1. [DEX '09] CUMPĂT s. n. 1. Echilibru sufletesc, judecată dreaptă, stăpânire de sine; cumpătare. 2. (Rar) Încercare grea la care este supus cineva. 3. (Înv.; în expr.) Pe sub cumpăt = pe ascuns; cu vicleșug. – Lat. compitus (= computus „socoteală”).
2. [MDA2] cumpăt sn [At: PRAV. 496 / Pl: ~pete / E: ml compitus] 1 (Înv) Stare de nehotărâre înaintea luării unei decizii. 2 (Pop; îe) A sta în ~ A chibzui. 3 (Înv) Chibzuință. 4 (Înv) Discernământ. 5 (Înv) Echilibru sufletesc. 6 (Înv) Judecată dreaptă. 7 Stăpânire de sine. 8 (Pfm; îe) A(-și) pierde (sau a prăpădi) ~ul A-și pierde calmul. 9 (Pfm; îe) A(-și) ține ~ul A-și păstra calmul. 10 (Pfm; îe) A-și căpăta ~ul A-și recăpăta calmul. 11 (Îlav) Cu ~ (bun) Chibzuit. 12 (Îlav) Fără ~ Neliniștit. 13 (Înv) Părere. 14 (Înv) Tact. 15 (Înv) Dreptate. 16 (Înv) Moderație. 17 Sobrietate. 18 (Înv) Orânduială. 19 (Înv) Potrivire. 20 (Înv; îs) ~ul vremii Conjunctură. 21 (Rar) Încercare. 22 (Rar) Primejdie. 23 (Rar) Nenorocire. 24 (Înv; îlav) Pre supt ~ Pe furiș. 25 (Îal) Cu vicleșug.
3. [CADE] CUMPĂT sbst. 1 Echilibrul minții și al sufletului, judecata, mintea, firea neturburată: a-și ținea sau a-și păstra ~ul, a-și păstra firea neturburată, a-și păstra sîngele rece: a-și pierde ~ul, a se turbura cu firea, a-și pierde capul ¶ 2 Măsură cuvenită, moderațiune; fără ~, peste măsură, fără moderațiune, exagerat: într’o zi, bînd mai fără ~, se îmbătă (ISP.); încălecară, beți, amețiți și fără de nici un ~ (N.-COST.) ¶ 3 ‡ Pe sub ~, pe sub mînă, în taină, pe ascuns, pe furiș: strecurîndu-se pe sub ~ în casele răposatului Ilie comisul (ODOB.) [lat. vulg. * compĭtus < computus].
4. [DLRLC] CUMPĂT s. n. 1. (Adesea în construcții cu verbele «a avea», «a ține», «a căpăta», «a pierde» etc.) Echilibru sufletesc, judecată dreaptă, măsură, stăpînire de sine; cumpătare. Își pierduse cumpătul; tăcea stînjenit. CAMILAR, TEM. 32. Simțeai în el o tărie, un cumpăt, ceva solid... care îți impuneau. GALACTION, O. I 207. Voinea nu-și pierduse cumpătul și stătu locului lipit cu burta de spinarea calului și cu mîinile încleștate de coama lui. POPESCU, B. III 18. E iute! n-are cumpăt. Aminteri, bun băiat, deștept, cu carte, dar iute. CARAGIALE, O. I 111. 2. (Rar) Vreme de primejdie, nenorocire, încercare grea la care este supus cineva. V. cumpănă (5). Da... Da... se întoarse baciul către ascultători. Atunci mare cumpăt a fost. CAMILAR, T. 178. 3. (Învechit, în expr.) Pe sub cumpăt = pe ascuns, pe furiș, cu vicleșug. S-ar fi zărit intr-acea noapte oameni d-ai lui Stoica... strecurîndu-se pe sub cumpăt în casele răposatului Ilie comisul. ODOBESCU, S. A. 94.
5. [DLRM] CUMPĂT s. n. 1. Echilibru sufletesc, judecată dreaptă, stăpînire de sine; cumpătare. 2. (Rar) Încercare grea la care este supus cineva. 3. (Înv., în expr.) Pe sub cumpăt = pe ascuns; cu vicleșug. – Lat. computus (= computus « socoteală »).
6. [Șăineanu, ed. VI] cumpăt n. 1. stare de echilibru a sufletului: a-și pierde cumpătul; 2. măsură, moderațiune: fără cumpăt; pe sub cumpăt, într’ascuns, pe furiș. [Lat. COMPUTUS, socoteală (evoluțiune metaforică analogă lui seamă, care însemnează deopotrivă socoteală și reflexiune)].
7. [Scriban] cúmpăt n., pl. inuz. ete (ca și it. cómpito, datorie, obligațiune, vine d. lat. cómpitum, răspîntie, adică „a te opri la răspîntie, a prevedea”, infl. de cómputus, socoteală). Moderațiune, măsură, tact, sînge rece, prezență de spirit, curaj. A-țĭ păstra cumpătu, a-țĭ păstra liniștea sufletească, a nu te enerva. A-țĭ perde cumpătu, a-țĭ perde răbdarea orĭ curaju. Vechĭ. Cu cumpăt bun, cu socoteală. Fără cumpăt, fără sfială. Pe supt cumpăt, pe ascuns.
8. [DOOM 3] cumpăt s. n.
9. [DOOM 2] cumpăt s. n.
10. [DER] cumpăt (-pete), s. n. – 1. Măsură, moderație, cumpătare. – 2. Prudență, tact. – 3. Sobrietate. – 4. Ordine, aranjare. Lat. cumpŭtum „calcul, socoteală”, probabil pe baza unei var. vulg., *compĭtum (Philippide, Principii, 44; Șeineanu, Semasiol., 127; Candrea-Dens., 444; Philippide, II, 658); cf. alb. kupëtoń „a observa”. Încercarea lui Pușcariu, ZRPh., XXVII, 680 și DAR (cf. REW 2099) de a explica acest cuvînt plecînd de la lat. compitum „răscruce” nu pare potrivită, și se bazează pe o evoluție semantică, improbabilă, plecîndu-se de la expresia a sta în cumpăt „a șovăi”, rară și datorată cu siguranță unei confuzii cu a sta în cumpănă. Rezultatul u aton › ă este rar, însă nu inexplicabil, cf. păi < post. Este de asemenea posibil ca cumpăt să fie simplu deverbal al cuvîntului următor. – Der. cumpăta, vb. (a dispune, a organiza, a modera; a potoli, a liniști, a împăca; a reduce; a da impus; a sfătui, a îndemna); cumpătare, s. f. (înv., moderație, sobrietate); necumpătat, adj. (exagerat, excesiv); necumpătare, s. f. (exces).
11. [Onomastic] CUMPĂT subst. 1. Cumpătă, V. (C Ștef); – Eugen, mold., act. 2. Cumpătatul, R. (Tis 361) < adj. cumpătat.
12. [Argou] a-și ține cumpătul expr. 1. a rămâne calm, a nu se enerva. 2. a nu se speria, a nu intra în panică.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL