1. [DEX '09] ȚUGUIERE s. f. Faptul de a (se) țuguia. – V. țuguia.
2. [MDA2] țuguiere sf [At: CĂLINESCU, E. O. I, 44 / Pl: ~ri / E: țuguia] 1 Ascuțire înspre vârf. 2 Prelungire în formă de țugui1 (6). 3 (D. buze, gură) Întindere înainte, strâns și rotunjit. 4 (Reg) Cățărare.
3. [DEX '98] ȚUGUIERE s. f. Faptul de a (se) țuguia. [Pr.: -gu-ie-] – V. țuguia.
4. [DLRLC] ȚUGUIERE s. f. Faptul de a (se) țuguia; ascuțire, subțiere. Era foarte vesel, judecînd după țuguierea groaselor buze. CĂLINESCU, E. O. I 44.
5. [DEX '09] ȚUGUIA, țugui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui.
6. [MDA2] țugluia v vz țuguia
7. [MDA2] țuguia [At: CARAGIALE, O. IV,7 / V: (reg) ~glu~ / Pzi: ~iez, țugui / E: țugui1] 1-2 vtr A (se) ascuți spre vârf. 3-4 vtr A (se) înălța în formă de țugui1 (6). 5-6 vtr (D. buze, gură) A (se) strânge rotunjind și întinzând(u-se) înainte. 7 vr (Reg) A se cățăra.
8. [CADE] ȚUGUIA (-uiu, -uiez) I. vb. tr. A da o formă conică, subțiată la vîrf: își țuguia gurița ca să sugă (VLAH.) II. vb. refl. A lua, a avea o formă conică: ce mîndru se țuguiază acoperișul cu șindrilă (CAR.); capul i se țuguia în con (DLVR.) [țuguiu].
9. [DEX '98] ȚUGUIA, țuguiez, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Pr.: -gu-ia] – Din țugui.
10. [DLRLC] ȚUGUIA, țuguiez, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vîrf (în formă de țugui); a se ridica, a se înălța în formă de țugui. Capul i se țuguia în con. DELAVRANCEA, S. 124. Ce mîndru se țuguiază acoperișul cu șindrilă. CARAGIALE, M. 101. ♦ Tranz. A strînge buzele, rotunjindu-le și întinzîndu-le înainte. Din cînd în cînd aproba ceremonios, țuguindu-și buzele groase. GALAN, B. I 63. Ți-ai țuguiat buzele, chipurile ca pentru a fluiera. PAS, Z. I 16. Așa își țuguia buzele... încît ai fi zis că vrea să-i sărute. HOGAȘ, M. N. 117. Copilul adormise și-și țuguia în somn gurița; visa că suge. VLAHUȚĂ, CL. 99.
11. [Șăineanu, ed. VI] țuguià v. a se subția în vârf. [V. țuguiu].
12. [Scriban] 2) țugúĭ și -ĭéz, a -á v. tr. (d. țuguĭ 1). Lungesc orĭ înalț în formă de țuguĭ: Țiganu îșĭ țuguĭase buzele de poftă privind friptura; a țuguĭa o casă, un cozonac. – Și țuțúĭ, cucuĭ, cocoț.
13. [DOOM 3] țuguiere (rar) s. f., g.-d. art. țuguierii
14. [DOOM 2] țuguiere s. f., g.-d. art. țuguierii
15. [DOOM 3] !țuguia1 (a ~) (a strânge buzele) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. țugui, 3 țuguie, 1 pl. țuguiem; conj. prez. 1 și 2 sg. să țugui, 3 să țuguie; ger. țuguind
16. [DOOM 3] +țuguia2 (a se ~) (a se ascuți) vb. refl., ind. prez. 3 se țuguie, imperf. 3 pl. se țuguiau; conj. prez. 3 să se țuguie; ger. țuguindu-se
17. [DOOM 2] !țuguia (a ~) vb., ind. prez. 3 țuguie, 1 pl. țuguiem; conj. prez. 3 să țuguie; ger. țuguind
18. [MDO] țuguia (ind. prez. 3 sg. și pl. țuguiază, 1 pl. țuguiem)
19. [IVO-III] țuguiez, -uiază 3, -uiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL