1. [DEX '09] FĂRÂMELE s. f. pl. (Rar; în expr.) A tăia fărâmele = a tăia în bucăți mici. – Fărâmă + suf. -ele.
2. [DEX '09] FĂRÂMĂ, fărâme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii). ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma. – Cf. alb. thërrime.
3. [MDA2] fărămea sf vz fărâmea
4. [MDA2] fărâmă sf [At: TETRAEV. 227 / V: fărmă, fărâm sn / Pl: ~me, (rar) ~mi / E: ns cf alb thërrime] 1 Fiecare dintre bucățile mici rămase în urma spargerii, zdrobirii unui obiect sau material. 2 (Pex) Bucată foarte mică. 3 (Lpl) Resturi (de mâncare). 4 (Îe) A (se) face (mici sau mii și) ~me A (se) sfărâmă. 5 (Fig; în legătură cu abstracte) Puțin.
5. [MDA2] fărâmea sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 253 / V: ~răm- / Pl: ~ele / E: fărâmă + -ea] (Rar; îe) A face (sau a tăia) (fărâmi) ~ele A tăia în bucățele mici.
6. [MDA2] fărmă sf vz fărâmă
7. [DEXI] fărîmă s.f. 1 Fiecare dintre bucățile mici rămase în urma spargerii, sfărîmării unui obiect sau a unui material. ◊ expr. A (se) face (mici sau mii de) fărîme = a (se) sfărîma complet. 2 ext. Bucată foarte mică. 3 (la pl.) Resturi de mîncare. • pl. -e. / cuv. autoh.; cf. alb. thërrime.
8. [CADE] FĂRÎMĂ (pl. -me) sf. 1 Bucățică foarte mică ruptă dintr’un obiect, sau dintr’un obiect care s’a rupt, s’a spart în mici bucățele: o ~ de pîine; a face fărîme, a fărîma, a sdrobi, a face bucăți: făcu mici fărîme pe necuratul de zmeu ISP. ¶ 2 Fig. O cantitate foarte mică, o părticică mică, un pic: mînată spre locașul mîntuirii d’o ~ de nădejde DLVR.; o biată ~ de adevăr se cucerea mai greu decît o țară VLAH. [comp. alb. θărimă].
9. [CADE] FĂRÎMICĂ, FĂRIMICĂ (pl. -ci) sf. 1 dim. FĂRÎMĂ: îl făcură mici fărîmici ODOB. ¶ 2 Fărîmă de pîine.
10. [CADE] FĂRÎMIȚĂ (pl. -țe) sf. dim. FĂRÎMĂ: umerii obrazului scoși și nasul numai o ~ de sfîrc I. -GH..
11. [CADE] FĂRÎMUȘĂ sf. dim. FĂRÎMĂ: coteii și mîțele din fărîmușile mesii stăpînilor se hrănesc CANT..
12. [DLRLC] FĂRÎMĂ, fărîme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a spart, s-a rupt, s-a frînt etc.); firimitură. Fărîmă de pîine. ◊ Fig. Cum ar fi vrut minerii din Sasca și Donau... Să strîngă-n suflet, calde, fărîmele de soare. VINTILĂ, O. 25. [Papagalul] își umbrea din nou fărîma de aur din ochi... și recădea în somnolența și melancolia lui de exilat. ANGHEL, PR. 43. ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii și) fărîme = a (se) fărîma, a (se) zdrobi, a (se) nimici. Carul s-a stricat... Și mici fărîme s-a făcut. SEVASTOS, N. 211. Cînd au socotit zmeii că l-au buchisat cum se cade și că l-au făcut fărîme, au intrat în casă bucuroși. SBIERA, P. 183. Făcu mici fărîme pe necuratul de zmeu. ISPIRESCU, L. 131. Am o cățea cu dinții de oțel și, de i-oi da drumul, te face mii și fărîme! CREANGĂ, P. 90.
13. [DLRLC] FĂRÎMELE s. f. pl. (Rar, în expr.) A tăia fărîmele = a tăia în bucăți mici. Am cerut o cățuie și foarfeci; am tăiat fărîmele scrisoarea și răvășelele viclenei și le-am pus pe jăratecul din cățuie. NEGRUZZI, S. I 66.
14. [DLRM] FĂRÎMĂ, fărîme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a fărîmat, s-a spart, s-a rupt etc.); firimitură. ♦ Expr. A (se) face (mici sau mii și) fărîme = a (se) fărîma, a (se) zdrobi, a (se) nimici. – Comp. alb. thërimë.
15. [DLRM] FĂRÎMELE s. f. pl. (Rar, în expr.) A tăia fărîmele = a tăia în bucați mici. – Din fărîmă + suf. -ele.
16. [Șăineanu, ed. VI] fărămă f. 1. bucățică foarte mică: o fărămă de pâine; 2. părticele râmase din ceva spart: fărăme de oală; 3. fig. parte foarte mică: o fărămă de speranță. [Cf. lat. FRAGMEN].
17. [Scriban] fărîmă f., pl. e (d. fărîm). Bucățică foarte mică: dă-mĭ o fărîmă de pîne. Fig. A avea o fărîmă de speranță. – Maĭ rar sf-. La Cost. (1, 285) fărímă.
18. [DOOM 3] fărâmă s. f., g.-d. art. fărâmei; pl. fărâme
19. [DOOM 2] fărâmă s. f., g.-d. art. fărâmei; pl. fărâme
20. [DAR] fărâmea, fărâmele, s.f. (reg.; mai ales la pl.) bucățele mici.
21. [DRAM 2021] fărấmă, fărâme, (fărâmătură, fărâmitură), s.f. Bucată, rămășiță, miez (de pâine). ■ (onom.) Fărâmă, nume de familie în jud. Maram. – Cuv. autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, Reichenkron), cf. alb. thërrime.
22. [DRAM 2015] fărâmă, fărâme, (fărâmătură), s.f. – Bucată, rămășiță, miez (de pâine). ♦ (onom.) Farâmă, Fârâmă, Făramă, Farama, Fărâmă, Faramă, Fărâma, Fărăma, Farâma, nume de familie (45 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Cf. alb. thërrime (DEX, MDA); cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, Reichenkron), cf. alb. thërrime, din i.-e. *kér- „a vătăma; a se sparge, a se sfărâma” (Russu, 1970).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL