1. [DEX '09] MINNESÄNGER, minnesängeri, s. m. Cântăreț medieval german, autor și interpret de minnesang. [Pr.: minezengăr. – Var.: minnesinger s. m.] – Cuv. germ.[1]
2. [DN] MINNESÄNGER s.m. v. minesenger.
3. [Scriban] *minnesänger m. (pron. mine-zéngher, d. germ. minnesänger, d. minne, amor, și sänger, cîntăreț). Trubadur medieval la Germanĭ: Walter din Vogelweide a fost un celebru minnesänger.
4. [DEX '09] MINNESINGER s. m. v. minnesänger.
5. [MDA2] minnesinger sm [At: DN3 / P: minezingăr / S și: minnesănger, minesanger / Pl: ~i / E: ger Minnesänger, ger minnesinger] Trubadur german din sec. XII-XIV, autor și interpret de minnesanguri.
6. [DEX '98] MINNESINGER s. m. Cântăreț medieval german, autor și interpret de minnesang. [Pr.: minezingăr, var. (după alte surse) minesenger, minnesänger] – Cuv. germ.
7. [DN] MINESENGER s.m. Nume dat trubadurilor germani din sec. XII-XIV. [Pron. -zen-gher, scris și minnesänger. Var. (după alte surse) minnesinger. / < germ. Minnesänger].
8. [MDN '00] MINNESINGER / MINNESÄNGER [Pron.: minezingăr / minezengăr] s. m. cântăreț medieval german, autor și interpret de minnesang. (< germ. Minnesänger)
9. [DOOM 3] !minnesänger/minnesinger (germ.) [pron. minezengăr/minezingăr] s. m., pl. minnesängeri/minnesingeri
10. [DOOM 2] !minnesänger/minnesinger (germ.) [pron. minezengăr/ minezingăr] s. m., pl. minnesängeri/minnesingeri
11. [DTM] Minnesänger (< Minne „dragoste curtenitoare, idealizată” + Sänger „cântăreț”), reprezentant, în Germania, al artei muzical-poetice, care a apărut în S Franței pe la 1100 și care, pe la jumătatea sec. 12 s-a răspândit în întreaga Europă de V. Inițial, M. au urmat îndeaproape modelul trubadurilor* dar melodiile din această perioadă s-au pierdut. Repertoriul mai tardiv pe care-l cunoaștem are, dimpotrivă, un pronunțat caracter național, în ciuda influențelor fr. care continuă să existe. Melodica germ. este abruptă (salturi* frecvente și mari, repetarea insistentă a câte unui sunet) ceea ce nu exclude, ocazional, dezvoltarea unui lirism de mare căldură, intensificat uneori prin modulații* surprinzătoare. Nota dominantă rămâne însă farmecul frust, viguros și suculent. Elementul cel mai interesant îl constituie totuși procedeele de compoziție: mici celule* reluate în contexte melodice diferite, transpuse, variate, lărgite sau restrânse creând între fraze* relații extrem de subtile și complexe. Simțim, în mult mai mare măsură decât la truveri* sau trubaduri, germenele unei conștiințe a tematismului, deocamdată în fașă, dar care explică întreaga dezvoltare a muzicii germ. de mai târziu.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL