1. [DEX '09] MOCĂIT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.
2. [MDA2] mocăit, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~iți, ~e / E: mocăi] 1-2 smf, a (Pop) (Persoană) care lucrează încet, fără spor. 3-4 smf, a (Pop) (Persoană) care umblă încet. 5-6 smf, a (Pop) (Persoană) care pierde vremea cu nimicuri. 7 a (Olt) Trist.
3. [DEX '98] MOCĂIT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.
4. [DLRLC] MOCĂIT, -Ă, mocăiți, -te, adj. Încet la treabă.
5. [DEX '09] MOCĂI, mocăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.
6. [MDA2] mocăi v [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) ~ăni, mogăi / Pzi: ~esc, mocăi / E: ns cf moacă] 1-2 vir (Pfm) A lucra încet, fără spor Si: (pop) a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 3-4 vir (Pfm) A pierde vremea cu nimicuri Si: (reg) a mușlui, (pop) a tândăli. 5-6 vir (Reg; îf mogăi) A umbla încet. 7-8 vi (Olt) A da din cap în semn (de aprobare sau) de dezaprobare. 9 vi (Reg) A moțăi. 10 vi (Reg; d. foc) A mocni (1).
7. [MDA2] mocăni2 v vz mocăi
8. [MDA2] mogăi v vz mocăi
9. [DLRLC] MOCĂI, mocăi și mocăiesc, vb. IV. Refl. A lucra prea încet, a-și pierde vremea, a tîndăli.
10. [Șăineanu, ed. VI] mocăì v. Mold. Tr. a migăi, a moțăi. [V. mocan].
11. [Scriban] mócăĭ și -ĭésc, V. mocoșesc.
12. [Scriban] mocoșésc v. tr. și intr. (cp. cu moacă și moșcondesc). Fam. Mă muncesc prea mult c’un lucru pînă să-l termin (mă bosîncesc, mă bosolesc, mă boțocănesc, mă bunghinesc): de un ceas tot mocoșeștĭ, și n’aĭ maĭ sfîrșit. V. refl. Nu te maĭ mocoși atîta c’o bĭată traducere! – În vest și mă mocăĭ și mă moșcăĭ. V. bălăbănesc.
13. [DOOM 3] mocăit (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăiți; adj. f., s. f. mocăită, pl. mocăite
14. [DOOM 2] mocăit (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăiți; adj. f., s. f. mocăită, pl. mocăite
15. [DOOM 3] !mocăi (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă mocăi, 3 se mocăie, imperf. 1 sg. mă mocăiam; conj. prez. 1 sg. să mă mocăi, 3 să se mocăie; imper. 2 sg. afirm. mocăie-te; ger. mocăindu-mă
16. [DOOM 2] !mocăi (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mocăie, imperf. 3 sg. mocăia; conj. prez. 3 să mocăie
17. [DER] mocăi (mocăiesc, mocăit), vb. – 1. A da din cap. – 2. A munci din greu. – 3. A lucra încet și fără spor. – Var. mogăi. Creație expresivă, pornind de la rădăcina moc-, cf. moacă. – Der. mocoși, vb. (a se speti; a munci fără spor), cu suf. expresiv -și (după Tiktin, legat de sl. mąka, cf. muncă; după Bogrea, Dacor., IV, 834, din rut. Makoša „zeița odihnei”); morcoși, vb. (Trans., a pune buceaua la butucul roții), cu r epentetic; morcoașe, s. f. (Trans., bucea); morcoti, vb. (înv., a bolborosi), cf. Iordan, BF, 194 (după Tiktin, din pol. markotač; după Candrea, din rut. morkotati; după Scriban, din rut. morkotiti); mogoroji (var. mogorogi), vb. (a căra; a bolborosi, a mormăi), pe care Cihac, II, 516 îl pune în legătură cu mag. mocorogni „a se bîlbîi” și Scriban cu mag. megmorogni „a grohăi”; mogorog, s. m. (Mold., persoană nemulțumită); morocăni, vb. (a bombăni, a dojeni), pe care Cihac, II, 516 îl lega de mag. morgolodni, Tiktin cu sl. mrŭknąti „a întuneca” și Scriban cu mag. morogni; morocăneală, s. f. (bombănit); morocănos, adj. (nemulțumit; ursuz, posac); modoși, vb. (Banat, a lenevi).
18. [Argou] mocăit, -ă, mocăiți, -te adj. 1. care lucrează încet / fără spor; care umblă încet 2. care își pierde vremea cu nimicuri
19. [Argou] mocăi, mocăi v. r. 1. a lucra încet / fără spor; a se mișca încet 2. a pierde vremea cu nimicuri
20. [DGS] mocăit, -ă adj. (despre oameni) mocoșit, moșmondit, ticăit2, <reg.> chițcăit, mong, <fig.; pop. și fam.> înfășurat. Fiind mocăită, nu are spor la treabă.
21. [DGS] mocăi vb. IV. 1 intr., refl. (despre oameni) a migăli, a (se) mocoși, a (se) moșmondi, a (se) moșmoni, a (se) ticăi2, <pop. și fam.> a se câcâi, <pop.> a tândăli, <fam.> a (se) moși, <reg.> a chitcăi, a mighiti, a migoroși, a mondăni, a se mongăi, a moșinci, a (se) moșogăi, a (se) moșoi, a (se) moșorogi, a motroși, a (se) mușina. Nu a terminat curățenia în casă pentru că se mocăie foarte mult. 2 intr., refl. (reg.; despre oameni) v. Lenevi. Sta. Trândăvi. 3 intr. (reg.; despre ființe) v. Aromi. Ațipi. Dormita. Moțăi. Picoti. Piroti, 4 intr. (reg.; despre foc) v. Mocni.
22. [DLR] MOCĂÍT, -Ă adj. 1. (Adesea substantivat) (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care umblă încet, m o c o ș i t; (persoană) care pierde vremea cu nimicuri. Cf. PONTBRIANT, D. Da mocăit mai ești ! SĂGHINESCU, v. Nu fi mocăit, umblă repede, că sîntem grăbiți ! BRĂTESCU-VOINEȘTI, P. 58. N-ari spor la triabî, îi mocăit. ALR I 1 323/590, cf. ALR SN III h 777. 2. (Prin nord-estul Olt.) Trist. CIAUȘANU, GL. – Pl.: mocăiți, -te. – V. mocăi.
23. [DLR] MOCĂÍ vb. IV. 1. I n t r a n z. și r e f l. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi (1), a (se) mocoși. Cf. PONTBRIANT, D., ȘĂINEANU, D. U. La o păreche de papuci mocăiești o săptămână întreagă. ap. TDRG. ♦ A pierde vremea cu nimicuri; a tîndăli, (regional) a mușlui; (2). GR., S. VI, 240, cf. ALR SN III h 777. ♦ (Regional; în forma mogăi) A umbla încet (Sălcioara-Găiești). COMAN, GL. . I n t r a n z. (Olt.) A da din cap (în semn de aprobare sau de dezaprobare). Cf. VÎRCOL, V. 96, PAȘCA, GL. Mocăne din cap așa că i-a plăcut lucru. ALR II 3 257/812, cf. 4 421/848, ALR II/I h 3. 3. I n t r a n z. (Regional) A moțăi, a dormita. Cf. ȘĂINEANU, D. U., H XVII 177. Nu tot mocăi, mai bine culcă-te. VICIU, GL., cf. ALR II/I h 104. 4. I n t r a n z. (Regional, despre foc) A arde înfundat; a mocni (1) (Vîlcele-Turda). MAT. DIALECT, I, 80. – Prez. ind.: mocăiesc și mócăi. – Și: (regional) mocăní, mogăí vb. IV. – Etimologia necunoscută. Cf. m o a c ă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL