1. [DLRLC] MIMICĂ s. f. Arta de a înfățișa, de a exprima prin gesturi, dar mai ales prin mișcarea mușchilor feței, sentimente și idei; p. ext. expresie a feței, mină2. Richard, în timpul mimicei lui Danton, mai așteaptă încă, nehotărît. CAMIL PETRESCU, T. II 616. Jucau un feli de horă... cu o mimică foarte vioaie. CONTEMPORANUL, IV 140. Impresarii noștri se făcură profesori de declamație și de mimică. NEGRUZZI, S. I 343.
2. [DN] MIMICĂ s.f. Arta de a exprima prin gesturi (mai ales prin expresia feței) sentimente și idei; (p. ext.) expresie a feței. [< fr. mimique, it. mimica].
3. [Șăineanu, ed. VI] mimică f. arta de a imita prin gesturi.
4. [DEX '09] MIMIC, -Ă, mimici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a exprima pe scenă, prin mișcările feței (și prin gesturi), sentimente și idei. ♦ Ansamblu de modificări ale fizionomiei, care exteriorizează anumite sentimente sau gânduri; expresie a feței, mină2. 2. Adj. Care se referă la mim (2) sau la mimică (1); de mim (2). – Din fr. mimique.
5. [MDA2] mimic, ~ă [At: AR (1830), 375 V34 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr mimique, lat mimicus] 1 a Care ține de exprimarea sentimentelor și a ideilor prin gesturi și prin expresia feței. 2-4 a Care se referă la mim (2-4). 5-7 a De mim (2-4). 8 sf Mișcări involuntare sau voite ale mușchilor feței, adesea însoțite de gesturi, care exprimă sentimente sau idei și care pot întovărăși limbajul oral. 9 sf Artă de a exprima gândirea pe scenă prin jocul fizionomiei și prin gesturi Vz pantomimă. 10-12 (Reg) Mim (2-4).
6. [DLRLC] MIMIC, -Ă, mintiei, -e, adj. Care se referă la mim sau la mimică; de mim. Scenă mimică.
7. [DN] MIMIC, -Ă adj. Referitor la mim sau la mimică; de mim. [Cf. fr. mimique, lat. mimicus, gr. mimikos].
8. [MDN '00] MIMIC, -Ă I. adj. referitor la mim, la mimică. II. s. f. expresie a feței. ◊ arta de a exprima sentimente și idei prin expresia feței și prin gesturi. (< fr. mimique, lat. mimicus)
9. [Șăineanu, ed. VI] mimic a. 1. relativ la mimi: scenă mimică; 2. care imitează prin gesturi: acțiune mimică.
10. [Scriban] *mímic, -ă adj. (lat. mimicus, vgr. mimikós). Relativ la mimĭ (mime): scenă mimică. Care imitează pin gesturĭ o mișcare, o vorbă a cuĭva: limbaj mimic. S. m. Autor de mimĭ (mime). S. f., pl. e și ĭ. Arta de a imita pin gesturĭ.
11. [DOOM 3] mimică s. f., g.-d. art. mimicii
12. [DOOM 2] mimică s. f., g.-d. art. mimicii
13. [MDO] mimică, gen. mimicii
14. [DOOM 3] mimic (rar) adj. m., pl. mimici; f. mimică, pl. mimice
15. [DOOM 2] mimic adj. m., pl. mimici; f. mimică, pl. mimice
16. [DGS] mimică s.f. joc de fizionomie. Un actor trebuie să stăpânească mimica.
17. [DLR] MÍMIC, -Ă adj., subst. 1. Adj. Care ține de. exprimarea sentimentelor și a ideilor prin gesturi și prin expresia feței; care se referă la mim (2), de mim. Cf. HELIADE, O. II, 368. Scenă mimică. ȘĂINEANU, D. U. 2. S. f. Mișcări ale mușchilor feței (involuntare sau voite), adesea însoțite de gesturi, care exprimă sentimente sau idei și care pot întovărăși limbajul oral. Prin mimică, adecă semne . . . învață dinții numirea tuturor lucrurilor. AR (1830), 3751/34. Se face a nu înțălege mimica (vorba muților). FL (1838), 161/24. Jucau un fel de horă. . . cu o mimică foarte vioaie. CONTEMPORANUL, IV, 140. Richard în timpul mimicei lui Danton, mai așteaptă încă, nehotărît, la ghișeu. CAMIL PETRESCU T. II, 616, cf. id. O. III, 89.Toate aceste exerciții de mimică în fața oglinzii. . . ar fi surprins poate un martor indiscret. C. PETRESCU, C. V. 168. Vorbitorului la telefon îi lipsesc cele două mijloace importante, gestul și mimica, prin care întregim expresivitatea celor comunicate prin grai viu. PUȘCARIUL, L. R. I, 57. L-am priceput Doar după mimică și gest. V. ROM. octombrie 1 954,158. Mimica emoțiilor. RALEA, S. T. II, 17. Unii filozofi și lingviști din secolul trecut și chiar din zilele noastre aduc în discuție rolul mimicii și al pantomimei în apariția limbajului. GREUR, I. L. 33. ♦ Arta de a exprima gîndirea (pe scenă) prin jocul fizionomiei (și prin gesturi). V. p a n t o m i m ă. Impresarii noștri se făcură profesori de declamație și de mimică. NEGRUZZI, S. I, 343. 3. S. m. (Rar) Mim (2). Cf. COSTINESCU. – Pl.: mimici, -ce. – Din fr. mimique, lat. mimicus.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL