1. [DEX '09] LĂNȚUC s. n. v. lănțug.
2. [MDA2] lănțuc sn [At: ARDELEANU, D. 67 / Pl: ~uri / E: lanț + -uc] 1-12 (Rar; șhp) Lănțișor (1-12).
3. [DEX '98] LĂNȚUC s. n. v. lanțug.
4. [DEX '09] LANȚUG s. n. v. lănțug.
5. [DEX '09] LĂNȚUG, lănțuguri, s. n. (Pop.) Lanț (1); lănțișor. [Var.: lănțuc, lanțug s. n.] – Din ucr. lancuh.
6. [MDA2] lanțug sn vz lănțug
7. [MDA2] lanțuh sn vz lănțug
8. [MDA2] lanțuv sn vz lănțug
9. [MDA2] lănțug sn [At: VARLAAM, C. 208 / V: (reg) lan~, lanțuh, lanțuv, (îrg) ~uh, (îvr) ~uv / Pl: ~uri și ~uge / E: ucr ланцух, pn lańcuch] 1-9 (Pfm; înv) Lanț (1, 8-10, 25-29). 10 (Reg) Căpăstru al teicii de la moară. 11 (Reg) Curea cu care se leagă clopotul. 12-23 (Asr; șhp) Lănțișor (1-12). 24 (Ban) Laț1 (1) din păr de cal, pentru prins păsări.
10. [MDA2] lănțuh sn vz lănțug
11. [DEX '98] LANȚUG, lanțuguri, s. n. (Pop.) Lanț (1); lănțișor. [Var.: lănțuc, lănțug s. n.] – Din ucr. lancuh.
12. [DEX '98] LĂNȚUG s. n. v. lanțug.
13. [DLRLC] LANȚUG, lanțuguri, s. n. 1. Lănțișor (1). Cîinii trăgeau de lanțuguri, neliniștiți. SADOVEANU, O. III 360. Un urs legat cu lanțug de-un stîlp. ALECSANDRI, T. 1296. 2. Lănțișor (2). Înfășurîndu-și în pripă pe după gît lanțugul de aur. SADOVEANU, O. VII 46. – Variantă: lănțuc (PORUMBACU, P. 63, ARDELEANU, D. 67) s. n.
14. [Șăineanu, ed. VI] lanțug n. 1. lanț mare: poarta cu lanțuguri o lega POP.; 2. lănțișor; lănțuge de aur. [Rus. dial. LANȚUGŬ].
15. [Scriban] lanțúg, -úh, -ujél, V. lănțug.
16. [Scriban] lănțúg n., pl. urĭ și e (rus. dial. lancúg, pol. rut. lancuh, d. germ. *lannzug, șiru lanțuluĭ. Bern. V. lanț). Lanț de legat un cîne, o poartă. – În jud. Olt lănțuș, în Bz. lănțic. Vechĭ lanțug, pl. je; lanțuh, pl. șe; dim. lanțujel, pl. e.
17. [DOOM 3] lănțug s. n., pl. lănțuguri
18. [DOOM 2] lănțug s. n., pl. lănțuguri
19. [IVO-III] lănțug.
20. [DGS] lănțuc s.n. 1 lănțișor, lănțușor, <pop.> lănțic, lănțuleț, lănțuș, lănțușel. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică nume de metale prețioase) lănțișor, lănțușor, <pop.> lănțic, lănțuleț, lănțuș, lănțușel, <reg.> lănțujel.
21. [DRAM 2021] lănțúg, lănțuguri, s.n. (reg.) Lanțul cu care sunt legate tânjelele la car, când se ară cu două perechi de vite; cârcel. – Din ucr. lancuh (Scriban).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL