1. [DEX '09] ÎNSUȘIT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.
2. [MDA2] însușit2, ~ă a [At: NICUȚĂ, B. O. 8 / Pl: ~iți, ~e / E: însuși] 1 Luat în stăpânire. 2 (D. un drept) Arogat. 3 Propriu. 4 (D. cunoștințe, idei etc.) Asimilat. 5 (D. opinia unei persoane) Adoptat. 6 (D. părerea unei persoane) Luat în seamă.
3. [MDA2] însușit1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: însuși] 1 Însușire (1). 2 (Nob) Câștigare. 3-6 Însușire (3-6).
4. [DLRLC] ÎNSUȘIT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Învechit) Propriu, specific, caracteristic. O singură armă... mare și grea, buzduganul însușit slujbei de armaș-mare, sta așezată pe velința flocoasă. ODOBESCU, S. I. 66.
5. [Șăineanu, ed. VI] însușit a. 1. particular, propriu: calități însușite nației lui BĂLC.; 2. atribut: buzduganul însușit slujbei de Armaș mare OD.
6. [DEX '09] ÎNSUȘI, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.
7. [MDA2] însuși vt [At: (a. 1852) URICARIUL, II, 197/29 / Pzi: ~șesc / E: însuși] 1 A lua în stăpânire Si: a-și apropria, a-și atribui. 2 (Nob) A câștiga. 3 A-și aroga un drept. 4 A asimila cunoștințe temeinice, idei, opinii într-un domeniu Si: a învăța. 5 A fi de acord cu opinia cuiva. 6 A ține seamă de părerea cuiva.
8. [DLRLC] ÎNSUȘI, însușesc, vb. IV. Refl. (Cu pronumele în dativ) 1. A pune stăpînire pe ceva, a deveni stăpîn al unui lucru, a lua în stăpînire, a-și apropria. ◊ (Complementul este un abstract) [Turcii] își însușiră dreptul a numi și pre domni. NEGRUZZI, S. I 274. 2. A învăța temeinic, a asimila un număr de cunoștințe pentru a le folosi la nevoie. Cadrele care nu-și însușesc în mod creator teoria marxism-leninismului, care nu-și însușesc concepția științifică marxistă despre lume, riscă să se abată de la calea justă sau să degenereze în practicieni mărginiți. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 36. 3. (Cu privire la idei, păreri, planuri) A adopta, a face propriu. ◊ Expr. A-și însuși o critică = a găsi justă critica ce i se face și a ține seamă de ea. ♦ A da (ceva) drept al său. Ce-ngîmfat pedantul este cînd, vînînd descoperiri, Caută să-și însușească pe nedrept alte gîndiri. BELDICEANU, P. 120.
9. [Șăineanu, ed. VI] însușì v. 1. a lua ceva pentru sine, a-și atribui sau aroga; 2. a-și apropria: a-și însuși calitățile cerute.
10. [Scriban] însușésc v. tr. (d. însușĭ. V. însu). Îmĭ apropriez, îmĭ arog, uzurp, fur: acest funcționar șĭ-a însușit baniĭ statuluĭ. Asimilez: copilu, pin studiŭ, îșĭ însușește calitățile necesare. Atribuĭ, daŭ: Îțĭ însușesc acest buzdugan.
11. [DOOM 3] însuși2 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. îmi însușesc, 3 sg. își însușește, imperf. 1 sg. îmi însușeam; conj. prez. 1 sg. să îmi/să-mi însușesc, 3 să își/să-și însușească; imper. 2 sg. afirm. însușește-ți; ger. însușindu-mi
12. [DOOM 2] însuși3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușește, imperf. 3 sg. își însușea; conj. prez. 3 să-și însușească; ger. însușindu-și
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL