1. [MDA2] armurare1 sf [At: HEM, 1712 / V: ~ar3, ~ariu2, ha~ / E: ml *armoralis] 1 Boală de vite cornute, care se manifestă prin umflături la picioarele dinapoi Si: armurar1, armurariță (1). 2 (La cai) Răpciugă. 3 (Îf -ar2) Bubă la picioarele dinapoi ale vitelor Si: armurariță (2). 4 (Îf -am) „Dalac”. 5 Paralizie a picioarelor dinapoi ale vitelor tinere. 6 (Reg) Boală a porcilor nedefinită mai îndeaproape.
2. [MDA2] armurare2 sf vz armurar2
3. [CADE] ARMURARE sf. 🐕 = ARMURAR1 .
4. [MDA2] armorare sf vz armurar1
5. [MDA2] armurar1 sm [At: MARIAN, ap. HEM, 1713 / V: -e2, ~ie, -morare, (reg) -iu1 / Pl: ~i / E: nct] 1 Plantă medicinală erbacee din familia compositelor, cu frunzele superioare lucioase și cele inferioare colțuroase și spinoase, folosită pentru vindecarea unei boli de vite Cf armurare1 (1), armurariță (Sylibum marianum). (Reg) Planta Echinops commutatus. 3-5 Armurare1 (1, 3, 4).
6. [MDA2] armurar3 sm vz armurare1
7. [MDA2] armurarie sf vz armurar2
8. [MDA2] armurariu2 sm vz armurare1
9. [MDA2] armurariu1 sm vz armurar1
10. [MDA2] armure2 sm vz armurar
11. [CADE] *ARMURAR2 = ARMURIER.
12. [CADE] ARMURAR1 sbst. 1 Boală de vite, foarte primejdioasă, umflătură la partea de sus a piciorului cu paralizie a picioarelor de dinapoi, pielea vitei bolnave e înfoiată ca și cînd ar fi deslipită, iar carnea e acoperită cu niște pete ca ale frunzei de armurar: boala de ~ se lecuește... cu buruiana ce se chiamă armurar fiartă în borș (DRĂGH.) ¶ 2 🌿 Plantă ierboasă ce crește mare, ajungînd uneori pînă la înălțimea de doi metri; are frunza grasă, împestrițată cu pete albe, cu crestături mari și cu ghimpi pe margini; florile sînt stînjinii deschise, dispuse în capitule globuloase; poporul o întrebuințează contra boalei de vite numite armurar (Carduus marianus) (🖼 221) [armur].
13. [Șăineanu, ed. VI] armurar m. 1. boală de vite: putrezirea armurilor; 2. burueană de vindecat armurarul (Carduus marianus). [V. arm].
14. [Scriban] armurár n. (d. arm, armurĭ). Dalac (pústula maligna). S. m. Un fel de scaĭ (cárdus marianus) întrebuințat de popor contra boaleĭ cu acelașĭ nume. – Boala se maĭ numește și armurare (f.) și armurăriță (f.), pl. e.
15. [DRAM 2021] armurar, armurari, (armurariu, armorar), s.m. Plantă ierboasă originară din regiunea mediteraneeană (Carduus marianum; Silybum marianum); limba-cerbului, mărăcine cu frunză lată: „Asta-i armorari șî-i bun păntru marhăle beteje. Treabă să sie hiert și apa să dă la marhă să bea” (Papahagi, 1925: 315). – Din arm, armur „coapsă” + suf. -ar (DER). ■ Cuv. rom. > magh. armurar (Edelspacher, după DER).
16. [DRAM 2015] armurar, armurare, (armurariu, armorar), s.n. – (bot.) Plantă ierboasă originară din regiunea mediteraneeană (Carduus marianum; Silybum marianum). Limba-cerbului (Bud, 1908). Mărăcine cu frunză lată (Papahagi, 1925): „Asta-i armorari șî-i bun păntru marhăle beteje. Treabă să sie hiert și apa să dă la marhă să bea” (Papahagi, 1925: 315). – Din arm, armur „coapsă” + suf. -ar (Scriban, Șăineanu, DER). Cuv. rom. > magh. armurar (Edelspacher, cf. DER).
17. [DRAM] armurar, -e, (armurariu, armorar), s.n. – (bot.) Plantă ierboasă originară din regiunea mediteraneană (Carduus marianum; Silybum marianum). Limba cerbului (Bud 1908). Mărăcine cu frunză lată (Papahagi 1925): „Asta-i armorari șî-i bun păntru marhăle beteje. Treabă să sie hiert și apa să dă la marhă să bea” (Papahagi 1925: 315). – Din arm, armur „coapsă” (DER) + -ar.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL