1. [DEX '09] MÂNZĂRAR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar.
2. [MDA2] mânzărar [At: LM / V: (reg) ~zer~, ~zor~, mârz~ / Pl: (1) ~i, (2) ~e / E: mânzare + -ar] 1 sm (Pop) Cioban care păzește mânzările (1) Si: mocan, păstor, (reg) mânzar2 (1), mânzăraș, mânzător1 (1) Vz mielar, scutar, strungar. 2 sn (Mar; Trs) Loc în care stau mânzările (1) în strungă Si: mânzar1 (2).
3. [MDA2] mânzerar sm vz mânzărar
4. [MDA2] mânzorar sm vz mânzărar
5. [MDA2] mârzărar sm vz mânzărar
6. [DLRLC] MÎNZĂRAR, mînzărari, s. m. Cioban care păzește mînzările. La țarcul larg, mînzărarii aduceau mînzările... pentru mulsoare. SADOVEANU, O. E. 33. Pleacă Costea la Galați Să ia sare La mioare... Și glugi mari La mînzărari. ALECSANDRI, la TDRG.
7. [Scriban] mînzărár m. Cel care mulge mînzările. S. n., pl. e. O despărțitură maĭ mare la stînă unde staŭ mînzările.
8. [DOOM 3] mânzărar2 (loc unde stau mânzările) (reg.) s. n., pl. mânzărare
9. [DOOM 3] mânzărar1 (cioban) (pop.) s. m., pl. mânzărari
10. [DOOM 2] mânzărar1 (cioban) (pop.) s. m., pl. mânzărari
11. [DOOM 2] mânzărar2 (loc unde stau mânzările) (reg.) s. n., pl. mânzărare
12. [DGS] mânzărar s.m. <reg.> mânzar, mânzător. Mânzărarul are grijă de mânzări.
13. [DLR] MÎNZĂRĂR s. m, s. n. I. S. m. (Popular) Cioban care păzește mînzările (I 1); păstor, mocan, (regional) mînzar2 (I), mînzător1 (I), mînzăraș. V. m i e l a r, s c u t a r, s t r u n g a r. Cf. LM. Cășăria, baciu, hierbătoarea . . . mînzărari, cîrlănari. . . toți și toate ar hi-nsuflețite dă ighirea tea. JIPESCU, O. 49. cf. DDRF, GCR II, 258. Mă duc eu peste zi la stînă și mă rog d-un mînzărar. LUNGIANU, . 108, cf. DR. II, 328. La strungă, care uneori e acoperită și care e lîngă țarcul oilor, strungarii – copii mici – mînă mînzările, să fie mulse de mînzărari. RĂDULESCU-CODIN, M. N. 100. Ciobanii iau numirile de „cîrlănari”:, „mînzârari”, „berbecari” și „sterpari”, după felul turmelor pe care le. pasc. STOIAN, PĂST. 64, cf. GR. S. VI, 240. La țarcul larg, mînzărarii aduceau mînzările. . . pentru mulsoare. SADOVEANU, O. 33. Acolo așteptau mînzârari cu turban, ca să mulgă mînzările. id. O. XIII, 868, cf. 832. Cu cîtă îndemînare. . . mulgeau [oile] mînzărarii la amiaz și seara. MOROIANU, S. 66. Pleacă Costea la Galați Să ia sare La mioare. . . Și glugi mari La mînzărari. POP., ap. TDRG, cf. H I 138, II 261, IV 155, V 280, VII 484, VIII 151, 327, VIII2 182, 284, IX 143, X 368, XIV 446, XV 149, 408, XVII 392, 444, VÎRCOL, V. 96. Sărută-mă badeo-n dinți. . . Că buzele-s cîntărite . . . Pe seamă de mînzărar, De la mînzăraru nost De la șipoțel în jos. ȘEZ. XIX, 54, cf. ALR I 1 808/174, 582, 690, 798, com. din VALEA JIULUI, A III 1, 18, VI 9. II. S. n. (Maram. și vestul Transilv.) Locul sau despărțitura în care stau mînzările (I 1) în strungă; mînzar2 (II). Cf. TDRG, CANDREA, Ț. O. 51. CHEST. V 34/72, ALR I 1 796/345. – Pl.: (I) mînzărari, (II) mînzărare. – Și: (regional) mînzerár (H II 261), mînzorar (CHEST. V 95/94), mîrzărár (A III 18) s. m. – Mînzare + suf. -ar.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL