1. [DEX '09] DESAGĂ, desagi, s. f. Traistă formată din două părți, care se poartă pe umăr sau pe șa. ♦ Fiecare dintre cele două părți ale acestui obiect; p. ext. traistă. [Var.: desag s. m.] – Din ngr. disákki(on), bg. disagi.
2. [MDA2] desagă [At: NECULCE L. II, 214/11 / V: dasag sm, dăsag sm, dăsagă, deasag sm, ~ag sm, diasag sm, disac sm, disag sm, ~aci smp / Pl: ~age și ~agi / E: bg дисаги] 1 Traistă formată din două părți, care se poartă pe umăr sau pe șa. 2 (Înv; îe) A rămâne cu picioarele în ~ A fi păgubit. 3-4 (Îcs) De-a ~gii sau de-a dăsaga Jocuri de copii nedefinite mai îndeaproape. 5 (Îs) ~ de pepene Jucărie pentru copii nedefinită mai îndeaproape. 6 (Pop; îc) ~gii-popii Planta Aristolochia clematitis Si: lepădătoare. 7 (Pop; îf dăsagă) Testicule. 8 (Pop; îf disagă cu pluralul ~guri) Legătură cu știuleți de porumb agățată de o coardă de viță de vie (cu câțiva ciorchini), care se păstrează pentru iarnă. 9 (Fig) Picioare ale albinelor. 10 Fiecare dintre cele două părți ale acestui obiect. 11 (Pex) Traistă.
3. [CADE] DESAGĂ, DĂSAGĂ, ❍ DISAGĂ (pl. -agi) sf., ‼ DESAG sm. 1 Fie-care din cei doi saci ai desagilor: I-am pus în desaga din dreapta, peste niște haine (CAR.); umplu cealaltă dăsagă cu galbeni și plecă (DLVR.); intrase ... ca în casa lui, cu desagul de cărți pe umăr (DEM.) ¶ 2 pl. Doi saci împreunați la deschizătura lor și cari se poartă atîrnăți pe umeri sau se așază de-o parte și de alta a șelei (🖼 1789, 1790): i s’au rătăcit un cămăraș a lui, cu o pareche de desagi cu galbini (NEC.); ia-ți, popo, dăsagii și toiagul și pe ici ți-e drumul (CRG.); cu același înțeles și sg.: își luă desaga de pe umeri și o puse jos lîngă el (GN.); toți... cu pistoale la brîu și cu cîte un desag cu merinde la spinare (I.-GH.) [ngr. bg.].
4. [DLRLC] DESAGĂ s. f., desagi, s. m. (Mai ales la pl., avînd același sens ca la sg.) Un fel de sac format din două părți (semănînd fiecare cu o traistă). Mînați... porunceau bacii, săltîndu-și pe umeri trăistile și desagii. CAMILAR, T. 5. L-or lua pe Colțun cu dînșii într-o desagă. SADOVEANU, N. F. 39. Mama Zoița, cu o pereche de desagi pe umeri și cu ciuboțelele în băț, pleca la tîrgușorul vecin să mai cumpere ceva oale și ulcele. BUJOR, S. 77. ◊ Fig. Sînt sigur că ne vine cu desaga plină de știri plăcute. CARAGIALE, O. VII 68. ♦ (La sg.) Fiecare dintre cele două părți ale desagilor; p. ext. traistă. – Gen. neart. și: desage (BASSARABESCU, V. 44). – Variantă: (rar) desag (ALECSANDRI, P. P. 130) s. m.
5. [DEX '09] DESAG s. m. v. desagă.
6. [MDA2] dasag sm vz desagă[1]
7. [MDA2] dăsag sm vz desag
8. [MDA2] dăsagă sf vz desag
9. [MDA2] desaci smp vz desag
10. [MDA2] desag sm vz desagă
11. [MDA2] diasag sm vz desag
12. [MDA2] disac sm vz desagă
13. [MDA2] disag sm vz desagă
14. [MDA2] disagă sf vz desagă
15. [CADE] ❍ DĂSAGĂ... 👉 DESAGĂ...
16. [CADE] DESAGI 👉 DESAGĂ.
17. [CADE] DESĂGUȚĂ (pl. -țe) sf. dim. DESAGĂ: își luară fie-care desăguța de-a umeri (ISP.).
18. [CADE] DISAG (Ă) 👉 DESAG (Ă).
19. [Șăineanu, ed. VI] dăsagi f. pl. sac deschis la mijloc formând două buzunare; dăsagii popii, plantă ale carii tubercule conțin o făină dulce: țăranii le găsesc răsturnând cu plugul țelina și copiii le mănâncă chiar pe brazda plugului (Orchis mofis). [Bulg. DISAGHI = grec-bizantin DISÁKION].
20. [Scriban] dăságă, dăsagĭ V. desagă, desagĭ.
21. [Scriban] deság m. (mgr. disákkion, disákki, compus ca și lat. bĭsaccium, adică „doĭ sacĭ”; it. bisaccia, bisacce, bisacca, fr. bissac, besace; bg. bisagi, disagi, sîrb. bisag, bisaga). Doĭ sacĭ maĭ micĭ legațĭ unu de altu care se poartă pe umerĭ saŭ pe spinarea caluluĭ saŭ a măgaruluĭ: a pornit cu desagiĭ la drum, ĭar într’un desag avea un fluĭer. – Și deságă f., pl. ăgĭ. În Munt. vest și dăsag, dăsagă. V. coburĭ.
22. [DOOM 3] desagă s. f., g.-d. art. desagii; pl. desagi
23. [DOOM 2] desagă s. f., g.-d. art. desagii; pl. desagi
24. [MDO] desagă, pl. desagi
25. [IVO-III] desagă f., (doi) desagi, m. pl.
26. [DER] desag (desagi), s. m. – Traistă de formă specială, alcătuită din doi saci de pînză egali, care se poartă în echilibru, agățați de umăr. – Var. desagă. Mr. disagă, tisagă, megl. disagă, istr. bisagă. Ngr. δισάϰϰι sau δισάϰϰιον, format ca lat. bisaccium (Tiktin; Candrea; Pascu, II, 32; Scriban) și probabil încrucișat cu ngr. σάγη „bagaj”; cf. bg. disagi, bisagi (după Cihac, II, 94 și Conev 65, rom. ar proveni din bg.), it. bisacce (› istr.), fr. besace. – Der. desăgar, s. m. (călugăr care caută mîncarea și o transportă în desagă; călugăr cerșetor; cerșetor); desăgăriță, s. f. (călugăriță care aduce mîncare la mănăstire); desăgi, vb. (a încărca prea mult, a împovăra; a deșela).
27. [DRAM 2021] deságă, desagi, s.f. Traistă confecționată din pânză țesută în patru ițe, în carouri. – Din ngr. disakki(on) „doi saci” (Scriban, DEX), bg. disagi (DEX, MDA).
28. [DRAM 2015] desagă, desagi, s.f. – Traistă confecționată din pânză țesută în patru ițe, în carouri. – Din ngr. disakki(on) „doi saci” (Scriban, DEX), bg. disagi (DEX, MDA).
29. [DRAM] desagă, desagi, s.f. – Traistă confecționată din pânză țesută în patru ițe în carouri. – Din ngr. disakki (on), bg. disagi.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL