1. [MDA2] învălătucitură sf [At: CANTEMIR, IST. 51 / Pl: ~ri / E: învălătuci + -ură] 1 Învălătucire (1). 2 (Fig) Încurcătură.
2. [DLRLV] ÎNVĂLĂTUCITURĂ s.f. (Mold.) Încurcătură. Din toate învălătuciturile îl descurca. CANTEMIR, IST. Etimologie: învălătuci + suf. - (i) tură. Vezi și învălătuci, învălătucit. Cf. a p o r i e, î n g ă i m a r e.
3. [DAR] învălătucitură s.f. (înv.) încâlceală, încurcătură.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL