1. [DEX '09] CUCON s. m. v. cocon1.
2. [MDA2] cucon sm vz cocon
3. [CADE] CUCON ... 👉 COCON ...
4. [DLRLC] CUCON, cuconi, s. m. (Azi pe cale de dispariție, uneori ca nuanță familiară sau disprețuitoare; articulat, și în forma prescurtată conul) Denumire dată bărbaților din clasele dominante, titlu cu care cineva se adresează acestora; domn. În fine, sînt «cuconii», marii potentați. Cuconu Mihai, cuconu Alexe, cuconu Panică. BOGZA, A. Î. 349. Nepoții lui conu Costache. BASSARABESCU, S. N. 129. Conul Leonida față cu reacțiunea [titlu]. CARAGIALE. Mare luptă aveau unii dintre boierii tineri cu cuconul Alecu Forăscu, care una-două îi tolocănea, mustrîndu-i. CREANGĂ, A. 153. Cuconul Andronache era unul dintr-acei oameni din norocire rari... NEGRUZZI, S. I 71. – Variantă: conul s. m. art.
5. [DLRM] CUCON, cuconi, s. m. (Pe cale de dispariție) Termen de politețe care denumește un bărbat (din clasele dominante); domn. [Var.: conul s. m. art.] – Din cucoană.
6. [Scriban] cucón, V. cocon.
7. [DEX '09] COCON1, coconi, s. m. 1. (Pop.) Termen de politețe care denumește un bărbat; domn. 2. (Înv. și pop.) Fiu, fecior (aparținând unor părinți din clasele sociale înalte). 3. (Înv. și reg.) Copil mic, abia născut; prunc. [Var.: cucon s. m., conul s. m. art.] – Et. nec.
8. [MDA2] cocon1 sm [At: CORESI, EV. 70/23 / V: cuc~ / Pl: ~i / E: nct] 1 Termen de politețe care denumește un bărbat Si: domn. 2 (Îvp) Fiu (aparținând unor părinți din clasele sociale înalte). 3 (Îrg) Copil mic, abia născut Si: prunc. 4 (Înv; irn) Boier tânăr. 5 (Bot; lpl) Planta Zinnia elegans.
9. [MDA2] cocon2 sm [At: DA / Pl: ~i / E: fr cocon] 1 Înveliș protector făcut din fire foarte subțiri, pe care le secretează larvele sau pupele unor insecte. 2 (Spc) Gogoașă a viermelui de mătase. 3 Înveliș protector făcut dintr-o substanță gelatinoasă care se solidifică și cu care își înfășoară ouăle unele animale nevertebrate.
10. [MDA2] conul sm vz cocon
11. [CADE] COCON1, CUCON sm. 1 † (păstrat în Maram. Oaș.). Copilaș, prunc: cucon iaste omul deca naște pînă la 4 ani (PRV.-MB.) ¶ 2 † (păstrat în Maram. Oaș.) Băiat, băiețel ¶ 3 Copil sau fiu de Domn sau de boier (păstrat încă în limba basmelor și în unele regiuni): l-aș crește ca pe un ~ dacă mi l-ați da mie (RET.) ¶ 4 Domn, titlu de politeță urmat de numele persoanei sau cu numele subînțeles (voc. cocoanei! coane! = Domnule) [comp. COCOANĂ].
12. [CADE] COCONAȘ, CUCONAȘ sm. 1 dim. COCON ¶ 2 Fiu de boier, domnișor: o droaie de ~i și de sportmeni întorși din Paris (VLAH.).
13. [CADE] COCONEL sm. 1 dim. COCON ¶ 2 Maram. Oaș. Copilaș; băiețaș ¶ 2 Coconei pl. 🌿 = GHIOCEI 1.
14. [CADE] COCONET sbst. col. COCON. Toți coconii, mulțime de coconi.
15. [DLRLC] COCON1, coconi, s. m. 1. (Învechit și arhaizant) Fiu, fecior (în raport cu părinții săi) de obicei din clasele exploatatoare. Ajunsese coconul împărătesc fecioraș frumos la chip. SADOVEANU, D. P. 15. Eu l-aș ținea și l-aș crește ca pe un cocon, dacă mi l-ați da mie. RETEGANUL, P. I 13. La dreapta ei umblau doi coconi tineri ca de 14 și 15 ani. ODOBESCU, S. I 108. 2. Prunc. Cum făcea băiat, murea și coconul și muma coconului. DELAVRANCEA, S. 86. Iară Irod-Împărat... Mulți coconi mici a tăiat. TEODORESCU, P. P. 11 4.
16. [DLRLC] CONUL s. m. v. cucon.
17. [DLRM] CONUL, s. m. art. v. cucon.
18. [Șăineanu, ed. VI] cocon m. 1. odinioară, fecior de Domn, copil nobil, fecior de boier (azi încă, în Maramureș, cu sensul de „copil”): doi coconi tineri ca de 14 și 15 ani OD.; 2. titlu onorific ce boierii adoptară după decadența lui chir; 3. azi, termen de politeță în acelaș înțeles cu vorba domn (dar adesea ironic); cocoane Iancule! [Termen înrudit cu cocă, cocuță, nume desmierdătoare date copiilor și luate din graiul lor, ceea ce explică prezența lor în diferite limbi].
19. [Șăineanu, ed. VI] Coconul (Alexandru) m. Domnul Munteniei, fiul lui Radu Mircea (1623-1627).
20. [Scriban] 1) cocon m., voc. cocoane (d. cocă 1. V. cocoană). Vechĭ. Azĭ. Maram. Copilaș, prunc. Maram. Băĭat, băĭețel. Vechĭ. Copil de boĭer sau de domn. Azĭ fam. Epitet onorific îld. domnu: sărut mîna, cucoane Ĭorgule! – Maĭ fam. conu, coane. – În est cu-. V. copil.
21. [DOOM 3] cucon2 (termen de politețe) (înv.) s. m., voc. cucoane; pl. cuconi
22. [DOOM 3] !cucon1 (fiu; prunc) (înv., reg.) s. m., pl. cuconi
23. [DOOM 2] cucon1 (termen de politețe) (înv.) s. m., voc. cucoane; pl. cuconi
24. [DOOM 2] cucon2 v. cocon2
25. [DOOM 3] conul (+ s. propriu m.) (înv., fam.) s. m. art., voc. coane/conule (conul/conu’/conule Alecu)
26. [DOOM 2] !cocon2/cucon2 (fiu, prunc) (înv., pop., reg.) s. m., pl. coconi/cuconi
27. [DOOM 2] *conul (+ s. propriu m.) (înv., fam.) s. m. art., voc. coane
28. [IVO-III] cocon.
29. [DER] cocon (coconi), s. m. – 1. Copil, prunc. – 2. Prinț. – 3. Tînăr de neam. – 4. Domn. – 5. Floare, Zinnia elegans. – Var. cucon. Probabil der. de la coc(a) „copil”, deși suf. -on nu este prea clar (DAR înceacă să-l explice ca o formă asimilată -un). Cuvîntul este înv. – Der. cocoană (var. cucoană), s. f. (înv., copilă; Trans., fecioară, tînără, doamnă, femeie din clasa socială superioară; Arg., găină; coropișniță); coconaș (var. cuconaș, conaș), s. m. (domnișor); coconesc, adj. (înv., infantil; domnesc); coconos, adj. (exigent, deprins cu luxul); cocon(ăș)i, vb. (a trata cu multă considerație, a cinsti; a se umfla în pene); coconie, s. f. (copilărie, anii copilăriei; orgoliu, mîndrie aristocratică); coconet, s. n. (aristocrație); coconiță (var. cuconiță, coniță), s. f. (domnișoară); cocoșneață, s. f. (femeie înfumurată), formă umoristică. Formă f. apare în limbile balcanice, probabil provenind din rom., cf. ngr. ϰοϰόνα „doamnă”, ϰοϰονίτσα „domnișoară”, de unde a trecut probabil în mr. cuconă, megl. cucoană, tc. kokona, bg. kokona, kokonica; se referă aproape întotdeauna la doamnele grecoaice de familie bună.
30. [DRAM 2021] cocón, coconi, s.m. 1. Copil, prunc: „Să văd mândrele ce fac / Și coconu mneu cel drag” (Papahagi, 1925: 182). 2. Tânăr de neam: „Această numire se folosește și azi pentru băiat, fată. Denotă că maramureșenii au fost nemeși și, când au ceva adunare, mai ales la composesorat, se intitulează boieri” (Bârlea, 1924, II: 462). ■ „Termenul este încă viu în graiul maramureșean și, în parte, în graiul moldovenesc. A mai fost atestat în ținutul Năsăudului, în Țara Oașului și în Ugocea. De la sensul inițial și de bază, «copil», a ajuns la sensul de «copil (fiu) de boier sau de domnitor»; din această cauză și-a restrâns aria de circulație” (Scurtu, 1966: 79-81). ■ Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). ■ Atestat exclusiv în Maram. (ALR, 1942; h. 259). – Et. nec. (MDA); probabil din coc(a) „copil” + suf. -on (DER).
31. [DRAM 2015] cocon, coconi, s.m. – 1. Copil, prunc. 2. Tânăr de neam; domn: „Această numire se folosește și azi pentru băiat, fată. Denotă că maramureșenii au fost nemeși, și când au ceva adunare, mai ales la composesorat, se intitulează boieri” (Bârlea, 1924, II: 462); „Să văd mândrele ce fac / Și coconu mneu cel drag” (Papahagi, 1925: 182). „Termenul este încă viu în graiul maramureșean și, în parte, în graiul moldovenesc. A mai fost atestat în ținutul Năsăudului, în Țara Oașului și în Ugocea. De la sensul inițial și de bază, «copil», a ajuns la sensul de «copil (fiu) de boier sau de domnitor»; din această cauză și-a restrâns aria de circulație” (Scurtu, 1966: 79-81). Termenii de cocon, cocoană sunt atestați în Țara Maramureșului, unde sunt folosiți predilect, dar e folosit și sinonimul prunc. În Chioar, Codrul și Lăpuș se folosește exclusiv termenul prunc „fiu”, aria compactă a termenului prunc fiind nord-vestul Transilvaniei (subdialectul crișean), unde este singurul termen întrebuințat (Scurtu, 1966: 51). Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). – Et. nec. (MDA); probabil din coc(a) „copil” + suf. -on (DER).
32. [DRAM] cocon, -i, s.m. – 1. Copil, prunc. 2. Tânăr de neam; domn: „Această numire se folosește și azi pentru băiat, fată. Denotă că maramureșenii au fost nemeși, și când au ceva adunare, mai ales la composesorat, se intitulează boieri” (Bârlea 1924 II: 462); „Să văd mândrele ce fac / Și coconu mneu cel drag” (Papahagi 1925: 182). „Termen este încă viu în graiul maramureșean și, în parte, în graiul moldovenesc. A mai fost atestat în ținutul Năsăudului, în țara Oașului și în Ugocea. De la sensul inițial și de bază, «copil», a ajuns la sensul de «copil (fiu) de boier sau de domnitor»; din această cauză și-a restrâns aria de circulație” (Scurtu 1966: 79-81). Termenii de cocon, cocoană sunt atestați în Țara Maramureșului, unde sunt folosit predilect, dar e folosit și sinonimul prunc. În Chioar, Codrul și Lăpuș se folosește exclusiv termenul prunc, „fiu”, aria compactă a termenului prunc fiind nord-vestul Transilvaniei (subdialectul crișean), unde este singurul termen întrebuințat (Scurtu 1966: 51). – Din coc(a) „copil”, suf. -on (DER).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL