1. [DEX '09] MEA CULPA loc. s. f. Formulă prin care cineva își recunoaște o greșeală. [Pr.: me-a culpa] – Expr. lat.
2. [MDA2] mea culpa [At: DEX-S / E: lat mea culpa] (Liv) Formulă prin care cineva își recunoaște o greșeală.
3. [CADE] MEA CULPA (lat.) = Mă pocăesc. Fac mea culpa.
4. [DEX '98] MEA CULPA (Livr.) Formulă prin care cineva își recunoaște o greșeală. [Pr.: me-a culpa] – Expr. lat.
5. [DN] MEA CULPA loc. s. Recunoaștere a greșelii. ◊ A face mea culpa = a-și mărturisi greșeala. [< lat. mea culpa – greșeala mea].
6. [MDN '00] MEA CULPA [pron. ME-A CULPA] s. n. inv. formulă prin care cineva își recunoaște o greșeală. (< lat. mea culpa, greșeala mea)
7. [DOOM 3] !mea culpa (lat.) loc. s. n. (în: a face un -)
8. [DOOM 2] mea culpa (lat.) loc. s. f.
9. [DE] MEA CULPA (lat.) e vina mea – Formulă prin care își recunoști greșeala și, implicit, îți ceri iertare. „Mea culpa, mea culpa, mea maxima culpa” („E vina mea, e vina mea, e vina mea cea mai mare”), apare într-o rugăciune de pocăință la catolici.
10. [CECC] Mea culpa (lat. „E vina mea”) – 1) Expresia are o obîrșie religioasă. Provine dintr-o rugăciune catolică Peccavi, care constă în a-ți mărturisi păcatele și a te lovi cu pumnul în piept, rostind cu glas tare după fiecare greșeală ce ți-o recunoști: „mea culpa, mea culpa!” 2) Expresia are și o sorginte juridică. În tribunalele romane, înainte de începerea proceselor, acuzații erau întrebați dacă își recunosc vina. În caz afirmativ, spuneau: Mea culpa! și în acest fel unii obțineau circumstanțe atenuante, iar alții erau chiar absolviți de pedeapsă. După un timp, formula n-a mai slujit numai în templul zeiței Themis. Oricine, în orice domeniu, săvîrșind o greșeală, putea s-o recunoască prin aceste două cuvinte: mea culpa! „Fac mea culpa” a devenit astfel sinonim cu: „am greșit, sînt vinovat!” Cînd e o greșeală mai mare, se spune: Mea maxima culpa! Iar dacă e vorba de un păcat grav, se folosește expresia: Peccavi! (vezi). IST.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL