiect de (mare) preț; giuvaier. (La pl.) Veșminte scumpe și alte obiecte prețioase folosite la serviciile religioase. 2. Fig. Ființă iubită, prețuită; spec. copil. – Din scr. odor „pradă”.
12. [DEX '98] ODOR2, odoruri, s. n. (Înv.) Miros, mireasmă, parfum. [Var.: odoare s. f.] – Din lat. odor, it. odore, fr. odeur.
13. [DLRLC] ODOR2, odoare, s. n. 1. Obiect lucrat dintr-un metal prețios (adesea împodobit cu pietre scumpe); obiect de (mare) preț; giuvaer. Raiul nostru se compunea din cinci-șase camere bogat mobilate, pline de sofale... și defel de fel de odoare. GALACTION, O. I 328. Poruncește să-i aducă pe hîrca de babă înaintea sa, dimpreună cu toate odoarele luate cu vicleșug de la împărăteasa lui. CREANGĂ, P. 101. ◊ Fig. În brațul drept, Avea flori albe, dragi odoare. COȘBUC, P. II 258. ♦ (Mai ales la pl., adesea determinat prin «sfinte» sau o bisericești») Veșminte scumpe și alte obiecte prețioase folosite la serviciile religioase. Au luat în mîini odoare sfinte, cărți. GALACTION, O. I 75. Să văd măiastra-ți mînă lucrînd odoare sfinte. ALECSANDRI, T. II 84. Au prădat bisericile și mănăstirile de odoare. NEGRUZZI, S. I 169. 2. Fig. (Numai la sg.) Ființă iubită, prețuită. Baba și cu odorul de fiică-sa tot cîrtitoare și nemulțumitoare erau. CREANGĂ, P. 284. O vin-odorul meu nespus, Și lumea ta o lasă. EMINESCU, O. I 172. Spune de-al meu dor, Scumpului odor. ALECSANDRI, T. I 404.
14. [DLRLC] ODOR1 s. n. (Latinism învechit) Miros, mireasmă. Busuiocul Dulcele-odor răspîndind. COȘBUC, AE. 28.
15. [Șăineanu, ed. VI] odor n. 1. veșminte ornate și celelalte obiecte sacre: odoare sfinte bisericești; 2. fig. lucru scump, sculă: să-i dee împărăția întreagă pentru asemenea odoare CR. flori, odoare a primăverii AL.; 3. giuvaer: acum pricep ce odor de femeie am dobândit ISP.; 4. ființă iubită: o vin, odorul meu nespus! EM.; 5. copil: tot omul și-a sărutat odoru AL. [Serb. ODORA, veșminte, armură].
16. [Scriban] odór n., pl. oare (sîrb. odora, pradă, veșminte, armătură, d. vsl. o-drati, a zmulge, a lua, drati, a despica, a sfîșia, ca și it. roba, fr. robe, veșmînt, d. vgerm. roub, ngerm. raub, jaf, pradă. V. dîră). Lucru prețios, maĭ ales vorbind de cele ce servesc la oficiu bisericesc (ca: crucĭ, potire, cădelnițe ș. a.). Fig. Ființă foarte prețioasă și iubită: un odor de nevastă, de copil. Copil (des iron.): ĭacată ce pozne face odoru tăŭ! – Și hodór. V. podoabă, sculă.
17. [DOOM 3] odor1 (miros) (înv.) s. n., pl. odoruri
18. [DOOM 3] odor2 (obiect de preț) s. n., pl. odoare
19. [DOOM 2] odor1 (obiect de preț) s. n., pl. odoare
20. [DOOM 2] odor2 (miros) (înv.) s. n., pl. odoruri
21. [DMLR] odor (persoană iubită) s. m., pl. odori
22. [IVO-III] odor, -doare.
23. [DER] odor (odoare), s. n. – 1. Giuvaer, bijuterie, podoabă. – 2. Podoabe liturgice, argint lucrat. – 3. Comoară, dragoste (termen de alinare). Sb., cr. odora „pradă” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 225).
24. [DRAM 2021] odór, odoare, odoară, s.n. 1. Lucru de preț: „Șepte cară de odoară” (Bârlea, 1924: 35). 2. Zestrea fetelor, compusă, de obicei, din haine și pânzături (odoarele se țin pă rudă): „Care horilcă nu bea / Multe bunuri poate-avea / Și odoară multe-ar fa” (Papahagi, 1925: 194). 3. Curte, ocol, ogradă, cu sensul de iosag, acaret: „Și cum durmea afară, înt-on pat, în șatră, le-a văzut cum jucau în odor” (Bilțiu, 1999: 174). 4. Copil („neprețuit ca o comoară”): „Mama îngrijorată de viața odorului său...” (A. Radu, după Memoria 2004-bis: 1.241). – Din srb. odor(a) „pradă de război; veșminte, armură” (Scriban; DEX, MDA).
25. [DRAM 2015] odor, odoare, odoară, s.n. – 1. Lucru de preț: „Șepte cară de odoară” (Bârlea, 1924: 35). 2. Zestrea fetelor, compusă, de obicei, din haine și pânzături (odoarele se țin pă rudă): „Care horilcă nu bea / Multe bunuri poate-avea / Și odoară multe-ar fa” (Papahagi, 1925: 194). 3. Curte, ocol, ogradă, cu sensul de iosag, acaret (Antologie, 1980; Memoria, 2001). 4. Copil („neprețuit ca o comoară”): „Mama îngrijorată de viața odorului său...” (A. Radu, cf. Memoria 2004-bis: 1.241). – Din srb. odor(a) „pradă de război; veșminte, armură” (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).
26. [DRAM] odor, odoare, odoară, s.n. – 1. Lucru de preț: „Șepte cară de odoară” (Bârlea 1924: 35). 2. Zestrea fetelor, compusă, de obicei, din haine și pânzături (odoarele se țin pă rudă): „Care horilcă nu bea / Multe bunuri poate-avea / Și odoară multe-aș fa” (Papahagi 1925: 194). 3. Curte, ocol, ogradă, cu sensul de iosag, acaret (Antologie 1980; Memoria 2001). 4. Copil („neprețuit ca o comoară”): „Mama îngrijorată de viața odorului său...” (A. Radu: cf. Memoria 2004-bis: 1241). – Din srb. odor „pradă de război”.
27. [DLR - tomul X] ODOARE s. f. v. odor2.
28. [DLR - tomul X] ODOR2 s. n. (Învechit) Miros, mireasmă. Gura ei vearsă odorul (mirosul) cel mai frumos. TEODOROVICI, M. 36/2, cf. LB, ANTROP. 169/8. Cînd ne aflăm ajunși în centrul acestei văi, vedem... flori aromatice care împle aerul cu odorurile lor profumătoare. DESCR. APE 31/21. Vinul se face mai bun la gust și în delicatețea odoarei. BARASCH, M. III, 180/31. Fără tine... florile și-ar pierde odoarea și frumusețea lor. FILIMON, O. I, 350. Parfumați cu odorul bătrînei aristocrate. BOLINTINEANU, O. 279, cf. ȘĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D. – PI.: odoruri. – Și: odoare s. f. – Din lat. odor, -oris, it. odore, fr. odeur.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL