1. [DEX '09] MÂNTUȘ, mântuși, s. m. (Iht.; reg.) Mihalț. – Din ucr. mentus.
2. [MDA2] mântuș sm [At: DAMÉ, T. / V: măntușă sf ~ă sf măn~, ~taș, min~ / Pl: ~i / E: ucr ментус] (Iht) 1 (Mol) Mihalț (Loto lota). 2 (Reg) Zglăvoacă (Cottus gobio).
3. [Șăineanu, ed. VI] mântuș n. Mold. 1. mormoloc; 2. mihalț (pește cu capul turtit). [Rus. MANTUS]. V. mintuș.
4. [MDA2] măntuș sm vz mântuș
5. [MDA2] măntușă sf vz mântuș
6. [MDA2] mântaș sm vz mântuș
7. [MDA2] mântușă sf vz mântuș
8. [MDA2] mintuș sm vz mântuș
9. [DLRLC] MÎNTUȘ, mîntuși, s. m. (Regional, Iht.) Mihalț.
10. [Scriban] măntúș m. (rus. mántus, pol. mientus). Nord. Mihalț. – Și mîntúș. (Șez. 1, 118). Și mintuș?
11. [Scriban] mintúș, V. măntuș.
12. [Scriban] mîntúș, V. măntuș.
13. [DOOM 3] mântuș (reg.) s. m., pl. mântuși
14. [DOOM 2] mântuș (reg.) s. m., pl. mântuși
15. [DGS] mântuș s.m. (iht.; reg.) v. Mihalț (Lota Iota).
16. [DAR] măntuș, măntuși, s.m. (reg.) pește cu solzi mărunți; mihalț.
17. [DLR] MĂNTUȘ s. m. v. mîntuș.
18. [DLR] MĂNTUȘĂ s. f. v. mîntuș.
19. [DLR] MINTUȘ s. m. v. mîntuș.
20. [DLR] MÎNTUȘ s. m. 1. (Mold.; Iht.) Mihalț (Lota Iota). Peștii ce se pescuiesc în apele țării sînt: . . . Mintușul, de culoare închisă, are forma plăticei și se găsește în Siret și în Prut. DAMÉ, T. 127, cf. TDRG. Lapții de măntuși cîteodată fac bine bolnavilor. N. LEON, MED. 142. Numele mai general răspîndit este mihalț; i se mai zice însă la Bistrița midhai și midhoc, la Moldova și Suceava. . . mîntuș. ANTIPA, F. I. 87, cf. id. P. 784. Dacă are cineva durere de ochi, e bine să ieie mîntuș, adică un pește mic. GOROVEI, CR. 247, cf. 448, ATILA, P. 504, CADE, BĂCESCU, P. 36, 37, 39, 120. Mihalțul este căutat de cunoscători . . . În Moldova de sus i se mai spune mîntuș sau mihoc. ANTONESCU, P. 84, cf. H I 22, X 409, 413, 505, 507, XII 275, 281, 386, 430. Lapții (ficații) de mîntuși cîteodată fac bine bolnavilor. ȘEZ. I, 118, cf. V, 106. Mîntușul. . . e bun contra scrofulelor. ib. VIII, 105, cf. 2. 2. (Regional) Zglăvoacă (Cottus gobio). Zglăvocul. . . numit altmintrelea și mai ales de către românii de la țeară. . . măntuș. MARIAN, INS. 56. – Pl.: mîntuși. – Și: mîntúșă (H X 413, 507) s. f., mîntáș (ANTIPA, P. 784), măntúș s. m., măntúșă (BĂCESCU, P. 36) s. f., mintúș s. m. – Din ucr. ментус.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL