1. [DEX '09] MILOGI, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.
2. [MDA2] milogi vrt [At: PANN, P. V. III, 1421/19 / Pzi: ~gesc / E: milog] 1 A cerși. 2-5 (Pex; dep) vrt A (se) ruga cu stăruință (și cu glas plângător).
3. [DLRLC] MILOGI, milogesc, vb. IV. Refl. A se ruga de cineva cu stăruință spre a obține ceva; a cere de pomană, a cerși. [Țăranii] sînt siliți să cerșească pur și simplu.. să se milogească pentru porumb. REBREANU, R. I 223. O fetiță, c-un paneraș de flori, se tot milogește pe lîngă noi, c-un aer de sfîșietoare mizerie. VLAHUȚĂ, O. A. 442. Cînd vedea drumeț... lăsa baba covrigul din gură, întindea dreapta și se milogea tînguios numai din vîrful limbii. CARAGIALE, O. III 51. ◊ Tranz. (Neobișnuit) Milogea sprijinul unui om și pe omul acela nu-l socotea vrednic de stimă. C. PETRESCU, C. V. 62.
4. [Șăineanu, ed. VI] milogì v. 1. a cere de milă; 2. fig. a implora cu fățărnicie: veni milogindu-se la muma voinicului ISP.
5. [DEX '09] MILOG, -OAGĂ, milogi, -oage, s. m. și f. Cerșetor (infirm). ♦ Persoană care se roagă de cineva cu insistență, înjosindu-se, pentru a obține ceva. ♦ (Reg.) Om infirm, schilod. – Din milă1, probabil prin contaminare cu olog.
6. [MDA2] milog, ~oagă smf [At: PISCUPESCU, O. 174/ 14 / V: miul~ / Pl: ~ogi, ~oage / E: pbl ctm milă1 + olog] 1-2 (Rar sf) Cerșetor (infirm). 3 (Pex) Persoană infirmă.
7. [MDA2] miulog, ~oagă smf vz milog
8. [DLRLC] MILOG, -OAGĂ, milogi, -oage, s. m. și f. Cerșetor. Pe la porți domnești n-am fost milog. BENIUC, V. 10. Stăteați tustrei ca niște mogîldețe... «Ca niște milogi», l-ai auzit pe tata mîrîind. PAS, Z. I 177. Cu trunchiul zgîrcit cu aeru-i de milog stăruitor, acest copac stîrni mînia cerului. GALACTION, O. I 79.
9. [Șăineanu, ed. VI] milog m. 1. care cere milă, cerșetor; 2. (ironic) suplicant.
10. [Scriban] milóg, -oágă s. (d. milă și suf. -og din olog, slăbănog). Calic, cerșitor. Fig. Iron. Suplicant.
11. [Scriban] milogésc (mă) v. refl. (d. milog saŭ d. sîrb. milolagati, a linguși, a minți fin). Cerșesc, cer de pomană. Fig. Implor prea umil: i se milogea pentru fiu eĭ.
12. [DOOM 3] milogi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă milogesc, 3 sg. se milogește, imperf. 1 sg. mă milogeam; conj. prez. 1 sg. să mă milogesc, 3 să se milogească; imper. 2 sg. afirm. milogește-te; ger. milogindu-mă
13. [DOOM 2] !milogi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogește, imperf. 3 sg. se milogea; conj. prez. 3 să se milogească
14. [DOOM 3] milog s. m., pl. milogi
15. [DOOM 2] milog s. m., pl. milogi
16. [DGS] milogi vb. IV. refl. (despre oameni) a cere, a cerși, <pop.> a prosti2, <reg.> a coldui, a colduși, a stârci, <înv.> a se calici, a cerșetori, <arg.> a mangli. Mulți săraci se milogesc.
17. [DGS] milog, -oagă s.m., s.f. 1 cerșetor, <pop.> sărac, <înv. și reg.> calic, mișel, <reg.> coldău, colduș, nimuric, sărăcoi, sărăntoc, sărman, <înv.> desăgar, desăgăriță, <arg.> manglitor, șnorăr. Duminica, sunt mulți milog în biserici. 2 (med.; reg.) v. Handicapat. Infirm. Invalid. Schilod.
18. [DLR] MILOGÍ vb. IV. Refl. 1. A cere de pomană; a cerși. Merse Frigura îndată în cerșetoare schimbată. . . La ciobanul ce-l văzuse, Fără să se milogească. PANN, P. V. III, 1431/19, cf. POLIZU. Întindea dreapta și se milogea tînguios. CARAGIALE, O. II, 244. O fetiță c-un paneraș de flori se tot milogește . . . c-un aer de sfîșietoare mizerie. VLAHUȚĂ, O. A. 442. ◊ T r a n z. (Rar) De n-ar fi ologul ca să cînte . . . și să-ți milogească mămăliga. . . DELAVRANCEA, ap. CADE. 2. P. e x t. A cere ceva înjosindu-se, a se ruga cu stăruință (și cu glas plîngător). Zmeul. . . veni milogindu-se la muma voinicului. ISPIRESCU, L. 123, cf. 338. Să se milogească pentru porumb. REBREANU, R. I, 223, cf. id. NUV. 175. Te milogești nițel și te miluie neamurile cu leafă de la stat. STANCU, D. 291, cf. id. R. A. IV, 83. ◊ T r a n z. (Rar) Milogea sprijinul unui om și pe omul acela nu-l socotea vrednic de stimă. C. PETRESCU, C. V. 62. - Prez. ind.: milogesc. – V. milog.
19. [DLR] MILOG, -OAGĂ s. m. și f. (Rar la f.) cerșetor (infirm). Cf. PISCUPESCU, O. 174/14. Nu fi milog zdravăn, nici te face hoț. PANN, ap. DDRF, cf. POLIZU, COSTINESCU, DHLR I, 250, IORDAN, L. M. 198. Cu trunchiul zgîrcit,. . . cu aeru-i de milog stăruitor, acest copac stîrni mînia cerului. GALACTION, O. 79. Să nu se mai considere nimeni servitoare ori milog. G. M. ZAMFIRESCU, sf. M. N. I, 185. Cetele de milogi roiau încoace și-ncolo. V. ROM. martie 1958, 6. Cere, Ilino, cît poci, C-am să-ți cînt ca la milogi. TEODORESCU, P. P. 132. El se îmbrăcase ca un milog, cu haine rupte. I. CR. IV, 283, cf. ALR I 451, A IX 5, 6. ◊ (Adverbial) Se aplecă milog către Cantacuzino. CAMIL PETRESCU, O. II, 608. ◊ Fig. Mulțime de dezmetici și de milogi intelectuali. VLAHUȚĂ, ap. CADE. ♦ P. ext. Persoană infirmă, schiloadă. Cf. JIPESCU, O. 33, DDRF. Mă tem, boierule, să nu se întoarcă milog [din război]: să stea în colț și noi să-l hrănim. SADOVEANU, M. C. 136, cf. ALR II/I MN 42, 2 224/848. ◊ (Ca epitet depreciativ, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Am cumpărat niște milogi de cai. DR. V, 211, cf. IV, 1 558. – Pl.: milogi, -oage. – Și: miulóg, -oágă s. m. și f. ALR II 3 721/2. – De la milă1, probabil prin contaminare cu cuvinte de felul: olog, slăbănog.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL