1. [DEX '09] OBÂRȘI, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv).
2. [MDA2] obârși [At: PALIA (1581), ap. DHLR II, 517 / Pzi: ~șesc / E: obârșie] 1-2 vtr (Îrg) A (se) termina. 3 vt (Ban; îe) A o ~ cu cineva A o păți. 4 vr (Îvr) A se epuiza. 5 vt (Înv) A urma un sfat, o indicație. 6 vt (Înv) A îndeplini. 7 vr (Înv) A se realiza. 8 vt (Înv) A face să devină. 9 vi (Îvr) A trăi. 10 vi (Înv) A izvorî. 11 vi (Înv) A urma imediat după cineva.
3. [DEX '98] OBÂRȘI, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. – Din obârșie (derivat regresiv).
4. [MDA2] oberși[1] v vz obârși
5. [CADE] ‡OBÎRȘI (-șesc) vb. tr. A sfîrși, a duce la capăt [vsl. obrŭšati].
6. [Scriban] obîrșésc v. tr. (vsl. obrŭšati, din *obvrŭšati, V. obîrșie, săvîrșesc). Vechĭ. Sfîrșesc, termin: moartea multe lucrurĭ taĭe și să se obîrșească nu lasă (Cost. 1, 249 și 252; N. Cost. 2, 487).
7. [DOOM 3] obârși (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obârșesc, 3 sg. obârșește, imperf. 1 obârșeam; conj. prez. 1 sg. să obârșesc, 3 să obârșească
8. [DOOM 2] !obârși (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșește, imperf. 3 sg. se obârșea; conj. prez. 3 să se obârșească
9. [DAR] obârși, obârșesc, vb. IV (pop.) 1. a scotoci, a căuta rostul, începutul unui lucru, originea; a se trage din, a proveni din. 2. a sfârși, a termina. 3. a trăi. 4. a izvorî. 5. a succeda.
10. [DLR - tomul X] OBÎRȘI vb. IV. 1. tranz. și refl. (Învechit și regional) A (se) termina, a (se) sfîrși, a (se) încheia. În șase dzile lucreadză și tot lucrul obîrșaște. palia (1581), ap. dhlr ii, 517. Deaca să obărși soborul și să dusără arhiereii... atunce și... Nicolae să dusă la iparhia sa. varlaam, c. 392. Cum întră în pimniță domnul cu Stoican începură a se sfătui..., decă obîrșir[ă] sfatul, chiemă pimnicerii. gavril, nif. 62/5. Acesta vis, deacă-l obîrși..., să deșteptă din somn. dosoftei, ps. 291/9. Obîrșind orațiile, ...îl pun în scaunul crăiesc, n. costin, let. i a, 26/23. Tot muchea dealului în gios... pînă unde să obîrșești dealul Telejinii (a. 1709). uricariul, xxiii, 388. Oberșit-am acest mineiu în ai de la naștere 1715 (a. 1715). iorga, s. d. xiii, 136, cf. odobescu, s. ii, 428. Nici cuvînt nu obîrșea Și pe Corbea mi-l lega. mateescu, b. 37, cf. pamfile, cr.77,i.cr. iv, 101. ◊ tranz. (Învechit, cu complementul „viața”) Toată viața noastră spodobește cu pace să o obîrșim. coresi, ap. dhlr ii, 517. Să fiu iertat de cît rău ț-am făcut și să-mi obîrșesc viața în bună mărtorie. dosoftei, v. s. septembrie 5r/19. ◊ Absol. (Învechit) Preotul iară să facă a doa proscomidie și obîrșind deplin să zică și m[o]l[i]tva preadălojeniei (a. 1652). gcr i, 160/29. Dojeni pre [î]mpăratul cu multe... și obîrșind dzîsă. dosoftei, v. s. octombrie 70r/1. Cerca de la cel bătrîn începînd, pînă au venit la cel tînăr și obîrșind, află cupa. biblia (1688), 341/34. ◊ refl. pas. (Învechit) Facem știre dară noi împăratului că de se va cetatea aceaia zidi și zidurile ei să vor obîrși, nu iaste ție pace. ib. 3381/32. ◊ intranz. (Învechit) Și-i lepădară să-i mînînce herile și așea obîrșiră... bunii biruitori. dosoftei, v. s. octombrie 95v/25. ◊ Tranz. Expr. (Prin Ban.) A o obîrși cu cineva = a o păți. cf. h xvni 175, 281, com. liuba, com. din oravița. refl. pas. (Învechit, rar) A se epuiza. Văzu Cantacozinu... că se obîrșiră vistearele și hrana voinicilor. moxa, 401/6. 2. Tranz. (Învechit) A urma, a îndeplini; a executa. Învățăturile lu[i]... cu drag să le obîrșim. coresi, ev. 101. Niceodată să nu fie volnici să îndrăznească popii... să obărșască dumnezăiasca taină a priciștiniei, de nu va ar duce chipurile Priceașteniei la dumnezeescul jertăvnic (a. 1652). bv i, 205. Iar cînd veți vrea să obîrșiți sfatul și veți cădea în nepricepere... vă nevoiți de vă sfătuiți bine. neagoe, înv. 224/25. Îi rugă să-ș obîrșască porunca ce li s-au dat. dosoftei, v. s. septembrie 25r/10. ♦ Refl. A se înfăptui, a se realiza. Moartea... multe lucruri taie și să să obîrșască nu lasă. m. costin, o. 43. ◊ refl. pas. Și așea obîrșindu-să pace, hanul întăiu au purces cătră Crîm. id. ib. 45. Jărtăvnicul... prespe carele să obărșesc... slujbe bl[ago]s[lo]vitu-s-au (a. 1682). iorga, s. d. xii, 297. ♦ A schimba în..., a transforma în ..., a face. Tată mieu cădzu la picioarele lui Petră rugîndu-să să-l obîrșască creștin. dosoftei, v. s. noiembrie 155r/19. 3. Intranz. (Învechit, rar) A-și petrece viața, a trăi. 45 de ani au obîrșit așea, nice cășcioară, nice colibă trebuindu-ș. dosoftei, v. s. ianuarie 32v/20. ♦ tranz. A ajunge, a împlini (o anumită vîrstă). Obîrșind 18 ai, mearsă la Ierusalim, de să feace călugăr. dosoftei, v. s. septembrie 35r/11. 4. Intranz. (Învechit) A izvorî. În urmă [veneau] Locuitorii din Lilea, de unde-obîrșește Kefisul. murnu, i. 39. ♦ Refl. A se trage, a-și avea originea, a proveni. Se minuna că un vlăstar ca dînsul s-a putut obîrși dintr-un asemenea părinte. vinea, l. i, 105. Numitele clase rîvnesc spre aristocrație și Caragiale vine să le aducă aminte... că se obîrșesc din teatrul lui. arghezi, t. c. 55. ♦ A urma (imediat după cineva), a succeda. Al doilea a împărătescului scaun obraz obîrșind... meșterșugui de împărăție să ne lipsască. biblia (1688), 3611/28. – prez. ind.: obîrșesc. – Și: (învechit) oberși vb. IV. – De la obîrșie. cf. v. sl. обръшати.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL