1. [DEX '09] DISCIPOL, discipoli, s. m. Persoană care primește învățătura de la un maestru; învățăcel, elev, ucenic. ♦ Persoană care adoptă, urmează și continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva. [Var.: discipul s. m.] – Din lat. discipulus. Cf. fr. disciple.
2. [MDA2] discipol sm [At: ȚICHINDEAL, A. M. 82/11 / V: (înv) ~pul, ~plu, ~cepol, (îvr) ~sți~, ~sțipul / Pl: ~i / E: fr disciple, lat discipulus] 1 Persoană care trăiește în preajma unui maestru, primind învățăturile lui și adesea continuându-le și dezvoltându-le Si: învățăcel, elev, ucenic, (liv) cirac. 2 Persoană care adoptă, urmează și continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva.
3. [CADE] * DISCIPOL sm. 1 Cel ce primește de la altul învățătură ¶ 2 Cel ce adoptă doctrinele unui maestru, continuă și propovăduește opera acestuia: crezi că te-aș fi ales de ~ al meu, de nu te știam vrednic și adînc? (EMIN.) [fr. < lat.].
4. [DEX '98] DISCIPOL, discipoli, s. m. Persoană care trăiește în preajma unui maestru, primind învățăturile lui și adesea continuându-le și dezvoltându-le. ♦ Persoană care adoptă, urmează și continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva. [Var.: discipul s. m.] – Din lat. discipulus. Cf. fr. disciple.
5. [DLRLC] DISCIPOL, discipoli, s. m. Persoană care trăiește în preajma unui maestru, lucrînd sub supravegherea lui, primind învățăturile lui și uneori continuîndu-le. V. elev, ucenic, învățăcel. Iubitorul stelelor văzu în Manolaș un viitor discipol. GALACTION, O. I 620. Mi s-a zis pe rînd magistru, doctor, culme strălucită, Și discipoli mă urmară cu voința nimicită. MACEDONSKI, O. I 271. ♦ Persoană care adoptă, urmează, continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva. V. continuator. Discipolul credincios și tovarășul de luptă cel mai apropiat al lui Lenin, I. V. Stalin, a dezvoltat tezele leniniste asupra electrificării și a condus măreața operă de electrificare a Uniunii Sovietice. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 323. – Variantă: (învechit) discipul (EMINESCU, N. 54) s. m.
6. [DN] DISCIPOL s.m. Învățăcel, elev (al unui maestru). ♦ Continuator al unei doctrine, al unei învățături. [Var. discipul s.m. / cf. lat. discipulus, fr. disciple].
7. [MDN '00] DISCIPOL s. m. elev (al unui maestru). ◊ adept și continuator al unei doctrine. (< lat. discipulus, după fr. disciple)
8. [Șăineanu, ed. VI] discipol m. cel ce a urmat învățătura, care adoptă doctrinele unui maestru: Platon fu discipolul lui Socrate.
9. [DEX '09] DISCIPUL s. m. v. discipol.
10. [MDA2] discepol sm vz discipol
11. [MDA2] disciplu sm vz discipol
12. [MDA2] discipul sm vz discipol
13. [MDA2] disțipol sm vz discipol
14. [MDA2] disțipul sm vz discipol
15. [DN] DISCIPUL s.m. v. discipol.
16. [Scriban] * discípul, -ă s. (lat. discipulus, -a, d. discere, a învăța, a instrui). Elev, care e învățat de altu: Platone a fost discipulu luĭ Socrate. Adept al uneĭ doctrine: discipul al luĭ Platone. Discipuliĭ luĭ Hristos, apostoliĭ. Dicipuliĭ luĭ Ipocrate, mediciĭ. – Și -ípol (după it.).
17. [DOOM 3] discipol s. m., pl. discipoli
18. [DOOM 2] discipol s. m., pl. discipoli
19. [MDO] discipol (pr. sci)
20. [IVO-III] discipol.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL