1. [DEX '09] ÎNFUMURAT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.
2. [MDA2] înfumurat2, ~ă smf, a [At: ALECSANDRI, T. 478 / Pl: ~ați, ~e / E: înfumura] 1-8 Îngâmfat (2-9).
3. [MDA2] înfumurat1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: înfumura] (Rar) 1 Înfumurare (1). 2 Îngâmfare.
4. [DLRLC] ÎNFUMURAT, -Ă, înfumurați, -te, adj. Îngîmfat, încrezut, închipuit. Auzise că unii dintr-înșii sînt... înfumurați. ISPIRESCU, L. 246. Era... și-nfumurată că nimeni nu știe juca mai bine ca ea. CARAGIALE, O. III 34. Numai fumuri vezi aice La femei și la bărbați... poți dar zice Că-s mai toți înfumurați. ALECSANDRI, T. I 175. ◊ (Substantivat) Îmi dau seama că răspunderea mea nu-i ușoară. Dacă aș crede că o să-mi fie ușor, aș fi un înfumurat. DEMETRIUS, C. 70.
5. [Șăineanu, ed. VI] înfumurat a. care se crede prea mult, coprins de o mândrie nebunească.
6. [Scriban] înfumurát, -ă adj. Încrezut, îngînfat, plin de fumurĭ, de fudulie: un tînăr înfumurat.
7. [DEX '09] ÎNFUMURA, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).
8. [MDA2] înfumura [At: PANN. P. V. I, 8/10 / Pzi: ~rez / E: în- + fumuri (pll fum)] 1 vt (Rar) A determina pe cineva să se infatueze. 2 vr A se comporta cu îngâmfare.
9. [DLRLC] ÎNFUMURA, înfumurez, vb. I. Refl. A se îngîmfa, a fi încrezut, a-și atribui o importanță exagerată (disprețuind sau minimalizînd valoarea altora), a-și da aere.
10. [Șăineanu, ed. VI] înfumurà v. 1. a băga fumuri de mândrie în capul cuiva; 2. a se crede mai mult decât ceea ce este.
11. [Scriban] înfumuréz v. tr. (d. fumurĭ, pl. d. fum). Umplu de fumurĭ, de fudulie. V. refl. Mă umplu de vanitate.
12. [DOOM 3] înfumura (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă înfumurez, 3 se înfumurează; conj. prez. 1 sg. să mă înfumurez, 3 să se înfumureze; imper. 2 sg. afirm. înfumurează-te; ger. înfumurându-mă
13. [DOOM 2] !înfumura (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumurează
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL