1. [DEX '09] DISCORDA, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare.
2. [MDA2] discorda [At: HELIADE, O. II, 376 / V: (înv) des~ / Pzi: 3 ~dează, (rar) discordă / E: fr discorder, lat discordare] 1 vr (Înv; d. instrumentele muzicale cu coarde, pex, d. coardele instrumentelor) A se dezacorda. 2 vr (D. corpuri sau d. mușchii corpului aflați în stare de încordare) A se destinde. 3 vi A fi în discordanță (2).
3. [CADE] * DISCORDA (-dez) I. vb. tr. 🎼 1 A desacorda ¶ 2 Ⓕ A pune în nepotrivire, în desacord. II. vb. intr. A fi discordant. III. vb. refl. A se desacorda: tronc! s’a discordat ghitara! (ALECS.) [fr.]
4. [DLRLC] DISCORDA, pers. 3 discordează și (mai rar) discordă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara!... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. AL. II 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descorda vb. I.
5. [DN] DISCORDA vb. I. 1. intr. A nu concorda, a nu se potrivi. ♦ A fi discordant, lipsit de armonie, 2. tr. A relaxa, a destinde. [P.I. 3 -dează și (rar) -dă. Var. descorda vb. I. / < fr. discorder, it. lat. discordare].
6. [MDN '00] DISCORDA vb. I. intr. a nu concorda, a nu se potrivi. ◊ a fi discordant. II. tr. a relaxa. II. refl. (despre instrumente muzicale cu coarde) a se dezacorda. (< fr. discorder, lat. discordare)
7. [Șăineanu, ed. VI] discordà v. a fi discordant: s’a discordat chitara AL.
8. [DEX '09] DISCORDIE, discordii, s. f. Neînțelegere, dezbinare între oameni, colectivități etc.; disensiune, dezacord; p. ext. ceartă, vrajbă; dușmănie. – Din lat., it. discordia. Cf. fr. discorde.
9. [MDA2] descorda v vz discorda
10. [MDA2] discord2 sn vz discordie
11. [MDA2] discord3, ~ă [At: HELIADE, O. II, 375 / V: (înv) des~ / Pl: ~rzi, ~e / E: fr discord] 1 a Care nu este acordat Si: discordat (1), fals. 2 sf (Evr) Lipsă de armonie. 3 a Nearmonios.
12. [MDA2] discordă sf vz discordie
13. [MDA2] discordie sf [At: HELIADE, O. II, 54 / V: (înv) ~dă, ~rd (pl: ~uri) sn, des~, descord sn / P: ~di-e / Pl: ~ii / E: lat discordia, it discordia cf fr discorde] 1 Neînțelegere între oameni, colectivități, popoare etc. Si: dezacord, disensiune. 2 Ceartă. 3 Vrajbă. 4 (Îs) Mărul ~i (sau măr de ~) Cauza neînțelegerii sau a dușmăniei dintre mai multe persoane, țări etc.
14. [CADE] * DISCORDAT adj. p. DISCORDA. Desacordat, neacordat: Cînd, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire ~e (VLAH.).
15. [CADE] * DISCORDIE sf. 1 Neunire, desbinare, vrajbă, neînțelegere gravă între două sau mai multe persoane ¶ 2 🔱 Zeița învrăjbirii; mărul ~ei, pricina gîlcevii, învrăjbirii (aluziune la mărul pe care Discordia l-a aruncat între zei, cu inscripțiunea „cele mai frumoase” și care a fost pricina certei dintre Junona, Minerva și Venus și a deslănțuit ca urmare, războiul Troii) [lat.]
16. [CADE] ZIZANIE, ZÎZANIE sf. 1 🌿 Plantă ierboasă din fam. gramineelor; crește prin livezi și e cultivată uneori prin parcuri și grădini ca verdeață sau ca nutreț pentru animale; numită și „obsigă”,„odos”, etc. (Loliumperenne) (🖼 5373) ¶ 2 🌿 = SĂLBĂȚIE ¶ 3 🌿 = NEGHINĂ ¶ 4 🌿 ‡Bălării, buruieni sălbatice ¶ 5 Ⓕ = DISCORDIE1: de-aici s’a născut școala calomniei și a injuriei, care a adus zizania, ura și desbinarea (I.-GH.); unii din boierii cei mari bagă zizanii și dihonia în popor (ISP.): alta n’au de vorbit decît bîrfeli și răutăți, ca să vîre fitiluri și zîzanie în toată mahalaua (CAR.) [gr. ζιζάνια].
17. [DLRLC] DESCORDA vb. I v. discorda.
18. [DLRLC] DISCORDIE, discordii, s. f. (În opoziție cu concordie, armonie) Neînțelegere, dezbinare, nepotrivire, disensiune, dezacord; p. ext. ceartă, sfadă, vrajbă, gîlceavă. Pricinuise discordie între bărbatul care voia să plece... și femeia care voia să rămînă. C. PETRESCU, Î. II 155. Luați aminte la cele ce-am decis: Deja pînă acuma discordii intestine De trei ori se iviră. MACEDONSKI, O. II 88. ◊ Mărul discordiei = obiect pentru care se ceartă mai multe persoane; subiect de ceartă.
19. [DLRM] DESCORDA vb. I. v. discorda.
20. [DN] DESCORDA vb. I. v. discorda.
21. [DN] DISCORD, -Ă adj. Care nu este acordat, discordat. ♦ Care nu are armonie, nearmonios. [< fr. discord].
22. [DN] DISCORDIE s.f. Dezbinare, neînțelegere, dezacord; (p. ext.) vrajbă, ceartă. ◊ Mărul discordiei = subiect de ceartă. [Pron. -di-e, gen. -iei. / < lat., it. discordia, cf. fr. discorde].
23. [MDN '00] DISCORD2, -Ă adj. (despre instrumente muzicale) care nu este acordat, discordat. ◊ lipsit de armonie. (< fr. discord)
24. [MDN '00] DISCORDIE s. f. dezbinare, neînțelegere, dezacord; (p. ext.) vrajbă, ceartă. (< lat., it. discordia)
25. [Șăineanu, ed. VI] discordie f. ceartă, neînțelegere între persoane.
26. [Șăineanu, ed. VI] Discordie f. Mit. 1. zeiță rău făcătoare, aruncă la nunta lui Peleu mărul de aur, pe care Paris îl adjudecă Venerii, ceea ce irită grozav pe Junona; 2. fig. mărul Discordiei, pricină de ceartă.
27. [Scriban] * discordéz v. tr. (d. coardă, după a acorda; lat. dis-cordare, a fi în dezacord). Stric acordu, dezacordez: a discorda o chitară. V. destrun.
28. [Scriban] * discórdie f. (lat. discordia. V. concordie). Disensiune, neunire: A trăi în discordie. Mit. O zeiță care întreținea discordia și care, la nunta luĭ Peleŭ, a aruncat un măr de aur pe care Páride l-a adjudecat Veneriĭ, ceĭa ce a supărat-o teribil pe Junona și pe Minerva. Măru discordiiĭ, obĭect de ceartă.
29. [DOOM 3] discorda (a ~) vb., ind. prez. 3 discordează, imperf. 3 pl. discordau; conj. prez. 3 să discordeze
30. [DOOM 2] discorda (a ~) vb., ind. prez. 3 discordează
31. [DOOM 3] discordie (desp. -di-e) s. f., art. discordia (desp. -di-a), g.-d. art. discordiei; pl. discordii, art. discordiile (desp. -di-i-)
32. [DOOM 2] discordie (-di-e) s. f., art. discordia (-di-a), g.-d. art. discordiei; pl. discordii, art. discordiile (-di-i-)
33. [DER] discordie (discordii), s. f. – Neînțelegere; ceartă; vrajbă. Lat. discordia (sec. XIX). – Der. discorda, vb., din fr. discorder; discordant, adj., din fr.; discordanță, s. f., din fr. discordance. Cf. dezacorda, vb.; dezacord, s. n., din fr.
34. [CECC] Concordia parvae res crescunt, discordia maximae dilabuntur (lat. „Concordia mărește valoarea lucrurilor mici, discordia năruie și valoarea celor mari”). La romani, Concordia – fiica lui lupiter și a zeiței Themis – era zeița bunei înțelegeri, simbolic reprezentată prin două mâini care se strîng. Citatul latin e extras din Viața lui Iugurtha (10, 6), o lucrare a istoricului latin Sallustius. Și dacă cuvintele lui se cer traduse, spre a fi înțelese, tîlcul lor nu mai are nevoie de tălmaci, spre a fi folosit. IST.
35. [CECC] Mărul discordiei – Discordia (pe numele grecesc Eris) era zeița învrăjbirii. Hesiod spunea că e fiica nopții și mama crimei, a mizeriei, a foametei, a bătăliilor. Iar Vergiliu o considera tovarășa lui Marte, zeul războiului. Și fiindcă pînă și în cer, printre zei, provocase zîzanii, Iupiter a alungat-o din Olimp. Izgonită fiind, bineînțeles că n-a mai fost invitată la nunta zeiței Thetis cu regele Peleu. Furioasă și răzbunătoare, Discordia, urmărind să tulbure festinul, a aruncat pe masa de nuntă un măr de aur pe care scria: „celei mai frumoase”, ceea ce a iscat într-adevăr gîlceavă între cele trei zeițe de față, care, bizuindu-se pe frumusețea lor, își revendicau fiecare mărul. Luat ca arbitru, Paris a decernat acest măr Afroditei, stîrnind astfel ura zeițelor Hera și Pallas Athena, celelalte două concurente. De aici – spune legenda – a ieșit vestitul război al Troiei. Dar tot de aici a mai ieșit ceva: expresia Mărul Discordiei, aplicată unui obiect, unei cauze, unei persoane chiar, care provoacă ceartă, vrajbă, încăierări; deci oricărei surse de procese, de conflicte, războaie, sau alte ciocniri și dispute, mai mari sau mai mici. MIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL