1. [DEX '09] MÂNZEȘTE adv. (În expr.) A râde (sau a zâmbi) mânzește = a râde (sau a zâmbi) forțat, nenatural. – Mânz + suf. -ește.
2. [MDA2] mânzește av [At: CARAGIALE, O. V, 68 / E: mânz + -ește] (Îe) A râde (sau a zâmbi) ~ A râde sau a zâmbi forțat.
3. [DEX '98] MÂNZEȘTE adv. (În expr.) A râde (sau a zâmbi) mânzește = a râde (sau a zâmbi) silit, nenatural. – Mânz + suf. -ește.
4. [MDA2] mănza v vz mânzi
5. [MDA2] mănzi v vz mânzi
6. [MDA2] mânza v vz mânzi
7. [MDA2] mânzi [At: GORJAN, H. II, 9/20 / V: (reg) mâ~, mi~, ~za v / Pzi: 3 ~ește / E: mânz] (Pop; c. i. armăsari, măgari) 1 vt A fecunda. 2 vrr A se împreuna.
8. [MDA2] minzi v vz mânzi
9. [DLRLC] MÎNZEȘTE adv. (Numai în expr.) A rîde (sau a zîmbi) mînzește = a rîde (sau a zîmbi) silit, nenatural; a rîde cam fără voie. Domnu Dincă... își tot face vînt și rîde mînzește. BASSARABESCU, V. 119.
10. [Scriban] mînzésc v. intr. (d. mînz). Se zice despre ĭepe cînd îs în căldurĭ.
11. [Scriban] mînzéște adv. (d. mînz?). Iron. A rîde mînzește, a rîde forțat, fals: rîdea și el mînzește. (VR. 1923, 4, 19). V. măzărat și sardonic.
12. [DOOM 3] mânzește adv.
13. [DGS] mânzi vb. IV. (biol.; pop.) 1 tr. (despre masculii animalelor; compl. indică femele) v. Fecunda. 2 refl. (recipr.) (despre ființe) v. Acupla. Copula. Cupla. Împerechea. Împreuna. Încrucișa,
14. [DAR] mânzi, pers. 3 sg. mânzește, vb. IV (reg.) a fecunda (o iapă), a se împerechea.
15. [DLR] MĂNZA vb. I v. mînzi.
16. [DLR] MĂNZÍ vb. IV v. mînzi.
17. [DLR] MINZÍ vb. IV v. mînzi.
18. [DLR] MÎNZÉȘTE adv. (În expr.) A rîde (sau a zîmbi) mînzește = a rîde (sau a zîmbi) forțat, nenatural și fără veselie. Popovici posomorît se uită țintă așa de urît la d. Brote, încît acesta, zîmbind mînzește și foarte jenat, zise către ceilalți . . . CARAGIALE, O. V, 68, cf. DDRF, PAMFILE, j. i, 127. Prietenul e guraliv, îi zice pe nume, îl bate pe genunchi, îl apucă de gușe. Domnu Dincă nu prea e obișnuit cu de-astea: își tot face vînt și rîde mînzește. BASSARABESCU, V. 119. Fancialli simți că i se pune un nod în gît; îl înghiți anevoie, zîmbi mînzește și răspunse teatral. P. CONSTANT, R. 76. Inginerul trecu printr-o perioadă de furie, apoi începu a rîde mînzește. SADOVEANU, O. XII, 537. De astă dată o să rîdă plodul mînzește cînd l-oi obli cu șumuiogul. I. CR. II, 304, cf. ib. IV, 78. Cînd povestea Gheorghe ce i se întâmplase lui Vasile, acesta rîdea mînzește. Com. din PIATRA-NEAMȚ, cf. ZANNE, P. II, 695. (Cu schimbarea construcției) Nu un rîs limpede, deschis, ci așa, mînzește și batjocoritor. IL iunie 1960, 44. - Mînz + suf. -ește.
19. [DLR] MÎNZI vb. IV. Tranz. (Popular, complementul indică armăsari, măgari) A fecunda; (r e f l. r e c i p r.) a se împreuna, a se împerechea. Cîte 20 de iepe mă[n]ziia un harmasar. HERODOT (1 645), 79. Ieșea un armăsariu din marea și se mînzea iapa cu dînsul. GORJAN, J. II, 9/20, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, CIHAC, I, 157, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D., H XVII 228,. CHEST. V 33/61, com. din ȚEPEȘ VODĂ-CERNAVODĂ, ALR I 1 104, ALR II 5 532. - Prez. ind. pers. 3: mînzește. – Și: (regional) mănzí, minzí (ALR I 1 104/772) vb. IV, mînza (ALR I 1 104/144) vb. I. – V. mînz.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL