1. [DEX '09] ÎNVĂPĂIAT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.
2. [MDA2] învăpăiat2, ~ă a [At: ODOBESCU, S. III, 133 / Pl: ~ați, ~e / E: învăpăia] 1 Aprins ca o văpaie. 2 (D. fața omului) Înroșit ca focul. 3 (D. ochi, priviri) Scânteietor. 4 (Fig) Aprig. 5 Care arde cu văpăi. 6 Pasionat. 7 Entuziasmat. 8 Îndrăgostit.
3. [MDA2] învăpăiat1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: învăpăia] (Rar) 1-2 Învăpăiere (1-2).
4. [DEX '98] ÎNVĂPĂIAT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau priviri) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.
5. [DLRLC] ÎNVĂPĂIAT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. (Mai ales poetic) Care arde cu văpăi, care s-a aprins (ca o văpaie); (despre fața omului) înroșit (din cauza unui aflux de sînge); (fig. despre ochi sau priviri) plin de foc, scînteietor, fierbinte. Ai avut o altă bucurie, urmărind cum se înalță, învăpăiat și triumfător, soarele. PAS, Z. I 46. Tăcu și-și înfipse ochii învăpăiați în privirile ei. SADOVEANU, O. VII 54. Își simți obrazul învăpăiat și își stăpîni lacrimile. C. PETRESCU, A. 453. ♦ (Despre aer, atmosferă) Încins, înfierbîntat, fierbinte. Nici o suflare de vînt nu mișca aerul învăpăiat. HOGAȘ, M. N. 14. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, entuziasmat, pasionat. Cunoști învăpăiata dragoste ce ți-am purtat în suflet. ALECSANDRI, T. 182. Cele mai învăpăiate dorințe a celuia ce este... a dumitale prea plecat și supus fiu. KOGĂLNICEANU, S. 63. ♦ (Despre fire, temperament etc.) Iute, pornit. Eu nicicînd te-am auzit... Vorbind de crai și de-mpărați La sabie învăpăiați. TEODORESCU, P. P. 111.
6. [Șăineanu, ed. VI] învăpăiat a. înflăcărat: învăpăiați de aceste cuvinte BĂLC. [V. văpaie].
7. [DEX '09] ÎNVĂPĂIA, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie.
8. [MDA2] învăpăi v vz învăpăia
9. [MDA2] învăpăia [At: CORESI, PS. 36 / V: (cscj) învăpăi / Pzi: ~iez / E: în- + văpaie] 1 vr A se aprinde ca o văpaie. 2 vr (Pex; d. fața omului) A se înroși de rușine, emoție etc. 3-4 vtr (Fig) A (se) entuziasma. 5 vr (Fig) A se îndrăgosti.
10. [DLRLC] ÎNVĂPĂIA, învăpăiez, vb. I. Refl. (Mai ales poetic) 1. A se aprinde ca o văpaie, a căpăta culoarea roșie; (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sînge). Cerul se învăpăiase de tot spre apus. BASSARABESCU, S. N. 163. 2. Fig. A se înflăcăra, a se însufleți, a se entuziasma. Bietul băiat, învăpăiat de dorința d-a vedea oleacă darurile zînei... se înduplecă a se uita puțin înapoi. POPESCU, B. III 132. Făt-Frumos, unde-auzea, D-al ei dor se-nvăpăia. TEODORESCU, P. P. 89.
11. [Scriban] învăpăĭéz v. tr. (d. văpaĭe). Fig. Aprind grozav, înflăcărez: vorba asta ĭ-a învăpăĭat.
12. [DOOM 3] învăpăia (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă învăpăiez, 3 se învăpăiază, 1 pl. ne învăpăiem, imperf. 1 sg. mă învăpăiam; conj. prez. 1 sg. să mă învăpăiez, 3 să se învăpăieze; imper. 2 sg. afirm. învăpăiază-te; ger. învăpăindu-mă
13. [DOOM 2] învăpăia (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiază, 1 pl. învăpăiem; conj. prez. 3 să învăpăieze; ger. învăpăind
14. [IVO-III] învăpăiez, -păiază 3, -păieze 3 conj., -păiam 1 imp., -păiat prt., -păiere inf. s.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL