1. [MDA2] alinat4, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: alina2] (Îrg) Care șchiopătează ușor.
2. [MDA2] alinat3, ~ă [At: VARLAAM, C. 165 / Pl: ~ați, ~e / E: alina] 1 a (D. fenomene naturale) Micșorat2 în intensitate. 2 a (D. fenomene naturale) Oprit2. 3 a (D. mișcări pornite) Potolit2. 4 a (D. senzații neplăcute, sentimente dureroase) Calmat2. 5 a (D. ființe cuprinse de emoții puternice, de surescitare) Liniștit2. 6 a (D. ființe, oameni) Mângâiat2. 7 (D. lucruri sau fenomene naturale ) Așezat2. 8 a (D. oameni) Liniștit2 (prin ducere la culcare). 9 av Lin.
3. [MDA2] alinat2 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: alina2] Alinare2.
4. [MDA2] alinat1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: alina1] 1-9 Alinare (1-9).
5. [DLRLC] ALINAT, -Ă, alinați, -te, adj. Potolit, liniștit, domolit, calmat. Dar cum noaptea sta să piară, ca prin visele-adorate, M-am simțit mai viu, mai tînăr, cu durerile-alinate. MACEDONSKI, O. I 97. ◊ (Adverbial) Suflă vîntul alinat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 26.
6. [DLRM] ALINAT, -Ă, alinați, -te, adj. Potolit, domolit, liniștit. – V. alina.
7. [DEX '09] ALINA, alin, vb. I. Tranz. și refl. A (se) potoli, a (se) ușura, a (se) micșora (în intensitate), a (se) domoli; a (se) liniști. [Var.: (rar) alini vb. IV] – Lat. *allenare.
8. [DEX '09] ALINI vb. IV v. alina.
9. [MDA2] alina1 [At: VARLAAM, C. 310 / Pzi: alin, (înv) ~nez / V: ~lini (pzi: ~nesc) / E: lin] 1-2 vtr (D. fenomene naturale) A (se) micșora în intensitate. 3-4 vtr (D. fenomene naturale) A (se) potoli. 5 vi (Înv) A opri o mișcare pornită. 6-7 vtr (D. sentimente neplăcute, senzații dureroase) A (se) calma. 8-9 vtr (D. ființe cuprinse de emoție puternică, de surescitare) A (se) liniști. 10 vt (D. ființe, în special, oameni) A mângâia. 11 vt (D. lucruri) A așeza. 12 vr (D. oameni) A se liniști ducându-se la culcare. 13 vr (D. păsări) A se așeza (pe ceva).
10. [MDA2] alina2 vi [At: DA / Pzi: alin / E: nct] (Îrg) A șchiopăta ușor Cf alinta, alicni.
11. [MDA2] alini v vz alina
12. [MDA2] alinit2, ~ă a vz alinat2
13. [MDA2] alinit1 sn vz alinat1
14. [CADE] ALINA1 (-in) I. vb. tr. 1 A liniști, a astîmpăra, a potoli: vrînd să-l aline, îi arătară două statuete de bronz (NEGR.); ~ dorul; Mult e mult de cînd te-aștept Să-mi alin dorul din piept (ALECS.); ~ durerea, chinul, necazul; sora cea mai mare alină frica surorilor celor mai mici cu cuvinte liniștitoare (ISP.); timpul șterge și alină toate patimile pămîntești (ODOB.) ¶ 2 A potoli: a-și ~ foamea, setea ¶ 3 A mîngîia: Străină-s, Doamne, străină, De nici apa nu m’alină, De-ar ploua o săptămînă (IK.-BRS.). II. vb. refl. 1 A se liniști, a se astîmpăra, a se potoli: Dar din ce în ce s’alină Toate sgomotele ’n sat (COȘB.); Și dacă vremea s’alină, parcă mă mai răcoresc (CON.) ¶ 2 A înceta, a se opri: La un semn s’alină jocul (COȘB.) ¶ 3 A se liniști prin somn, a se culca: Cîte păsărele ’n codru... Toate cină Și s’alină, Numai eu n’am ce cina, Nici cu ce m’alina (IK.-BRS.) [lat. *allenare < lenis].
15. [DLRLC] ALINA, alin, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la o senzație, dureroasă sau la un sentiment neplăcut) A potoli, a ușura, a micșora (în intensitate). Vîntule, tu încotro te vei duce s-alini Durerea rănilor? BENIUC, V. 75. Acea bătrînă cuminte are învățătură veche. Alină durerile trupului, descurcă mîhnirile inimii. SADOVEANU, N. P. 32. Alină frica surorilor celor mici cu cuvinte liniștitoare. ISPIRESCU, L. 239. Las’să leg a mea viață de a ta... în brațe-mi vino, Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o. EMINESCU, O. I 142. ◊ (Complementul este un partitiv) Eu acol-oi fi-ngropat... Și din mine-o răsări... Din ochi negri păhărele, Ca să beai, maică, cu ele Și să-ți mai alini din jele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 324. ◊ Refl. (Uneori cu determinări introduse prin prep. «de») Cînd vei simți că te alini... te mai ungi o dată singur. SADOVEANU, N. F. 88. Că și io o să mă-nsor, Să mă mai alin de dor. TEODORESCU, P. P. 270. 2. Tranz. (Cu privire la o ființă stăpînită de o emoție sau de o surescitare) A liniști. Nu ești singur. Horea, nu ești. Toți copiii te alină! CASSIAN, H. 6.. În sfirșit, vrînd să-l aline, îi arătară două statuete de bronz. NEGRUZZI, S. I 203. ◊ Absol. Faceți să scapere miezul cuvîntului, Bobul adînc de lumină Care mîngîie, care alină. DEȘLIU, G. 34. ◊ Refl. Sloboziți-i, domnilor judecători, de la judecată, zise ea, și lăsați-i să se aline. SADOVEANU, P. M. 267. 3. Refl. (Despre lucruri în mișcare, despre fenomenele naturii, zgomote etc.) A se potoli, a se domoli, a se liniști. După cum șușuia vîntul în brazi și se alina, și iar pornea și se alina, se cunoștea că înserarea va veni cu liniște. SADOVEANU, F. J. 537. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat. Muncitorii s-au culcat. Liniștea-i acum deplină Și-a-nnoptat. COȘBUC, P. I 48. Rîul spumegat S-alina-ncet din cursu-i cu șoapte zgomotoase. MACEDONSKI, O. I 243. ♦ A încetini, a se opri. La un semn s-alină jocul. COȘBUC, P. I 72. – Variantă: (rar) alini, alinesc (SBIERA, P. 55, RUSSO, O. A. 117), vb. IV.
16. [DLRM] ALINI vb. IV. v. alina.
17. [Șăineanu, ed. VI] alinà v. a liniști, a potoli, a ușura (durerea). [Lat. ALLENARE, din LENIS] ║ adv. lin, încetișor: alin s’oglindește ’n sufletele lor AL.
18. [Scriban] alín, a -á v. tr. (lat. alléno, -áre, d. lenis, lin). Liniștesc, stîmpăr, potolesc (durerea saŭ doru).
19. [DOOM 3] alina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alin, 3 alină; conj. prez. 1 sg. să alin, 3 să aline
20. [DOOM 2] alina (a ~) vb., ind. prez. 3 alină
21. [IVO-III] alin.
22. [DER] alina (-n, -at), vb. – A liniști, a calma, a consola. Lat. *allēnāre (Byhan 11; Pușcariu 62; Candrea-Dens., 989; DAR; Rosetti, I, 79); cf. it. (sard.) allenare. Philippide, II, 658, presupune o formă *allēnῑre. – Der. alinător, adj. (care alină).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL