1. [DEX '09] MĂSCĂRICI, măscărici, s. m. 1. Actor de comedie în teatrul popular (de circ, de bâlci etc.), care execută și numere de acrobație, muzicale, de dresură etc.; saltimbanc, paiață, clovn. ♦ Epitet depreciativ pentru un om neserios, ridicol. 2. (În Evul Mediu) Persoană angajată la curțile regale sau senioriale pentru a amuza asistența; bufon. – Măscări + suf. -ici.
2. [MDA2] măscărici smi [At: MOXA, 356/35 / E: măscări1 + -ici] 1 Persoană angajată la curțile domnitorilor sau ale boierilor, pentru a-i distra prin gesturi, glume, adesea necuviincioase etc. Si: bufon, (înv) măscăreț (1), mascaragiu (1), soitar, (îvr) măscăraci Vz ciuf 2 Personaj comic în reprezentațiile de circ, la diferite serbări populare etc. Si: clovn, paiață, saltimbanc, (înv) mâniac. 3 (Dep) Actor lipsit de talent. 4 (Dep) Om neserios, ridicol etc.
3. [DEX '98] MĂSCĂRICI, măscărici, s. m. 1. Actor de comedie în teatrul popular (de circ, de bâlci etc.) care execută și numere de acrobație, muzicale, de dresură etc.; saltimbanc, paiață, clovn. ♦ Epitet depreciativ pentru un om neserios, ridicol. 2. (În evul mediu) Persoană angajată la curțile regale sau senioriale pentru a amuza asistența; bufon. – Măscări + suf. -ici.
4. [DLRLC] MĂSCĂRICI, măscărici, s. m. Personaj de pe lîngă curțile domnitorilor sau marilor boieri, care căuta să provoace rîsul celor din jur, spunînd glume, făcînd ghidușii etc.; bufon. Acesta era și măscăriciul lui Bacus; și nimeni nu scăpa fără să-i atîrne de coadă acest[ui] Silen cîte vrun ponos. ISPIRESCU, U. 104. ♦ Personaj comic în reprezentațiile de bîlci; saltimbanc, clovn. Un copil... în cap un cilindru turtit – face caraghiozlîcuri. Este un mititel măscărici. CARAGIALE, O. I 301.
5. [Scriban] măscărícĭ m., pl. tot așa (d. mascara). Vechĭ. Bufon, paĭaț, clown. Azĭ. Fig. Om neserios.
6. [MDA2] muscurici smi [At: DLR / E: cf măscărici] (Reg) Om de nimic.
7. [Șăineanu, ed. VI] măscăriciu m. caraghios, farsor: învârtelile și strâmbăturile pehlivanilor și măscăricilor domnești FIL. [Tras din mascara].
8. [DOOM 3] măscărici (bufon; saltimbanc) s. m., pl. măscărici, art. măscăricii
9. [DOOM 2] măscărici s. m., pl. măscărici
10. [MDO] măscărici
11. [IVO-III] măscăriciu, -ci.
12. [DGS] măscărici s.m. 1 (la circ) bufon, clovn, comediant, paiață, saltimbanc, <înv. și reg.> ghiduș, <reg.> chimiță1, <fig.; iron.> irod. Copiii se distrează mult la spectacolele oferite de măscărici. 2 (în Ev. Med.) bufon, paiață, pitic, <rar> nebun, <înv.> cabaz, caraghioz, mascara, mascaragiu, măscăraci, măscăreț, mucalit, soitar, <fran.; înv.> baladin, <fig.; înv.> ciuf. Măscăriciul întreținea o atmosferă de veselie la curtea unui suveran sau a unui senior.
13. [DLR] MĂSCĂRICI s. m. Persoană angajată Ia curțile domnitorilor sau ale boierilor, pentru a-i distra prin gesturi, glume (adesea necuviincioase) etc.; bufon, (învechit) soitar, măscăreț (1), mascaragiu (1), (învechit, rar) măscăraci. V. c i u f. Brut să feace nebun de scăpă de moarte și-l puse Tulie măscărici coconiloru-ș. MOXA, 356/35, cf. 387/30. Să nu dai boieriile măscăricilor și celora ce fac rîsuri. NEAGOE, ÎNV. 257/8. Care popă. . . va umbla la cîrșme și să face măscărici și vrăjitoriu, să i se ia popie (a. 1 675). GCR I, 217/26. Chiemă împăratul pre nește măscărici și mai vicleani de toți oamenii. FL. D. (1 680), 372/17. Nu se sătura de curvie, de giocuri, de cimpoieșe șî de măscărici ce-i ținea. N. COSTIN, LET. I A, 120/22. Întrebări ce Fagotti (măscăriciul craiului Alboni) pusă să le răspunză Bertoldo (A, 1 799). GCR II, 170/32. Împrejurul împăratului erau mulți măscărici. GORJAN, H. IV, 27/9, cf. II, 171/10, BĂRAC, T. 65/2. [Poporul] căsca gura la învîrtelile și strîmbăturile pehlivanilor și ale măscăricilor domnești. FILIMON, O. I, 109. Orice boier care se respecta, avea un taraf de lăutari și un măscărici. Slujba acestuia era să spuie caraghioslîcuri la chef, să păcălească pe musafiri și chiar pe stăpînu-său. CARAGIALE, O, III, 221. Acesta era și măscăriciul lui Bacus; și nimeni nu scăpa fără să-i atîrne de coadă. . . cîte vrun ponos. L ISPIRESCU, U. 104. ◊ (Adjectival) Să facă veselii cu naiuri și cu cântece hagimești și cu mulți peilivani măscărici. NECULCE, L. 318. ♦ Personaj comic în reprezentațiile de circ, la diferite serbări populare etc. ; paiață, saltimbanc, clovn. E foarte mare deosebire între comic și măscărici: cel dintâi mă incîntă, mă face să rîd cu plăcere. . ., în vreme ce celălalt îmi zmulge rîsul, însă mă face să mă roșesc adese că l-am putut suferi. PR. DRAM. 200. Pellier îi părea măscărici cînd glumele sale făcea pe femeia lui să rîză. NEGRUZZI, S. I, 73. Un copil. . . în cap cu un cilindru turtit face caraghiozlîcuri. Este un mititel măscărici foarte destrăbălat. CARAGIALE, S. 68. Într-o seară sînt iarăși într-un birt imens cu grădină. . ., cu dansuri-de „cadîne” și măscărici. CAMIL PETRESCU, O. III, 108. Și încă mai primesc la casele lor turca sau brezaia, avînd cu sine și măscărici ghiduși, carele schimbîndu-și fața sa zice cuvinte urîte. ȘEZ. VI, 127. ♦ Epitet depreciativ pentru un actor lipsit de talent. ♦ Epitet depreciativ pentru un om neserios, ridicol etc. El însuș să face măscărici și batjocură oamenilor (a. 1 817). IORGA, S. D. XII, 173. Unul, ca să fie prea glumeț, ajunge măscărici; altul, ca să fie prea trist, rămâne necitit. HELIADE, O. II, 20, cf. I,12O. Ghidi, măscărici obraznic! ALECSANDRI, T.1 689. Era încă un prilej pentru diavolii de copii să-l ia peste picior – recitîndu-i versurile la șezători, spre nesfârșitul rîs al norodului de măscărici afurisiți. CIAUȘANU, R. SCUT. 39. Arde-l-ar focul de măscărici, să-l arză! STĂNOIU, C. I. 126. - Pl.: măscărici. – Măscări1 + suf. -ici.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL