1. [DEX '09] LĂNȚUȘ, lănțușe, s. n. Lănțișor. – Lanț + suf. -uș.
2. [MDA2] lănțuș sn [At: BIBLIA (1688), 3101/2 / V: (reg) ~ă sf/ Pl: ~e, ~uri / E: lanț + -uș] 1-12 (Înv; șhp) Lănțișor (1-12). 13 (Reg; șîs ~urile crucii) Lanț (18). 14 (Reg) Curea de care se leagă clopotul. 15 (Reg) Laț pentru prins păsări.
3. [DLRLC] LĂNȚUȘ, lănțușe, s. n. Diminutiv al lui lanț. 1. v. lanț (1). Pe Corbea-l aducea... Cu lănțușul pus la gît. TEODORESCU, P. P. 523. 2. v. lanț (2). Un fel de cercel la care sînt aninate șase lungi lănțușe de argint. ODOBESCU, S. I 420.
4. [MDA2] lănțușă sf vz lănțuș
5. [Scriban] lănțúg n., pl. urĭ și e (rus. dial. lancúg, pol. rut. lancuh, d. germ. *lannzug, șiru lanțuluĭ. Bern. V. lanț). Lanț de legat un cîne, o poartă. – În jud. Olt lănțuș, în Bz. lănțic. Vechĭ lanțug, pl. je; lanțuh, pl. șe; dim. lanțujel, pl. e.
6. [DOOM 3] lănțuș s. n., pl. lănțușe
7. [DOOM 2] lănțuș s. n., pl. lănțușe
8. [DGS] lănțuș s.n. I 1 (pop.) v. Lănțișor. Lănțuc. Lănțușor. 2 (pop.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică nume de metale prețioase) v. Lănțișor. Lănțuc. Lănțușor. II (tehn.; reg.) 1 (la car sau la căruță) v. Lambă. 2 (la proțapul săniei) v. Apărătoare (v. apărător) . Coardă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL