1. [DEX '09] CHIBZUIT, -Ă, chibzuiți, -te, adj. Care judecă o situație cumpănind toate eventualitățile; socotit, cumpănit. – V. chibzui.
2. [MDA2] chibzuit2, ~ă [At: DIONISIE, C. 169/16 / Pl: ~iți, ~e / E: chibzui] 1 a (D. oameni) Cu judecată Si: cuminte, înțelept. 2 a (Înv; construit cu pp. „la”) Priceput. 3 a (D. acțiuni, realizări etc.) Gândit. 4 a (îuz; îs) Gospodărie ~ă Sistem de administrare planificată a întreprinderilor de stat în economia socialistă, bazat pe o autonomie bugetară și o disciplină financiară de așa natură, încât întreprinderea să fie rentabilă. 5 av Cu judecată.
3. [MDA2] chibzuit1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: chibzui] Judecată bazată pe cumpănirea tuturor eventualităților.
4. [CADE] CHIBZUIT adj 1 p. CHIBZUI ¶ 2 Care face toate cu chibzuială, dup’o judecată matură ¶ ¶ C. NECHIBZUIT.
5. [DLRLC] CHIBZUIT, -Ă, chibzuiți, -te, adj. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Hotărît, exprimat, fixat, realizat în urma unei atente chibzuiri. 2. Gospodărie chibzuită = hoz-rasciot. 2. (Despre oameni) Care judecă cumpănind toate eventualitățile; socotit, cumpănit. Lică, tu ești un om chibzuit: nu-ți băga capul în primejdie, nu te face de rușine. SLAVICI, O. I 132. ◊ (Adverbial) Să vedem! zise el chibzuit. SLAVICI, O. I 341.
6. [DLRM] CHIBZUIT, -Ă, chibzuiți, -te, adj. Care judecă, cumpănind toate eventualitățile; socotit, cumpănit. – V. chibzui.
7. [Scriban] chibzuít, -ă adj. Care chibzuĭește bine, serios, echilibrat: om chibzuit. Care e făcut cu chibzuĭală: plan chibzuit.
8. [DEX '09] CHIBZUI, chibzuiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A reflecta asupra unei situații cumpănind toate eventualitățile; a se gândi, a medita. ♦ Refl. recipr. A se sfătui unul cu altul înainte de a lua o hotărâre. ♦ Tranz. A pune ceva la cale; a plănui. – Din magh. képezni „a forma”. Cf. magh. képzelni „a-și imagina”.
9. [MDA2] chibzui [At: CHEIA ÎNȚELESULUI (1678) / V: ~ipz~ / Pzi: ~esc / E: mg képezni] 1 vt (Înv) A presupune. 2 vt A combina. 3 vr (Înv) A se socoti capabil de ceva Si: a îndrăzni. 4 vt A judeca cumpănind toate eventualitățile Si: a socoti. 5 vt A se gândi bine Si: a medita, a reflecta. 6 vt A-și bate capul. 7 vt (Înv) A asemăna. 8 vt A pune ceva la cale. 9 vr A se sfătui unul cu altul. 10 vr A delibera spre a pune ceva la cale. 11 vr A lua o hotărâre.
10. [MDA2] chipzui v vz chibzui
11. [CADE] CHIBZUI (-uesc) I. vb. tr. 1 A se gîndi într’un fel și ’ntr’altul cum să facă, a cerceta cu mintea dacă e bine sau nu (să facă ceva): Basta chibzuia cuprinderea cetăților ardelene (VLAH.); aceștia chitzuiau cu ce moarte să-i omoare (ISP.); a se socoti, a reflecta, a delibera ¶ 2 A-și ~, a-și închipui. II. vb. refl. A sta la chibzuri, a sta la gînduri, a socoti într’un fel și ’ntr’altul: începuse a se ~ cum să facă ca să scape nevătămat (ODOB.) [ung. képzelni].
12. [DEX '98] CHIBZUI, chibzuiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A judeca o situație cumpănind toate eventualitățile; a se gândi, a reflecta, a medita. ♦ Refl. recipr. A se sfătui unul cu altul înainte de a lua o hotărâre. ♦ Tranz. A pune ceva la cale; a plănui. – Din magh. képezni „a forma”. Cf. magh. képzelni „a-și imagina”.
13. [DLRLC] CHIBZUI, chibzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A judeca cumpănind toate eventualitățile, a socoti, a se gîndi, a reflecta, a medita. A chibzuit că tu ești mai cuminte decît băiatul lui. PAS, Z. I 165. Arendașul chibzui că la despărțire trebuie să știi cu cine ai călătorit. REBREANU, R. I 14. ◊ Absol. Unii s-au învoit, alții au mai chibzuit, cum i-a minat mintea și simțirea pe fiecare! REBREANU, R. II 12. Le-au făgăduit că va chibzui... va lua măsuri... dar nu le-au zis nimic hotărîtor. ALECSANDRI, T. 1429. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau «asupra») Chibzuiește la cele ce ți-am spus. A luat o hotărîre fără să chibzuiască asupra urmărilor ei. ♦ Refl. (Rar) A se gîndi la..., a se îngriji de..., a avea grijă. El, care era deprins a gîndi la fiică-sa, acum cu atît mai mult trebuia să se chibzuiască de soarta ei. SLAVICI, N. II 25. 2. A pune ceva la cale, a plănui. Și tot șuvoiul a minat Balaurul, cu care chibzuisem să mă bat. BENIUC, V. 20. Orice fac, ce chibzuiesc, El desface și preschimbă. DAVILA, V. V. 69. Aceștia chibzuiau cu ce moarte să-l omoare. ISPIRESCU, L. 142. Așa am chibzuit treaba cu bărbatu-meu. ALECSANDRI, T. I 176. ◊ Refl. A se sfătui unul cu altul, a lua împreună o hotărîre. Amîndoi se chibzuiră ca să facă o primire frumoasă, ca unui părinte bun ce le era. ISPIRESCU, L. 277. Boierii țării... să chibzuiră a trămite o deputațiune. ODOBESCU, S. I 265. Așa se mai chibzuiră Și se găsiră Alți vînători, Mai cunoscători, Și ziseră că-i urmă de căprioară. TEODORESCU, P. P. 174. 3. (Regional) A-și da cu socoteala, a-și închipui, a presupune, a bănui. (Atestat în forma chipzui) De acolo știau merge acasă și pe nimerite, că oamenii începuseră a aprinde luminile și chipzuiau ei unde trage casa lor. RETEGANUL, P. I 44.
14. [DLRM] CHIBZUI, chibzuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A judeca cumpănind toate eventualitățile; a se gîndi, a reflecta, a medita. ♦ Refl. (Rar) A se îngriji de... 2. Tranz. A pune ceva la cale, a plănui. ♦ Refl. A se sfătui unul cu altul. 3. Tranz. (Reg.) A-și închipui, a presupune, a bănui. – Magh. képezni „a forma”.
15. [Șăineanu, ed. VI] chibzuì v. a reflecta, a delibera, a decide: omul chibzuește și Dumnezeu hotărește. [Ung. KÉPZELNI, a închipui].
16. [Scriban] chibzuĭésc v. tr. (ung. képezní, a-țĭ închipui, d. kép (chip). Mă gîndesc, calculez, socotesc. V. tr. A-țĭ chibzui vĭața, a țĭ-o orîndui, a-țĭ croi cariera. V. refl. Mă gîndesc, socotesc, calculez. A te chibzui cu cineva, a te sfătui, a socoti împreună cu el.
17. [DOOM 3] chibzui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chibzuiesc, 3 sg. chibzuiește, imperf. 1 chibzuiam; conj. prez. 1 sg. să chibzuiesc, 3 să chibzuiască
18. [DOOM 2] chibzui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chibzuiesc, imperf. 3 sg. chibzuia; conj. prez. 3 să chibzuiască
19. [MDO] chibzui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chibzuiesc, conj. chibzuiască)
20. [IVO-III] chibzuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
21. [DER] chibzui (-uesc, chibzuit), vb. – 1. A presupune, a face supoziții. – 2. A reflecta, a medita, a gîndi. – 3. A delibera, a schimba impresii. – 4. A dispune, a organiza, a plănui. Mag. képezni „a forma, a alcătui” (DAR). Miklosich, Fremdw., 97, se gîndea la mag. kobzoni, de unde rut. kobzovati. Berneker 498 pleacă de la mag. képzelni, cf. rut. kebzuvaty, slov. kebzovati. – Der. chibz, s. n. (preocupare; supoziție, calcul); chibzuială (var. chibzuință), s. f. (reflecție, supoziție; deliberare; conciliabul, opinie); nechibzuit, adj. (nesocotit, aiurit); chibzuitor, adj. (prudent, prevăzător).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL