1. [DEX '09] OBIJDUIRE, obijduiri, s. f. (Înv.) Faptul de a obijdui; asuprire, împilare. ♦ Ofensă, jignire. – V. obijdui,
2. [MDA2] obijduire sf [At: GHEREA, ST. CR. I, 71 / Pl: ~ri / E: obijdui] (Înv) 1 Asuprire. 2 Nedreptățire. 3 Ofensă.
3. [DEX '98] OBIJDUIRE, obijduiri, s. f. (Înv.) Faptul de a obijdui; asuprire, împilare. Ofensă, jignire. – V. obijdui.
4. [DLRLC] OBIJDUIRE s. f. Faptul de a obijdui; asuprire, împilare. În loc de dreptate, obijduirea săracilor și celor mici. GHEREA, ST. CR. I 71.
5. [DEX '09] OBIJDUI, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti).
6. [MDA2] obijdui vt [At: ALECSANDRI, T. 1357 / Pzi: ~esc / E: vsl обиждѫ, обидѣти] (Înv) 1 A asupri. 2 A nedreptăți.
7. [CADE] ❍OBIJDUI (-uesc) vb. tr. Mold. A împila, a asupri: nu-i place să obijduească pe săraci (ALECS.) [vsl. obidĕti, obiždą].
8. [CADE] OBIJDUIT adj. p. OBIJDUI. Împilat, asuprit: țăranul ~, înnecat pînă în gît în biruri și nevoi (VLAH.).
9. [DLRLC] OBIJDUI, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A nedreptăți, a împila, a asupri. Nu se cuvine să obijduiesc om nevinovat. SADOVEANU, B. 220. Da mă rog, cucoane, nu mă obijduiți. ALECSANDRI, T. 1333.
10. [Șăineanu, ed. VI] obijduì v. a impila, a asupri tare: nu-i place să obijduiască pe săraci AL. [Slav. OBIJDATI, a calomnia].
11. [Scriban] obijduĭésc v. tr. (vsl. obiždati, obidovati, obidĭeti, id. V. obidesc). Nedreptățesc, împilez, asupresc.
12. [DOOM 3] obijduire (înv.) s. f., g.-d. art. obijduirii; pl. obijduiri
13. [DOOM 2] obijduire (înv.) s. f., g.-d. art. obijduirii; pl. obijduiri
14. [DOOM 3] obijdui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiesc, 3 sg. obijduiește, imperf. 1 obijduiam; conj. prez. 1 sg. să obijduiesc, 3 să obijduiască
15. [DOOM 2] obijdui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiesc, imperf. 3 sg. obijduia; conj. prez. 3 să obijduiască
16. [MDO] obijdui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiesc, conj. obijduiască)
17. [DLR - tomul X] OBIJDUIRE s. f. (Învechit) Faptul de a obijdui. 1. Asuprire, împilare. În loc de dreptate, obijduirea săracilor și celor mici. GHEREA, ST. CR. I, 71. 2. Ofensă, jignire. Curtenii au a suferi de multe ori... obijduiri. SADOVEANU, O. XIII, 390. – pl.: obijduiri. – v. obijdui.
18. [DLR - tomul X] OBIJDUl vb. IV. Tranz. (Învechit) 1. A asupri, a împila. Ai fost obijduit prin vreo samavolnicie din partea lor? ALECSANDRI, T. 1 357. Nu-i place să obijduiască pe săraci, id. ib. 1388, cf. ȘĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W. ◊ Fig. Iată la ce-i menită făptura noastră cînd soarta haină ne obijduiește. CONTEMPORANUL, VI2, 219. 2. A nedreptăți, a jigni, a ofensa. Milostivește-te... și nu mă obijdui cu prepusuri. SADOVEANU, O. XIII, 757. Am crescut-o curată ca o floare... și nu s-a atins de sufletul ei nici umbra prefăcătoriei; așa încît o obijduiești avînd îndoieli, id. o. x, 267. – prez. ind.: obijduiesc. – Din v. sl. ОБИЖДЖ (prez. ind. al lui ОБНДКТН).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL