1. [MDA2] armurar2 sm vz armurier
2. [MDA2] armurar3 sm vz armurare1
3. [MDA2] armurar1 sm [At: MARIAN, ap. HEM, 1713 / V: -e2, ~ie, -morare, (reg) -iu1 / Pl: ~i / E: nct] 1 Plantă medicinală erbacee din familia compositelor, cu frunzele superioare lucioase și cele inferioare colțuroase și spinoase, folosită pentru vindecarea unei boli de vite Cf armurare1 (1), armurariță (Sylibum marianum). (Reg) Planta Echinops commutatus. 3-5 Armurare1 (1, 3, 4).
4. [CADE] *ARMURAR2 = ARMURIER.
5. [CADE] ARMURAR1 sbst. 1 Boală de vite, foarte primejdioasă, umflătură la partea de sus a piciorului cu paralizie a picioarelor de dinapoi, pielea vitei bolnave e înfoiată ca și cînd ar fi deslipită, iar carnea e acoperită cu niște pete ca ale frunzei de armurar: boala de ~ se lecuește... cu buruiana ce se chiamă armurar fiartă în borș (DRĂGH.) ¶ 2 🌿 Plantă ierboasă ce crește mare, ajungînd uneori pînă la înălțimea de doi metri; are frunza grasă, împestrițată cu pete albe, cu crestături mari și cu ghimpi pe margini; florile sînt stînjinii deschise, dispuse în capitule globuloase; poporul o întrebuințează contra boalei de vite numite armurar (Carduus marianus) (🖼 221) [armur].
6. [Șăineanu, ed. VI] armurar m. 1. boală de vite: putrezirea armurilor; 2. burueană de vindecat armurarul (Carduus marianus). [V. arm].
7. [Scriban] armurár n. (d. arm, armurĭ). Dalac (pústula maligna). S. m. Un fel de scaĭ (cárdus marianus) întrebuințat de popor contra boaleĭ cu acelașĭ nume. – Boala se maĭ numește și armurare (f.) și armurăriță (f.), pl. e.
8. [DEX '09] ARMURIER, armurieri, s. m. Persoană care fabrică, repară sau vinde arme (de foc). ♦ Persoană însărcinată în trecut cu păstrarea și cu întreținerea armamentului într-o unitate militară. [Pr.: -ri-er] – Din fr. armurier.
9. [MDA2] armorare sf vz armurar1
10. [MDA2] armurare1 sf [At: HEM, 1712 / V: ~ar3, ~ariu2, ha~ / E: ml *armoralis] 1 Boală de vite cornute, care se manifestă prin umflături la picioarele dinapoi Si: armurar1, armurariță (1). 2 (La cai) Răpciugă. 3 (Îf -ar2) Bubă la picioarele dinapoi ale vitelor Si: armurariță (2). 4 (Îf -am) „Dalac”. 5 Paralizie a picioarelor dinapoi ale vitelor tinere. 6 (Reg) Boală a porcilor nedefinită mai îndeaproape.
11. [MDA2] armurare2 sf vz armurar2
12. [MDA2] armurarie sf vz armurar2
13. [MDA2] armurariu1 sm vz armurar1
14. [MDA2] armurariu2 sm vz armurare1
15. [MDA2] armure2 sm vz armurar
16. [MDA2] armurier sm [At: DA / P: ~ri-er / V: (rar) -rar2 / Pl: ~i / E: fr armurier] 1-3 Persoană care vinde (sau fabrică, repară) arme (de foc). 4 Persoană însărcinată cu păstrarea și întreținerea armamentului într-o unitate militară.
17. [CADE] ARMURARE sf. 🐕 = ARMURAR1 .
18. [CADE] *ARMURIER sm. 🛞 1 Lucrător sau neguțător de arme de apărare, precum coifuri, zale, etc. și chiar arme de foc, puști, pistoale, etc.: ofițerul intrase în prăvălia unui ~ (BR.-VN.) ¶ 2 Maestru ~ sau ~-șef, lucrător însărcinat cu repararea armelor la un corp de trupă [fr.].
19. [DLRLC] ARMURIER, armurieri, s. m. Meseriaș care repară și întreține armele de foc. ♦ (Învechit) Persoană însărcinată cu păstrarea și întreținerea armamentului într-o subunitate sau unitate militară. Armurierul regimentului. – Pronunțat: -ri-er.
20. [DLRM] ARMURIER, armurieri, s. m. Persoană care fabrică, repară sau vinde arme de foc. ♦ (Înv.) Persoană însărcinată cu păstrarea și întreținerea armamentului într-o unitate militară. [Pr.: -ri-er] – Fr. armurier.
21. [DN] ARMURIER s.m. Cel ce fabrică, repară sau vinde arme de foc. [Pron. -ri-er. / < fr. armurier].
22. [MDN '00] ARMURIER s. m. cel care fabrică, repară sau vinde arme (de foc). ◊ (maistru militar) specialist în verificarea și repararea armamentului. (< fr. armurier)
23. [Șăineanu, ed. VI] armurier m. fabricant sau neguțător de arme.
24. [Scriban] *armurier m. (fr. armurier). Fabricant saŭ vînzător de arme.
25. [DOOM 3] armurier (desp. -ri-er) s. m., pl. armurieri
26. [DOOM 2] armurier (-ri-er) s. m., pl. armurieri
27. [DRAM 2021] armurar, armurari, (armurariu, armorar), s.m. Plantă ierboasă originară din regiunea mediteraneeană (Carduus marianum; Silybum marianum); limba-cerbului, mărăcine cu frunză lată: „Asta-i armorari șî-i bun păntru marhăle beteje. Treabă să sie hiert și apa să dă la marhă să bea” (Papahagi, 1925: 315). – Din arm, armur „coapsă” + suf. -ar (DER). ■ Cuv. rom. > magh. armurar (Edelspacher, după DER).
28. [DRAM 2015] armurar, armurare, (armurariu, armorar), s.n. – (bot.) Plantă ierboasă originară din regiunea mediteraneeană (Carduus marianum; Silybum marianum). Limba-cerbului (Bud, 1908). Mărăcine cu frunză lată (Papahagi, 1925): „Asta-i armorari șî-i bun păntru marhăle beteje. Treabă să sie hiert și apa să dă la marhă să bea” (Papahagi, 1925: 315). – Din arm, armur „coapsă” + suf. -ar (Scriban, Șăineanu, DER). Cuv. rom. > magh. armurar (Edelspacher, cf. DER).
29. [DRAM] armurar, -e, (armurariu, armorar), s.n. – (bot.) Plantă ierboasă originară din regiunea mediteraneană (Carduus marianum; Silybum marianum). Limba cerbului (Bud 1908). Mărăcine cu frunză lată (Papahagi 1925): „Asta-i armorari șî-i bun păntru marhăle beteje. Treabă să sie hiert și apa să dă la marhă să bea” (Papahagi 1925: 315). – Din arm, armur „coapsă” (DER) + -ar.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL