1. [DEX '09] CUCERIRE, cuceriri, s. f. Acțiunea de a (se) cuceri și rezultatul ei; câștig, progres, izbândă. ◊ Expr. (Fam.) A face o cucerire = a-și atrage simpatia sau dragostea cuiva. – V. cuceri.
2. [MDA2] cucerire sf [At: CORESI, EV. 19/21 / V: (înv) ~cir~ / Pl: ~ri / E: cuceri] 1 (Înv) Cucernicie (1). 2-3 Ocupare și supunere a unui teritoriu cu puterea armelor Si: cucerniță (2-3), cuceritură (2-3). 4-5 (Pex) Obiect sau teritoriu cucerit. 6 (Pex; fig) Persoană a cărei simpatie a fost câștigată.
3. [DLRLC] CUCERIRE, cuceriri, s. f. Acțiunea de a cuceri și rezultatul ei. 1. Ocupare, supunere. O parte dintre șefii militari at triburilor dace, pentru a nu cădea în sclavia romană, după cucerirea orașului se retrag în afara zonei de ocupație romană. IST. R.P.R. 38. 2. Dobîndire, cîștigare, obținere prin luptă. Visînd să cucerească dominația asupra altor popoare, imperialiștii americani duc o politică de subminare a păcii și de pregătire a noului război, știind că pe cale pașnică, fără dezlănțuirea unui nou război, cucerirea dominației mondiale este cu neputință. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 19. Cea mai însemnată dintre cuceririle oamenilor muncii este aceea că puterea de stat a fost smulsă din mîinile claselor exploatatoare - fabricanții, bancherii, moșierii – și ale partidelor reacționare și fasciste aflate în slujba lor. Puterea de stat în R.P.R. se află în mîinile clasei muncitoare aliată cu țărănimea muncitoare. REZ. HOT. I 290. După cucerirea întregii puteri politice de către clasa muncitoare și după naționalizarea principalelor mijloace de producție, partidul nostru, mobilizînd masele largi de oameni ai muncii, a trecut la construirea socialismului. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 57. ♦ Progres, reușită. Cuceririle științei. ▭ Mărețele cuceriri ale științei și tehnicii sovietice și experiența tehnico-organizatorică sovietică devin un bun al tuturor țărilor de democrație populară. GHEORGHIU-DEJ, R. I. 17. 3. (Familiar, în expr.) A face o cucerire = a-și atrage simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus.
4. [DLRM] CUCERIRE, cuceriri s. f. Acțiunea de a cuceri și rezultatul ei; cîștig, progres, izbîndă. ♦ (Fam., în expr.) A face o cucerire = a-și atrage simpatia sau dragostea cuiva.
5. [Șăineanu, ed. VI] cucerire f. fapta de a cuceri și efectul ei: lucrul cucerit.
6. [Scriban] cuceríre f. Acțiunea de a cuceri. Lucru cucerit: Algeria e o frumoasă cucerire a Franciiĭ.
7. [DEX '09] CUCERI, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere).
8. [MDA2] cuceri2 [At: CORESI, EV. 444/30 / V: ~ciri / Pzi: ~resc și (înv) cucer / E: ml conquaero, -ire] 1 vr (Adesea în legătură cu a se ruga; înv) A se smeri. 2 vr A se ruga, umilindu-se. 3 vi (Rar) A se umili înaintea cuiva. 4-5 vtr (îvr) A (se) preda în semn de supunere. 6 vt A ocupa și a supune un teritoriu cu puterea armelor. 7 vt (Fig) A câștiga prin perseverență. 8 vt (Fig) A-și atrage simpatia.
9. [MDA2] cuceri1 smp [At: N. COSTIN, L. II, 71/31 / E: bg кукеръ] (Înv) Oameni mascați (1).
10. [MDA2] cuciri v vz cuceri
11. [MDA2] cucirire sf vz cucerire
12. [CADE] CUCERI (-eresc) I. vb. tr. 1 🎖️ A cuprinde cu armele o țară, o cetate, etc. ¶ 2 Ⓕ A dobîndi, a cîștiga, a-și atrage: ~ stima oamenilor ¶ 3 A închina: Sobieski cere ca să-i cuceriți cetatea (ALECS.). II. vb. refl. ‡ A se supune cu umilință, a se smeri, a se umili: călugării datori sînt și li se cade să se cucerească episcopului (PRV.-MB.) [lat. *conquaerīre < conquaerĕre, influențat în privința înțelesului de fr. conquérir].
13. [DEX '98] CUCERI, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A doborî ceva prin luptă susținută; A câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire(= conquirere).
14. [DLRLC] CUCERI1, cuceresc, vb. IV. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune (o țară, un teritoriu) cu puterea armelor, prin forță. Turcii... năvălesc în Europa și amenință a o cuceri. BĂLCESCU, O. II 12. Traian, cucerind Dacia, o coloniză cu romani. NEGRUZZI, S. I 200. ◊ Fig. Nourii cenușii bătînd în argint cucereau, albastrul cerului și urmăreau luna albă. SADOVEANU, O. I 520. Bogăția de verdeață a livezii a cucerit zidurile, a sfărimat lemnăria. cerdacului cu totul. SADOVEANU, O. III 350. 2. A smulge prin forță, a dobîndi printr-o luptă (revoluționară) susținută; a cîștiga. Proletariatul are nevoie de partid nu numai pentru a cuceri dictatura, dar mai ales pentru a menține dictatura. REZ. HOT. I 167. 3. Fig. A cîștiga, a-și atrage (simpatia, dragostea, bunăvoința cuiva). V. subjuga. Glasul metalic, energic și totuși cald te cucerea. REBREANU, R. I 81. Te plîngi de public? Dar ce-ai făcut ca să-l cucerești? VLAHUȚĂ, O. A. 332.
15. [DLRLC] CUCERI2, cuceresc, vb. IV. (Învechit; construit cu dativul) 1. Refl. A se supune cu umilință, a se smeri, a se pleca, a se închina; a se ruga umilindu-se. Nu va zice lumea că o cetate s-a arătat dinaintea lui Sobieski fără a i se cuceri! ALECSANDRI, T. II 17. 2. Tranz. A închina, a preda în semn de supunere. Măria-sa... vă face cunoscut ca să vă închinați și să-i cuceriți cetatea. NEGRUZZI, S. I 172.
16. [DLRM] CUCERI, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobîndi ceva prin luptă susținută; a cîștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire ( = conquirere).
17. [Șăineanu, ed. VI] cucerì v. 1. a supune cu: puterea armelor: Romanii cuceriseră mai toate țările; 2. a închina: Sobieski cere, ca să-i cuceriți cetatea AL.; 3. a se umili (învechit): ne rugăm și ne cucerim; 4. fig. a-și atrage iubirea sau simpatia cuiva: privirea lui te cucerește. [Lat. CONQUERI, a se plânge tare; sensurile 1 și 4 au foșt modelate după fr. conquérir].
18. [Scriban] cucerésc v. tr. (lat. con-quáerere îld. conquirere, pop. conquaerire; pv. sp. conquerir, fr. conquérir. V. cer 3). Supun pin arme orĭ alte forțe: Romaniĭ aŭ cucerit lumea. Închin, predaŭ: a cuceri cuĭva o cetate (Vechĭ). Fig.. Captivez, atrag, farmec: privirea luĭ te cucerește. V. refl. Mă umilesc, fac omagiŭ: ne rugăm și ne cucerim ție. – La Dos. eĭ cucerează.
19. [DOOM 3] cucerire s. f., g.-d. art. cuceririi; pl. cuceriri
20. [DOOM 2] cucerire s. f., g.-d. art. cuceririi; pl. cuceriri
21. [DOOM 3] cuceri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuceresc, 3 sg. cucerește, imperf. 1 cuceream; conj. prez. 1 sg. să cuceresc, 3 să cucerească
22. [DOOM 2] cuceri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuceresc, imperf. 3 sg. cucerea; conj. prez. 3 să cucerească
23. [DER] cuceri (cuceresc, cucerit), vb. – 1. A cuprinde, a supune, a ocupa un teritoriu prin arme. – 2. (Refl.) A se supune, a se preda, a omagia. – 3. (Refl.) A se umili, a implora cu umilință. Lat. *conquaerĕre, în loc de conquirĕre (Pușcariu 425; Candrea-Dens., 318; REW 2155; DAR); cf. prov. conquerer, fr. conquérir. Sensul 1 este neol., din fr. conquérir. Evoluția care indică sensul 2 pare normală, fără să fie necesară ipoteza unei influențe sl., presupusă de Candrea-Dens. – Der. cucerit, adj. (umil; pios); cuceritor, adj. (care cucerește); cucerie, s. f. (înv., simplitate, umilință; pioșenie); cuceritură, s. f. (înv., respect nemărginit); necucerit, adj. (arogant); cucernic, adj. (respectuos; cinstit; pios); cucernicie, s. f. (pioșenie, evlavie); cucernicește, adv. (evlavios).
24. [GTA] CUCERIREA SUPREMAȚIEI AERIENE una din cele mai importante misiuni la care participă pe lângă forțele aeriene militare și unitățile de rachete sol-sol. Cucerirea supremației aeriene asigură libertatea de acțiune a trupelor de uscat și marinei militare, lipsind inamicul de date de cercetare aeriană și de sprijin de aviație. Cucerirea supremației aeriene mai asigură trupele proprii și obiectivele din adâncime împotriva loviturilor aeriene, permițând aviației proprii să-și îndeplinească cu ușurință misiunile asupra teritoriului inamic. Cucerirea supremației aeriene este o condiție esențială în obținerea victoriei atât pe uscat cât și pe mare. În funcție de raportul general de forțe, supremația aeriană poate fi totală, parțială sau limitată în timp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL