1. [DEX '09] MÂNUȘIȚĂ, mânușițe, s. f. Mânuță. – Mână + suf. -ușiță.
2. [MDA2] mânușiță sf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 129r/17 / Pl: ~țe, (rar) ~ți / E: mână1 + -uș + -iță] 1-8 (Șhp) Mânuță (1-8).
3. [MDA2] mănușiță sf [At: DDRF / Pl: ~țe / E: mănușă + -iță] 1-12 (Rar; șhp) Mănușică (1-12).
4. [DLRLC] MÎNUȘIȚĂ, mînușițe, s. f. Mînuță. Întinse mînușița spre obrazul mamei și zîmbi ușor. GÎRLEANU, L. 44. Cucoana Sevastița își furișă sub brațul lui sting.. mînușița dumisale fină. HOGAȘ, DR. II 135. Lasă-mă să-ți plîng de milăy Să-ți sărut a tale mîni.. Mînușițe, ce făcurăți De atîtea săptămîni? EMINESCU, O. IV 370.
5. [DOOM 3] mânușiță s. f., g.-d. art. mânușiței; pl. mânușițe
6. [DOOM 2] mânușiță s. f., g.-d. art. mânușiței; pl. mânușițe
7. [IVO-III] mânușiță, -țe.
8. [DGS] mânușiță s.f. (anat.) mânișoară, mânuță, <reg.> mânucă, mânușică.
9. [DLR] MĂNUȘÍȚĂ s. f. (Rar) Diminutiv al lui m ă n u ș ă (II 1 b). Mânușițele ferestreului. DDRF. - Pl.: mânușițe. – Mănușă + suf. -iță.
10. [DLR] MÎNUȘÍȚÁ s. f. Mînuță (1). Tindzindu-ș mînușița cătră dînsul ii deade un toiag. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 129r/17. Să-ți sărut mînușița. PANN, E. III, 53/23. Mînușițe, ce făcurăți De atîtea sâptămîni? EMINESCU, O. IV, 370. Mînușița aia micuța și piciorușul ca de zînă . . . nu putea să fie decît de fată. ISPIRESCU, L. 20, cf. 350. Te zărea că-i ieși înainte, cu mînușițile pline de noroi. DELAVRANCEA, S. 18. Rîzînd, de toate cele plină Pe mînușiți și pe obraz, Tu umpli casa de lumină, De fericire și de haz. VLAHUȚĂ, P. 115. Își furișă pe sub brațul lui stîng și aproape de subțioară, mînușița dumisale. HOGAȘ, DR. II, 135, cf. id. M. N. 39. Se vor gîndi cu obidă la. . . copilul acela cu mînușițe albe. VLASIU, A. P. 36. Uite, odaia dumitale ! Miroase a mere, a gutui, uite și flori pe masă, puse de nevastă-mea cu mînușița ei. CONTEMP. 1953, nr. 374, 4/3. Ce mai scule are cutare fată, halal de mînușițele ei. H. II 31. După mă-sa trimetea Și frumos o aducea; Mînușița-i săruta. TEODORESCU, P. P. 573, cf. ȘEZ. II, 220. Ține, mîndro, vin de bea De la mînușița mea. MAT. FOLK. 170, cf. PĂSCULESCU, L. P. 300. ◊ E x p r. Sărut mînușițele (sau mînușița) v. săruta. - Pl.: mînușițe și (rar) mînușiți. – Mînă1 + suf. -uș- + -iță.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL