1. [CADE] *AMOR-PROPRIU sbst. Sentiment pe care-l are cineva de însușirile sale, de propria sa valoare, stimă de sine: ai suferi poate mai mult, fiindcă ai fi rănită și în amorul-propriu (D.-ZAMF.); amorul-propriu era poreclit filotimie (ALECS.) [fr. amour-propre].
2. [DEX '09] AMOR, amoruri, s. n. Iubire, dragoste. ◊ Amor propriu = prețuire (uneori exagerată) pentru propria persoană, sentiment al demnității provenit din conștiința propriei valori a cuiva. ♦ (Concr.) Iubit2 (2). – Din lat. amor, it. amore.
3. [MDA2] amor [At: GORJAN, H. II, 159 / V: (Mol; înv) ~iu, (îvp) ~mar, (irn) -oare / A și: (înv) amor / Pl: ~uri sn, (rar) -i sm / E: lat amor] 1 sn (Înv) Iubire adâncă (pentru Dumnezeu, pentru natură etc.). 2 sn (Îs) Amor-propriu Sentiment de prețuire pentru propria persoană, provenind din aprecierea (uneori exagerată) a propriilor calități. 3 sn (Îas) Ambiție. 4 sn Iubire (pasionată) între persoane de sex opus Si: dragoste. 5 smn (D. ambele sexe) Obiect al iubirii Si: (pop) drag, drăguț, amant, ibovnic. 6 sm (Mit) Zeul amorului, Eros. 7 sn (Bot) Arbust din familia Plumbaginaceelor, cu flori de culoare albastră, originar din Africa de Sud, care înflorește în mai-septembrie (Plumbago copensis) Si: Floarea amorului, amoraș (4).
4. [DLRLC] AMOR, amoruri, s. n. 1. Dragoste între persoane de sex diferit; iubire. S-a dus amorul, un amic Supus amîndurora, Deci cînturilor mele zic Adio tuturora. EMINESCU, O. I 185. Și-n toată natura, cuprinsă de dor Plutea o șoptire de dulce amor!... ALECSANDRI, P. I 126. ◊ (Personificat) Scrie-o carte cu dreptate La puicuța-n ceea parte; Scrie-mi-o tu, dorule, Du-mi-o tu, amorule. ȘEZ. V 12. ♦ Persoană iubită; iubit. Soția profesorului meu de franceză era... primul meu amor secret, cu totul nevinovat. SADOVEANU, N. F. 176. 2. (Livresc) Afecțiune, atașament. O! farmec, dulce farmec a vieții călătoare, Profundă nostalgie de lin, albastru cer! Dor gingaș de lumină, amor de dulce soare, Voi mă răpiți cînd vine în țeară asprul ger!... ALECSANDRI, P. A. 110. ♦ Amor propriu = prețuire (uneori exagerată) a propriilor sale calități, îmbinată cu susceptibilitate față de părerea altora despre sine. Se cuvenea să găsesc o soluție pentru a-mi împăca profesorii și amorul propriu. SADOVEANU, N. F. 134.
5. [DLRM] AMOR, amoruri, s. n. Iubire, dragoste. ♦ (Concr.) Iubit. 2 (Livresc) Atașament, afecțiune. ◊ Amor propriu = prețuire (uneori exagerată) a propriilor sale calități, îmbinată cu susceptibilitatea față de părerea altora despre sine. – It. amore (lat. lit. amor).
6. [DN] AMOR s.n. 1. (Liv.) Iubire, dragoste. ♦ (Concr.) Iubit. 2. (Liv.) Atașament, afecțiune. ◊ Amor propriu = prețuire a propriilor calități; mîndrie. [Pl. -ruri. / < lat. amor, cf. it. amore].
7. [MDN '00] AMOR s. n. iubire, dragoste. ♦ ~ propriu = atașament de prețuire exagerată a propriilor calități. (< lat. amor)
8. [DOOM 3] amor-propriu [priu pron. prĭu] s. n., art. amorul-propriu, g.-d. art. amorului-propriu
9. [DOOM 2] amor-propriu [priu pron. prĭu] s. n., art. amorul-propriu (dar: amorul său propriu), g.-d. art. amorului-propriu
10. [IVO-III] amor-propriu.
11. [DOOM 3] +Amor (zeul iubirii la romani) s. propriu m.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL