Definiție și ce înseamnă înăbușit

1. [DEX '09] ÎNĂBUȘIT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.

2. [MDA2] înăbușit2, ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 340 / S și: (înv) înnă~ / Pl: ~iți, ~e / E: înăbuși] 1 (D. plâns) Estompat. 2 (D. sunete) Fără vibrații puternice. 3 (D. plante etc.) Acoperit cu buruieni. 4 (D. mișcări, răscoale etc.) Reprimat. 5 (D. persoane) Sufocat. 6 (D. alimente) Fiert în aburi (vasul fiind acoperit cu capac). 7 (D. voce) Fără putere Si: înecat, stins. 8 (Îlav) Pe ~e(le) Mod de preparare a cărnii, legumelor etc. în vase bine acoperite.

3. [MDA2] înăbușit1 sn [At: DDRF / S și: (înv) înnă~ / Pl: ~uri / E: înăbuși] 1-5 Înnăbușire (1-5). 6 Sufocare. 7-8 Înnăbușire (7-8).

4. [DEX '98] ÎNĂBUȘIT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi (vasul fiind acoperit cu un capac). – V. înăbuși.

5. [DLRLC] ÎNĂBUȘIT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce etc.) Stins, înecat, fără putere, reținut. Murmurai... mișcat, cu glas înăbușit. SADOVEANU, O. I 422. I se părea că parcă auzea vorbe înăbușite, neînțelese. MIRONESCU, S. A. 37. Un murmur se ridică... Și grabnic îl urmează înăbușite șoapte. MACEDONSKI, O. I 263. ◊ (Adverbial) Începea să plîngă înăbușit. DUMITRIU, N. 58. Potcoavele cailor vuiau înăbușit pe șosea. SADOVEANU, O. I 366. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, acoperit cu un capac. Friptură înăbușită. ◊ (Adverbial) A fierbe înăbușit.

6. [DEX '09] ÎNĂBUȘI, înăbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.

7. [MDA2] înăbuși [At: COSTINESCU / S și: (înv) înnă~ / Pzi: ~șesc / E: în- + năbuși] 1-2 vt (Rar) A-i țâșni cuiva (lacrimile sau) sângele. 3 vt (D. buruieni) A se dezvolta împiedicând creșterea și dezvoltarea plantelor Si: a năpădi. 4 vt (Nob) A înfășură pe cineva cu multe haine ca să transpire și să-i scadă febra. 5 vt (Fig) A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale Si: a reprima. 6-7 vtr A (se) sufoca. 8-9 vt A acoperi focul cu cenușă pentru (a-l stinge sau) a-l face să ardă mocnit.

8. [DLRLC] ÎNĂBUȘI, înăbuș, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A nu mai putea respira; a se sufoca. V. năbuși (1). I se părea că se înăbușă. DUMITRIU, N. 85. ◊ Tranz. Suflarea îi devenea din ce în ce mai fierbinte. Simți că-l înăbușe. VLAHUȚĂ, O. AL. 101. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. Aceste buruieni aproape întotdeauna, crescînd mai repede decît sămănăturile, le îneacă... sau înăbușă și astfel le fac să piară. PAMFILE, A. R. 94. 3. Tranz. Fig. (Cu privire la manifestări, acțiuni, mișcări sociale) A potoli prin violență; a reprima. V. năbuși (3). [Gh. Bibescu] a încercat să înăbușe revoluția din 1848 din Țara Romînească. IST. R.P.R. 312. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Șoimaru își înăbuși un geamăt. SADOVEANU, O. VII 91.

9. [Scriban] înăbúș și -ésc, a -í v. tr. (sîrb. nabušiti, a se unfla, cu înț. luĭ înăduș. – El înăbușă, sî înăbúșe. V. bușesc). Vest. Înăduș, sufoc, asfixiez. Fig. Reprim: a înăbuși o răscoală. V. refl. Mă înăduș: s’a înăbușit și a murit. Est. (năbușesc). Năpădesc, inund, podidesc: l-aŭ năbușit lăcrămile. V. intr. Mă revărs, năboĭesc, năvălesc: rîurile, Tătariĭ aŭ năbușit. – Și înn- și înăbuș.

10. [DOOM 3] înăbuși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înăbuș, 3 înăbușă, imperf. 1 înăbușeam; conj. prez. 1 sg. să înăbuș, 3 să înăbușe

11. [DOOM 2] înăbuși (a ~) vb., ind. prez. 3 înăbușă, imperf. 3 sg. înăbușea; conj. prez. 3 să înăbușe

12. [MDO] înăbuși (ind. prez. 1 sg. înăbuș, 3 sg. și pl. înăbușă, conj. înăbușe)

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [MDA2] țucălar sm [At: CIAUȘANU, R. SCUT. 89 / Pl: ~i / E: țucal […]
1. [DEX '09] ȚUCĂRĂ adj. (în sintagma) Fasole țucără = soi de fasole cu păstăile […]
1. [MDA2] țudulă sf vz țidulă 2. [Scriban] țudúlă, V. cedulă. 3. [DEX '09] ȚIDULĂ, […]
1. [MDA2] țufircă sf [At: ALR II, 6 420/386 / Pl: ~rce / E: ns […]
1. [MDA2] țuglui sn vz țugui1 2. [DEX '09] ȚUGUI, țuguie, s. n. Vârf de […]
1. [DEX '09] ȚUGUIERE s. f. Faptul de a (se) țuguia. – V. țuguia. 2. […]
1. [DEX '09] ȚUGUIAT, -Ă, țuguiați, -te, adj. Ascuțit, prelungit în formă de țugui. – […]
1. [DEX '09] ȚUGUITURĂ, țuguituri, s. f. (Rar) Țugui. [Pr.: -gu-i-] – Țuguia + suf. […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro