1. [DEX '09] CHIBZUINȚĂ s. f. Examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; însușire care caracterizează pe omul chibzuit. – Chibzui + suf. -ință.
2. [MDA2] chibzuință sf [At: URICARIUL I, 133/9 / V: ~ipz~ / Pl: ~țe / E: chibzui + -ință] 1 Judecată. 2 Socotință. 3 înțelepciune.
3. [CADE] CHIBZUINȚĂ (pl. -țe) sf. Faptul de a (se) chibzui; chibzuială, socoteală, bună rînduială: veniturile acestea... întrebuințate cu ~ și economie (I.-GH.) ¶ ¶ C. NECHIBZUINȚĂ.
4. [DLRLC] CHIBZUINȚĂ s. f. Examinare atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; chibzuială. După o scurtă dar temeinică chibzuință, ne hotărîrăm... să așteptăm cu răbdare. HOGAȘ, M. N. 160. Începu să se poarte cu Iana cu multă băgare de seamă și să-și măsoare vorbele și faptele cu șart și cu chibzuință. POPESCU, B. III 43.
5. [DLRM] CHIBZUINȚĂ s. f. Examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; chibzuială. – Din chibzui + suf. -ință.
6. [Șăineanu, ed. VI] chibzuință f. chibzueală (mai statornică).
7. [Scriban] chibzuínță f., pl. e și (nord) ĭ. Chibzuĭală.
8. [MDA2] chipzuință sf vz chibzuință
9. [DOOM 3] chibzuință s. f., g.-d. art. chibzuinței
10. [DOOM 2] chibzuință s. f., g.-d. art. chibzuinței
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL