Definiție și ce înseamnă năbădaică

1. [DEX '09] NĂBĂDAICĂ, năbădăici, s. f. (Reg.; mai ales la pl.) 1. Acces de furie, de mânie. 2. (Criză de) epilepsie. – Năbădăi1[1] + suf. -aică.

2. [MDA2] năbădaică sf [At: RUSSO, S. 103 / V: ~pă~ / Pl: ~dăici, ~dăice / E: năbădaie + -că] (Reg; mpl) 1 Năbădaie (3). 2 Acces de furie. 3 Capricii.

3. [DEX '98] NĂBĂDAICĂ, năbădăici, s. f. (Reg.; mai ales la pl.) 1. Acces de furie, de mânie. 2. (Criză de) epilepsie. – Năbădăi1 + suf. -aică.

4. [DLRLC] NĂBĂDAICĂ, năbădăici, s. f. (Învechit și regional, mai ales la pl.) 1. Spaimă, frică. 2. Furie, mînie. V. năbădăi1. Ei! apoi să nu te apuce șaptezăci de năbădăici? ALECSANDRI, T. I 113. 3. Epilepsie. Tremura, sărmanu, ca de năbădăici. ALECSANDRI, T. 47. 4. (La sg.) Drac, diavol. Naiba, năbădaica... îi umplea de spaimă deopotrivă pe amîndoi. RUSSO, S. 103. – Pl. și: năbădăice (ALECSANDRI, T. 366). – Variantă: năpădaică (ȘEZ. VII 135) s. f.

5. [MDA2] năpădaică sf vz năbădaică

6. [CADE] NĂBĂDAIE, NĂBĂDAICĂ sf., mai adesea NĂBĂDĂI, NĂBĂDĂICI pl. 🩺 Ⓟ Epilepsie; Ⓕ turbare de mînie, furie: tremură, de parcă-l găsesc toate năbădăile (PANN); face fel de fel de giumbușuri și de tămbălăuri, băgînd în năbădăi pe isnafi și mahalagii (CAR.); s’au spăriet de mine și-au fugit, parcă i-au umflat năbădaica (ALECS.); iar te-o apucat năbădăicile, vere Ghiftui? iar ți s’o înnecat corăbiile? (ALECS.) [comp. srb. bg. napadanije „atac”].

7. [DLRLC] NĂPĂDAICĂ s. f. v. năbădaică.

8. [DOOM 3] năbădaică (reg.) (desp. -dai-) s. f., g.-d. art. năbădăicii; pl. năbădăici

9. [DOOM 2] năbădaică (reg.) (-dai-) s. f., g.-d. art. năbădăicii; pl. năbădăici

10. [DLR - tomul X] NĂBĂDAICĂ s. f. (Regional; mai ales la pl.) Năbădaie (1). Strigoii, stihiile, ...naiba, năbădaica... îi umplea de spaimă deopotrivă pe amîndoi. russo, s. 103. Știi că mă apucă năbădăicele cînd văd un plic ministerial, căci îmi pare că cuprinde un decret... sau o destituire. ALECSANDRI, T. 119, cf. 47, CANDREA, f. 258. ◊ (În imprecații) Întreabă-l singur! Bată-l năbădaica. hasdeu, r. v. 105. Nu-mi mai pomeni de canțonul cel de dascăl, lua-l-ar năbădăicele. alecsandri, t. 366. Zghihui-te-ar năpădăicile 99 de ani, prostule! șez. vii, 135. ◊ (Întărit printr-o determinare numerică) Ei, apoi să nu te-apuce șaptezeci de năbădăici? alecsandri, t. 397. – pl.: năbădăici și năbădăice. – Și: năpădaică s. f. – Năbădaie + suf. -că.

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DMLR] năbleg (= năvleg), năbleagă s. m., s. f., adj. (pl. năblegi, năblege) 2. […]
1. [MDA2] năboaică sf [At: H XII, 19 / Pl: ~ice / E: cf năboi2] […]
1. [MDA2] năboială sf [At: DDRF / Pl: ~ieli / E: năboi3 + -eală] (Reg) […]
1. [DEX '09] NĂBOIRE, năboiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) năboi2 și rezultatul […]
1. [MDA2] năboit, ~ă a [At: BOCEANU, GL. / Pl: ~iți, ~e / E: năboi3] […]
1. [MDA2] năboitură sf [At: DLR / Pl: ~ri / E: năboi3 + -tură] (Reg) […]
1. [CADE] NĂBOIU (pl. -oaie) sn. Revărsare de ape, potop: toți de năboiul potopului celui […]
1. [MDA2] năbonic sn [At: H XVIII, 175 / V: ~bol~ / Pl: ? / […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro