1. [DEX '09] DĂSCĂLIRE, dăscăliri, s. f. (Rar) Acțiunea de a dăscăli și rezultatul ei. – V. dăscăli.
2. [MDA2] dăscălire sf [At: COSTINESCU / Pl: ~ri / E: dăscăli] 1-5 Exercitare a profesiunii de dascăl (1-2, 5, 14) Si: dăscălit1 (1-5). 6 Sfătuire. 7 Dojenire. 8 Cicălire.
3. [DEX '98] DĂSCĂLIRE, dăscăliri, s. f. Acțiunea de a dăscăli și rezultatul ei. – V. dăscăli.
4. [DLRLC] DĂSCĂLIRE, dăscăliri, s. f. Acțiunea de a dăscăli. Să poată reîncepe dăscălirea lăutarilor. REBREANU, I. 21.
5. [DEX '09] DĂSCĂLI, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.
6. [MDA2] dăscăli [At: PRAV. 300 / Pzi: ~lesc / E: dascăl] 1 vi (Înv) A exercita profesiunea de dascăl (4). 2 ct (C.i. oameni) A sfătui. 3 vt (Pex) A dojeni. 4 vt A insista în mod supărător cu reproșuri, sfaturi etc. Si: a cicăli.
7. [CADE] DĂSCĂLI (-ălesc) vb. tr. A da povețe, a povățui, a învăța pe cineva ca un dascăl, cum și ce fel să facă sau să vorbească; a dojeni; a mustra: îl dăscălește de-l învăță să facă vre-o răutate (PRV.-LP.); de cînd îi tot dăscălesc eu? geaba, sunt grei de cap (CAR.).
8. [DEX '98] DĂSCĂLI, dăscălesc, vb. IV. 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni, 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesiunea de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.
9. [DLRLC] DĂSCĂLI, dăscălesc, vb. IV. 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. Mătușă-sa... după ce a lăsat-o să plîngă să se răcorească, a povățuit-o, a dăscălit-o. GALACTION, O. I 125. Moartea, avînd bunătate a dăscăli pe Ivan, se pune în raclă. CREANGĂ, P. 322. Mintea... Este un înțelept sfetnic tocmit să ne dăscălească. CONACHI, P. 281. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. Cum prindea pe unul la strîmtoare, cum îl lua la dăscălit: că el așa, că el pe dincolo. GALAN, Z. R. 11. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesiunea de dascăl (1). Tata dăscălește aci de cincisprezece ani. C. PETRESCU, Î. II 169.
10. [Șăineanu, ed. VI] dăscălesc a. 1. ce ține de dascăl; 2. pedantesc: apucături dăscălești.
11. [Șăineanu, ed. VI] dăscălì v. 1. a instrui, a povățui: având bunătate a dăscăli pe Ivan CR.; 2. a dresa: lighioi păr’că erau dăscălite.
12. [Scriban] 2) dăscălésc v. tr. (d. dascăl). Fam. Instruĭesc, învăț. V. intr. Funcționez ca dascăl.
13. [DOOM 3] dăscălire (rar) s. f., g.-d. art. dăscălirii; pl. dăscăliri
14. [DOOM 2] dăscălire (rar) s. f., g.-d. art. dăscălirii; pl. dăscăliri
15. [DOOM 3] dăscăli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălesc, 3 sg. dăscălește, imperf. 1 dăscăleam; conj. prez. 1 sg. să dăscălesc, 3 să dăscălească
16. [DOOM 2] dăscăli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălesc, imperf. 3 sg. dăscălea; conj. prez. 3 să dăscălească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL