1. [DEX '09] MIȘUNARE, mișunări, s. f. (Rar) Faptul de a mișuna; aglomerație, mișcare, forfoteală, mișuială, mișuneală. – V. mișuna.
2. [MDA2] mișunare sf [At: COSTINESCU / V: (reg) ~șin~, ~nire / Pl: ~nări / E: mișuna] Aglomerație Vz mișină (8).
3. [DLRLC] MIȘUNARE s. f. Acțiunea de a mișuna și rezultatul. ei; forfoteală. Se vedea înfiripîndu-se de departe mulțimea țăranilor. Era o mișunare de siluete negre, mărunte. DUMITRIU, B. F. 122.
4. [DEX '09] MIȘUNA, pers. 3 mișună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi2, a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.
5. [MDA2] mișina v vz mișuna
6. [MDA2] mișinare sf vz mișunare
7. [MDA2] mișuna [At: VLAHUȚĂ, ap. TDRG / V: (reg) ~șina, ~ni / Pzi: 3 mișună / E: cf mișină] 1 (D. ființe adunate laolaltă în număr mare) A forfoti. 2 (D. o singură persoană) A umbla de colo până colo.
8. [MDA2] mișuni v vz mișuna
9. [MDA2] mișunire sf vz mișunare
10. [DEX '98] MIȘUNA, pers. 3 mișună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A se mișca în număr mare de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi2, a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.
11. [DLRLC] MIȘUNA, mișun, vb. I. Intranz. A se mișca, a circula în număr mare, de colo pînă colo; a forfoti, a foi, a viermui. Cîte minuni văd ele noaptea în fundul apei, unde mișună raci. STANCU, D. 205. Dar pe scoarța acestei tulpine mișună toate gîzele. C. PETRESCU, C. V. 351. Lumea mișuna prin toate părțile cetății. CARAGIALE, O. III 92. ◊ (Cu inversarea construcției, urmat de determinări introduse prin prep. «de») Micul peron... mișuna ca niciodată de lume. C. PETRESCU, A. 420. Codrii mișunau în acea vreme de fiare care nu mai sînt. id. ib. 45. ♦ (Neobișnuit, despre o singură persoană) A umbla adesea prin aceleași locuri. Nu l-ați văzut cum mișună prin cîrciumi și băcănii? DELAVRANCEA, H. TUD. 14.
12. [DLRM] MIȘUNA, mișun, vb. I. Intranz. A se mișca în număr mare de colo pînă colo; a forfoti, a viermui. – Lat. *messionare (< messio „recoltă”).
13. [Șăineanu, ed. VI] mișunà V. mișuì.
14. [Scriban] 2) míșun și -éz, a -á v. intr. (lat. *messionare, a recolta [d. messio, recoltare]; pv. meisonar, fr. moissonner. Întîĭ s’a zis *meșún, *mășun [cp. cu cășunez, înverșunez], apoĭ, pin asimilarea vocalelor, *mușun, ĭar inf. meșiná [ca leșina, rușina, tușina], apoĭ tot pin asimilare, *mișiná, de unde, pin încrucișare cu primele forme, mișuná. P. acc., cp. cu leșin. V. mișină). Vest. Foĭesc, furnic: vermiĭ, Jidaniĭ mișună. – Și míșuĭ saŭ ĭésc. V. mușluĭesc.
15. [DOOM 3] mișunare s. f., g.-d. art. mișunării
16. [DOOM 2] mișunare s. f., g.-d. art. mișunării
17. [DOOM 3] mișuna (a ~) vb., ind. prez. 3 mișună, imperf. 3 pl. mișunau; conj. prez. 3 să mișune
18. [DOOM 2] mișuna (a ~) vb., ind. prez. 3 mișună
19. [MDO] mișuna
20. [IVO-III] mișun, -nare inf. s.
21. [DGS] mișunare s.f. agitație, animație, foială, foire, forfotă, forfoteală, frământare, furnicare, învălmășeală, mișcare, mișuială, mișună, mișuneală, roială, vălmășag, viermăt, viermuială, viermuire, <pop. și fam.> bâjbâire, colcăială, colcăire, vălmășeală, vălmășire, <fam.> fâțâială, fâțâire, fâțâit, fâțâitură,vânzoleală, vânzolire, vânzolit, <înv. și reg.> zbeg, <reg.> fojgăială, fojgăire, vălmăticeală, vărzuială, vânzoală, vânzol, <înv.> vălmășie, zbuciumeală,<fig.> sarabandă, vâltoare.
22. [DLR] MIȘUNÁRE s. f. (Rar) Faptul de a m i ș u n a; aglomerație, mișcare, agitație, (rar) mișuneală, mișuială, mișuire. V. mi șin ă (3). Cf. COSTINESCU. - Și: (regional) mișináre (DDRF), mișuníre (ALEXI, W.) s. f. – V. mișuna.
23. [DLR] MIȘUNA vb. I. I n t r a n z. (Despre ființe adunate laolaltă în mare număr) A umbla de colo pînă colo, în toate părțile; a forfoti, a furnica, a foi, a fojgăi, a colcăi, a viermui, a mișui. Țărani despoiați. . . mișună ca într-un infern în norul de praf. . . al celor două mașini de treier. VLAHUȚĂ, ap. TDRG. În noaptea ce-i copleșea sufletul, ticăloșii ăștia mișunau ca niște monștri în jurul lui. AGÎRBICEANU, A. 432. Clădirea mare a teatrului în care mișuna lumea. ARDELEANU, D. 298. Dar pe scoarța acestei tulpine mișună toate gîzele. C. PETRESCU, C. V. 351. În ograda Școalei de poduri mișunau candidații. BRĂESCU, A. 179. Jos mișună oamenii. SAHIA, N. 33. Alungatu-și-a neamurile . . . Printre bălăriile prin care mișunau gîndacii. LESNEA, I. 36. Mișuna pe toate ulițele și la toate hanurile prostime multă. SADOVEANU, O. X, 218. În fundul apei unde mișună raci. STANCU, D. 205. Printre aceste boschete înflorite mișună șerpi. V. ROM. noiembrie 1 954. 72. Era foarte cald și muștele mișunau, parcă bete. T. POPOVICI, S. 80, cf. CHEST. VI 38/3. ◊ F i g. Aceste nume vor mișuna mai tîrziu în „Momente”. IBRĂILEANU, S. L. 81. ◊ (Subiectul indică spațiul în care se produce aglomerarea, mișcarea) Micul peron . . . mișuna ca niciodată de lume. C. PETRESCU, A. 420. Orașul. . . începea să mișune de viață. STANCU, U.R.S.S. 36. (F i g.) Opera lui mișună de aparitiuni monstruoase. RALEA, S. T. I, 232. ♦ (Neobișnuit, despre o singură persoană) A umbla forfota. Dar nu l-ați văzut [pe Hagiu] cum mișună prin cîrciumi. DELAVRANCEA, H. T. 10. – Prez. ind. pers. 3: mișună. – Și: (regional) mișiná (DDRF) vb. I, mișuni (ALEXI, W.) vb. IV. – Cf. m i ș i n ă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL