1. [DEX '09] MĂNĂSTIRESC, -EASCĂ, mănăstirești, adj. Care aparține mănăstirii, privitor la mănăstire, de la mănăstire; p. ext. bisericesc, monastic. ♦ Cum se face sau cum există la mănăstire. [Var.: mânăstiresc, -ească, (înv.) monastiresc, -ească adj.] – Mănăstire + suf. -esc.
2. [MDA2] mănăstiresc, ~ească a [At: (a. 1755) URICARIUL, XIV, 113 / V: mân~ / Pl: ~ești / E: mănăstire + -esc] 1-4 Care aparține mănăstirii (1-2, 7-8). 5-8 Referitor la mănăstire (1-2, 7-8) Si: călugăresc, (înv) bisericesc, monastic. 9-12 Ca de mănăstire (1-2, 7-8).
3. [DLRLC] MĂNĂSTIRESC, -EASCĂ, mănăstirești, adj. De mănăstire, al mănăstirii, de la mănăstire, care aparține mănăstirii. Unii, mai nevoiași, cultivau ogoare la «cîmp», pe moșii mănăstirești și boierești. SADOVEANU, E. 92. Frunză verde măr domnesc, Pe dealul mănăstiresc. ȘEZ. I 48. – Variante: mînăstiresc, -ească (LIT. ANTIMONARHICĂ 148), (învechit) monastiresc, -ească (GANE, N. III 191), monăstiresc, -ească (ODOBESCU, S. I 339) adj.
4. [Șăineanu, ed. VI] mănăstiresc a. ce ține de o mănăstire: bunuri mănăstirești.
5. [DEX '09] MÂNĂSTIRESC, -EASCĂ adj. v. mănăstiresc.
6. [DEX '09] MONASTIRESC, -EASCĂ adj. v. mănăstiresc.
7. [MDA2] mânăstiresc, ~ească a vz mănăstiresc
8. [MDA2] monastiresc, ~ească a vz mănăstiresc
9. [DLRLC] MÎNĂSTIRESC, -EASCĂ adj. v. mănăstiresc.
10. [DLRLC] MONĂSTIRESC, -EASCĂ adj. v. mănăstiresc.
11. [Scriban] mînăstirésc, -eáscă adj. De mînăstire, al mînăstiriĭ, monastic: vĭața mînăstirească.
12. [DOOM 3] !mănăstiresc adj. m., f. mănăstirească; pl. m. și f. mănăstirești
13. [DOOM 2] mănăstiresc/mânăstiresc adj. m., f. mănăstirească/ mânăstirească; pl. m. și f. mănăstirești/mânăstirești
14. [DOOM 2] mânăstiresc v. mănăstiresc
15. [DGS] mănăstiresc, -ească adj. (relig.) călugăresc, monahal, monahicesc, <rar> claustrai, <înv.> călugărițesc, călugăros, îngeresc, monahie, monastic. S-a hotărât să îmbrace hainele mănăstirești. A optat pentru viața mănăstirească.
16. [DLR] MĂNĂSTIRESC, -EASCĂ adj. 1. Care ține de mănăstire (1, 2), care aparține mănăstirii, de la mănăstire, călugăresc, (învechit) monastic; p. ext. bisericesc. Călugării cutezară a vinde la postelnicelul Proca dar mănăstiresc (a. 1 755). URICARIUL, XIV, 113. Fâcîndu-se răsunare, atît de a mănăstirii clopote, cît și de celelalte mănăstirești clopote care sînt mai aproape. GHEORGACHI, LET. III, 318/18. Cîte zile au să lucreze locuitorii ce șed pe moșii boierești, mînăstirești și rezășești (a. 1 767). CAT. MAN. I, 2. Igumeni[i], îngrijitori fiind ai averilor mănăstirești, nu sînt slobozi a le arenda mai mult decît pe un an. CR (1 833), 2331/13. Uită-te la țiganii mînăstirești că mai toți s-au rumânit. HELIADE, O. I, 272. Palat mănăstiresc. ODOBESCU, S. I, 339. Trăsura mănăstirească a intrat în Stolniceni. CAZIMIR, GR. 236. Acolo, în vîlceaua de sub munți, între păduri, se ridică în liniște turlele bisericilor mănăstirești de la Neamț. SADOVEANU, O. IV, 142. Moșii mănăstirești și boierești. id. E. 92. Claca e fixată. . . la 6 zile pentru rumânii boierești și mînăstirești. OȚETEA, T. V. 35. Frunză verde măr domnesc, Pe dealul mănăstiresc Tot cu puica mă-ntilnesc. ȘEZ. I, 48, cf. VI, 40. 2. Ca de mănăstire (1, 2), cum se face sau cum există la mănăstire. Toate aceste croite vecinie din același soi de șăiac mînăstiresc. GANE, N. III, 29. În firida minăstirească din stîngă biroului. . . era întuneric de noapte. BOTEZ, B. I, 135. Purta peste rochia lungă, de pînză mînăstirească nisipie, un șorț albastru, cu stele mici, albe. CAMIL PETRESCU, O. II, 349. – Pl.: mănăstirești. - Și: mînăstiresc, -eáscă adj. – Mănăstire -f suf. -esc.
17. [DLR] MÎNĂSTIRÉSC, -EÁSCĂ adj. v. mănăstiresc.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL